Știri verificate
China a lansat cel de-al treilea și cel mai avansat portavion din flota sa. “Fujian” este dotat cu un sistem de catapultare a avioanelor, care rivalizează cu cele folosite de portavioanele americane.

Război în Ucraina. Ucrainenii susțin că au lovit un remorcher rusesc care transporta soldați și rachete antiaeriene Tor spre Insula Șerpilor. Nu sunt informații dacă nava se scufundă, iar rușii nu au reacționat.

-
Maia Sandu îi răspunde ministrului rus de Externe, care a spus că Moldova joacă un dublu rol în relația cu Rusia: ”Nu văd legătura între achiziția de gaze rusești și aderarea la UE, pe care ne-o dorim de mulți ani”.

Meteorologii au actualizat avertizarea de vreme rea și au emis un Cod Galben pentru aproape toată țara, valabil de la ora 11 până mâine dimineață la ora 6. Sunt anunțate averse torențiale, vijelii și descărcări electrice.

Volumul lucrărilor de construcție a scăzut cu 3,4% din martie în aprilie, luna cu sărbătorile de Paște. Lucrările la clădiri nerezidențiale au pierdut 6%, iar cele de infrastructură 4,5%.

Bursele americane continuă să scadă, pe fondul temerilor de recesiune. Investitorii cred că decizia Fed de a majora puternic dobânda de referință influențează și alte bănci centrale să ia decizii similare ce încetinesc creșterea economică.

-
Ministrul rus de externe acuză UE că vrea să transforme Republica Moldova într-o “a doua Ucraină”. Totodată, spune că Moldova joacă un dublu rol, încercând să obțină cât mai multe avantaje de la Rusia, sub amenințarea că altfel se va alătura blocului comunitar.

Serviciile de informații olandeze au depistat un agent GRU (serviciul secret al armatei ruse) care urma să efectueze un stagiu de practică la Curtea Penală Internațională. Ar fi putut avea acces la informații secrete din anumite dosare.

Autoritățile române au confirmat al patrulea caz de variola maimuței. Este vorba despre un bărbat de 36 de ani care a intrat în contact cu primul pacient diagnosticat în România, acum trei zile.

Klaus Iohannis, la Kiev, alături de liderii Ucrainei, Franței, Germaniei și Italiei: Rusia are un nou instrument de șantaj, blocarea exporturilor de cereale.

Ministrul Educației vrea ca elevii de gimnaziu să primească calificative de tipul “admis/respins” la educație fizică, muzică, desen, pentru a diminua “goana după note”.

Guvernul a aprobat achiziția a 32 de avioane de vânătoare F-16 din Norvegia (second-hand), pentru care va plăti peste 450 de milioane de euro. Suma cuprinde și suportul logistic din partea SUA.
Cotația de referință a gazelor europene a atins maximul ultimelor trei luni, peste 140 de euro/MWh, după ce Gazprom a redus livrările prin Nord Stream 1 și cele către Italia. Creștere și pe Bursa Română de Mărfuri.

Kiev. Sirenele de avertizare antiaeriană au sunat în timpul vizitei lui Klaus Iohannis alături de liderii din Franța, Germania și Italia. Corespondenții din presa internațională spun că nu sunt detalii despre motivul activării sirenelor, iar până acum nu au fost raportate explozii în regiune.

Raport. UE riscă să rămână în urmă cu 10 ani în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor Deceniului Digital. Planul urmărește dezvoltarea competențelor digitale de bază ale populației, conectivitate 5G în toate statele membre și servicii publice complet online.

Ucraina. Klaus Iohannis, în vizită la Kiev. El se alătură liderilor din Franța, Germania și Italia, sosiți mai devreme în capitală.

Război în Ucraina. Rușii intensifică contra-ofensiva de la Harkov, dar tot nu reușesc să controleze complet Severodonețk, în Donbas. Atac surpriză al ucrainenilor, de la vest de Izium.

Încasările în sectorul serviciilor prestate populației au crescut cu 43% în primele patru luni din 2022, față de aceeași perioadă din 2021.
SUA. Rezerva Federală a majorat dobânda de referință cu +0,75%, cel mai mare pas de până acum, în încercarea de a stăpâni inflația. Este a treia majorare din ultimele luni.

Siria. Operațiune specială a coaliției condusă de SUA, noaptea trecută, la Alep. Americanii anunță că un important lider al grupării teroriste Stat Islamic a fost capturat.

