Știri verificate
Coronavirus România. Rata de pozitivare a fost de 5%, în ultimele 24 de ore. S-au înregistrat 2.736 de cazuri noi, din 54.729 de teste. Au murit 243 de persoane, la care se adaugă 30 de decese anterioare consemnate astăzi. La ATI sunt internați 1.490 de pacienți.

SUA anunță că încep eliberarea de petrol pe piață din rezervele strategice, într-o acțiune coordonată cu China, India, Japonia, Marea Britanie și Coreea de Sud pentru a determina scăderea prețurilor, după ce Rusia și OPEC au refuzat să majoreze producția.

-
Comisia Europeană va face în această săptămână recomandări de armonizare a valabilității certificatelor verzi la nivelul UE, în contextul în care mai multe țări au decis să nu mai elibereze documentul decât după vaccinarea cu a treia doză anti-Covid.

Casa Albă confirmă că Joe Biden intenționează să candideze pentru un nou mandat la alegerile din 2024. Afirmația, în contextul în care popularitatea acestuia și a Kamalei Harris au scăzut recent.

Florin Cîțu a fost ales președinte al Senatului, după ce coaliția PSD-PNL-UDMR a revocat-o din funcție pe Anca Dragu (USR).

Bulgaria. 46 de persoane decedate, după ce un autocar înmatriculat în Macedonia a luat foc în sud-vestul țării. Printre victime sunt și copii.

-
Grupul de Comunicare Strategică anunță că azi vor fi raportate 273 de decese de Covid, dintre care 34 anterioare. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.736 de cazuri noi. Bilanțul complet va fi publicat în jurul orei 13.

Timiș. Incendiu într-un salon al Spitalului de Psihiatrie din Gătaia. Nu sunt victime, dar 41 de persoane au fost evacuate. Pompierii spun că a luat foc o saltea dintr-un salon, iar incendiul s-a manifestat doar cu degajări de fum.

CNN: Joe Biden va anunța azi măsuri concrete pentru ieftinirea petrolului și a energiei, dar nu este clar dacă SUA au reușit să convingă China și alte țări mari importatoare să-și coreleze acțiunile.

Moldova. Gazprom amenință că va suspenda livrările de gaz în mai puțin de două zile, dacă autoritățile moldovene nu vor plăti o factură scadentă astăzi

Spania. Populația de pe coasta de vest a Insulei La Palma a fost avertizată să stea în casă, din cauza gazelor toxice emanate de lava care a ajuns în Atlantic. În două luni de la prima erupție, suprafața insulei s-a mărit cu 43 de hectare.

Germania. Într-un apel la imunizare, ministrul Sănătății atrage atenția că, până la finalul acestei ierni, “toți vor fi ori vaccinați, ori trecuți prin boală, ori decedați de Covid”.

Lista miniștrilor Guvernului Ciucă. De la PNL, Cătălin Predoiu propus pentru Min. Justiției, iar Florin Roman la Cercetare și Digitalizare. De la PSD, Adrian Câciu la Finanțe, Vasile Dâncu la Apărare, Alexandru Rafila, la Min. Sănătății. Cîțu și Ciolacu vor conduce cele două camere ale parlamentului.

Coronavirus România. Rata de pozitivare a fost de 8,4% în ultimele 24 de ore, însă au fost efectuate doar 18.375 de teste. În acest interval, s-au înregistrat 1.550 de cazuri noi și au murit 125 persoane, la care se adaugă 29 de decese anterioare consemnate astăzi. La ATI sunt internați 1.539 de pacienți.

Ludovic Orban demisionează din PNL și vrea să-și creeze propriul partid: “Mă voi consulta cu toți colegii mei care au fost categoric împotriva oricărei înțelegeri cu PSD și vom lua decizia cu privire la pașii următori”.

Ilfov. DNA a trimis în judecată trei angajați ai Romsilva, printre care și actualul director general adjunct al companiei, pentru luare de mită și abuz în serviciu. Acesta este acuzat că a primit un teren intravilan pentru a angaja o persoană necalificată.
Președintele Iohannis l-a desemnat pe Nicolae Ciucă (PNL) candidat pentru funcția de premier, în cadrul unei coaliții PSD-PNL-UDMR. Premierul desemnat Ciucă: ”Sperăm ca începând de joi să ne apucăm serios de treabă”.

Vodafone trebuie să plătească o amendă de 112 milioane de lei. Instanța a stabilit definitiv că compania a încălcat Legea Concurenței și a abuzat de poziția sa dominantă în relația cu o terță firmă.
Grupul de Comunicare Strategică anunță că azi vor fi raportate 154 de decese de Covid, dintre care 29 anterioare. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.550 de cazuri noi. Bilanțul complet va fi publicat în jurul orei 13.

PSD a votat ca PNL să dețină primii funcția de premier (Nicolae Ciucă) în cadrul rotației din coaliție. Purtătorul de cuvânt al PSD: Noi primim astfel nouă ministere, inclusiv al Sănătății și de Finanțe, dar și Secretariatul General.

