Știri verificate
Ungaria. Cozi lungi de mașini s-au format la benzinării, pe fondul unei penurii de carburanți. Stațiile de alimentare nu își mai pot permite să vândă benzină și motorină la prețul plafonat de guvern. Update: Guvernul Viktor Orban a renunțat la plafonul impus în urmă cu un an.

China renunță oficial la politica Zero-Covid și va permite bolnavilor cu simptome ușoare să se izoleze la domiciliu. De la începutul pandemiei și până acum, autoritățile chineze au recurs la carantine stricte, dar acestea au provocat proteste masive în ultimele săptămâni.

-
Petrolul european (Brent) se ieftinește până la cel mai mic nivel de la începutul anului și până acum. Cotația țițeiului rusesc scade puternic (-18%), sub valoarea plafonului de 60 de dolari/baril impus de Occident. Rusia ia în considerare un nivel minim de vânzare al acestuia.

Cluj. Ceață densă pe Autostrada A3 Câmpia Turzii – Nădășelu, cu vizibilitate redusă, izolat, sub 50 de metri. Se circulă în condiții de carosabil umed.
Cupa Mondială. Portugalia trece de Elveția cu 6-1 și se califică în sferturi, unde va întâlni Maroc.

SUA. Două companii ale fostului președinte Trump au fost găsite vinovate de fraude fiscale. Donald Trump și membrii familiei sale nu au fost judecați în acest proces.

-
Cupa Mondială. Spania a fost eliminată de Maroc în optimile de finală, după executarea loviturilor de departajare. Spaniolii au ratat toate cele trei penalty-uri.

Drobeta Turnu Severin. Poluare cu petrol pe Dunăre. Poliția de Frontieră a raportat prezența “unor irizații pe o lungime de șase kilometri”, în amonte de ecluza Porțile de Fier I. Hidroelectrica a realizat un baraj plutitor pentru stoparea propagării și pentru a permite continuarea alimentării cu apă a orașului.

Croația. Un MiG-21 s-a prăbușit în timpul unui antrenament al Forțelor Aeriene, în nord-estul țării. Ambii piloți au reușit să se catapulteze și sunt în afara oricărui pericol.

București. UPDATE: Plicurile suspecte de la Ambasada Ucrainei nu conțin material exploziv. Urmează analiza de laborator.

SUA. Meta amenință că nu va mai permite distribuirea știrilor pe Facebook, dacă va fi aprobat proiectul prin care organizațiile de presă pot cere platformei bani pentru conținutul distribuit.

Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: “Joi, acest lucru se va afla pe masa consiliului în format JAI. Până atunci este nevoie de negociere, încă se discută pe textul acelei decizii. Noi suntem angajați să stăm hotărâți până în ultimul moment și să ducem decizia acolo unde o dorim noi”.

CFR a semnat contractele pentru creșterea vitezei trenurilor pe magistrala 300, între Teiuș și și Războieni (66 km). Valoarea investiției depășește 300 de milioane de lei fără TVA, iar trenurile vor putea circula cu o viteză maximă de 120 km/h.
Ungaria a blocat ajutorul financiar în valoare de 19 miliarde de euro oferit Ucrainei de către UE, în contextul incertitudinilor privind fondurile oferite Ungariei prin PNRR.

Război în Ucraina. Analiștii ruși sunt furioși, după atacurile ucrainene asupra bazelor de bombardiere strategice din Rusia, considerând că acestea demonstrează că acum Armata Ucraineană poate viza direct Moscova. UPDATE: Un al treilea aeroport militar din Rusia (regiunea Kursk) a fost atacat marți dimineața.

UE a ajuns la un acord preliminar de a nu mai permite importuri extracomunitare de produse obținute pe terenuri defrișate, pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice. Sunt vizate inclusiv cafeaua și uleiul de palmier.

Microsoft propune companiei Sony un contract pe 10 ani, interval în care jocurile “Call of Duty” să mai fie disponibile și pe PlayStation (nu doar pe Xbox și pe PC), dacă achiziția Activision Blizzard este încheiată.

SUA. Potrivit serviciilor secrete americane, hackeri afiliați guvernului Chinei au furat cel puțin 20 de milioane de dolari din fondurile de sprijin pentru populația afectată de pandemie.

Marea Neagră. Aglomerație de petroliere în apropierea țărmului Turciei, după intrarea în vigoare a plafonului de preț pentru țițeiul rusesc adus pe mare. Ankara face o verificare strictă a transporturilor care traversează strâmtorile.

Reuters: Compania Neuralink a lui Elon Musk este sub investigație federală, din cauza numărului mare de animale ucise în cadrul experimentelor științifice. Angajații au sesizat autoritățile, considerând că testele sunt urgentate pentru a grăbi dezvoltarea unor implanturi pentru persoanele paralizate.

