Știri verificate
California. Autoritățile analizează un proiect de lege ce prevede ca programul de lucru să scadă de la 40 la 32 de ore săptămânal, pentru companiile cu peste 500 de angajați. Munca efectuată peste această limită va fi remunerată considerabil.

Chitara albastră a lui Kurt Cobain din videoclipul “Smells Like Teen Spirit” al trupei Nirvana, scoasă la licitație luna viitoare. Prețul estimat este cuprins între 600 – 800 de mii de dolari.

-
Klarwin, patru ani de performanță în domeniul protecției mediului la Cluj. (P)

Cum poate crește profitul unei săli de fitness cu peste 20.000 de euro lunar, prin afilierea cu rețeaua ESX (P)

Inflația anuală a trecut pragul de 10% în martie. Toate alimentele s-au scumpit. Combustibilii costă cu o treime mai mult față de anul trecut. BNR se aștepta la o inflație de două cifre abia din al doilea trimestru.
Taiwan. Armata a emis primul ghid cu instrucțiuni de supraviețuire pe timp de război pentru civili. Demersul, de teama unei invazii din partea Chinei, similară ofensivei Rusiei în Ucraina.

-
București. Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Bagdasar-Arseni. Șapte pacienți și personalul medical s-au autoevacuat. Potrivit ISU B-If, nu sunt persoane rănite.

Război în Ucraina. Batalionul Azov susține că Armata Rusă a folosit luni seara la Mariupol “o substanță otrăvitoare de origine necunoscută împotriva militarilor și civililor ucraineni”, aruncată dintr-o dronă. Autoritățile ucrainene verifică informația. La fel și cele ale SUA și UK.

BBC dezvăluie cum un oligarh rus din “cercul apropiat” al lui Putin a reușit să-și ascundă averea prin intermediul unor firme cu proprietăți în Franța și UK, deținute în aparență de un elvețian.

Guvernul a prezentat noul pachet cu măsuri economice și sociale, pentru combaterea creșterii prețurilor și sprijin pentru populație și firme. Prevede vouchere pentru copii, pensionari și familii cu venituri mici, creșterea voluntară și neimpozabilă a salariului minim cu 200 de lei și majorarea salariilor din agricultură și alimentație. Amânarea ratelor la bancă nu se regăsește printre măsurile aprobate.

Rusia a intrat în încetare de plăți “selectivă”, potrivit agenției de rating Standard & Poors. A încercat să își plătească cu ruble obligațiuni denominate în dolari, după ce Trezoreria SUA i-a blocat rezervele internaționale.

Cancelarul Austriei spune că a purtat astăzi o discuție “foarte directă, deschisă și dură” cu Vladimir Putin. Este primul oficial european care se deplasează la Moscova, de la începutul războiului în Ucraina.

Ucraina. Serviciile de urgență susțin că sunt nevoite să verifice aproximativ 300 de mii de km pătrați din suprafața țării, în vederea dezamorsării eventualelor mine lăsate în urmă de armata rusă.

Suedia. Partidul de guvernământ revizuiește politica de neutralitate a țării, majoritatea forțelor politice susținând acum aderarea la NATO. The Times scrie că atât Suedia cât și Finlanda se vor alătura Alianței până în vară, ca efect al atacării Ucrainei de către Rusia.

Președintele Ucrainei afirmă, într-o intervenție în parlamentul Coreei de Sud, că bilanțul civililor uciși în Mariupol este de ordinul “zecilor de mii”. Cere Seulului “orice ajutor militar poate furniza”.

Un fost consilier economic al lui Putin estimează că Rusia ar fi nevoită să oprească războiul din Ucraina “într-o lună sau două”, dacă Occidentul ar aplica un embargo real și complet asupra petrolului și gazelor rusești.

Percheziții în București și Olt, la medici și asistenți bănuiți că au luat mită pentru a emite peste o mie de certificate de vaccinare anti-Covid false, doar în ultimele opt luni.

Iași. Cinci funcționari publici, puși sub urmărire de DNA. Sunt bănuiți că au favorizat doi dezvoltatori imobiliari și le-au autorizat acestora nelegal construirea unor blocuri de locuințe în municipiu.
Analiză Reuters. În al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Franța, Macron nu se mai poate baza pe un front anti-extrema dreaptă, care l-a făcut câștigător în urmă cu cinci ani, tot împotriva lui Le Pen. Sondajele de ieri sugerează un rezultat foarte strâns în turul doi.

Deficitul comercial al României a crescut cu 1,5 miliarde de euro în primele două luni ale anului, față de perioada similară din 2021. Diferența dintre importuri și exporturi a urcat astfel la 4,58 de miliarde.

