Guvernul Viktor Orban a decis astăzi să se folosească de dreptul său de veto pentru a bloca inițiativa Uniunii Europene de a oferi Ucrainei o schemă de ajutor în valoare de 18,9 miliarde de euro. În acest fel, explică Politico, Comisia Europeană și celelalte state membre sunt forțate să găsească o alternativă pentru a se asigură că guvernul de la Kiev va beneficia de pachetul de sprijin în luna Ianuarie.

Acest lucru presupune o cale legală prin care se poate evita blocarea prin dreptul de veto a pachetului, fiind nevoie ca statele europene să ofere garanții bugetare naționale care, de cele mai multe ori, necesită aprobarea parlamentară, proces care ar putea fi de durată. Există și calea unor împrumuturi bilaterale, însă birocrația acestora ar pune anumite piedici guvernului de la Kiev.

Guvernul Orban s-a folosit de dreptul de veto al Ungariei pentru a obține astfel un avantaj în lupta cu executivul UE pentru fondurile din PNRR. Comisia Europeană consideră că măsurile anti-corupție adoptate de Ungaria nu sunt suficiente, iar Budapesta riscă astfel în continuare să nu poată accesa fonduri de 7 miliarde de euro.

Dreptul de veto invocat de Ucraina implică și faptul că celelalte subiecte ce urmau să fie dezbătute astăzi de miniștrii europeni de Finanțe au fost amânate. Între acestea se numără o rată minimă a impozitului pe profit (pe care Budapesta, de asemenea, o blochează).

Statele membre UE au la dispoziție până pe 19 decembrie să adopte o poziție privind înghețarea fondurilor europene oferite Ungariei. Guvernul Orban, în schimb, trebuie să aibă adoptat planul de redresare până la sfârșitul anului. În caz contrar, Budapesta riscă să piardă automat și mai mulți bani – 70% din 5,8 miliarde de euro. 

Surse alternative: Politico, AP

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday