Știri verificate
Țările UE au ajuns la un acord privind interzicerea centralelor pe gaze sau combustibili poluanți. Toate clădirile nou construite din 2030 vor avea un nivel net zero de emisii, iar din 2040 ar urma ca toate locuințele europene să fie încălzite cu electricitate. Toate subvențiile pentru centralele pe combustibili fosili vor fi eliminate din 2025.

Olena Zelenska, soția președintelui ucrainean, face un apel către Occident, într-un interviu pentru BBC: “Dacă lumea va obosi să sprijine Ucraina, ne va lăsa pur și simplu să murim”.
-
Statele membre UE au ajuns la un acord, considerat istoric, cu Parlamentul European, în privința reglementării inteligenței artificiale, dar și a rețelelor sociale și a motoarelor de căutare. Legea va intra în vigoare din 2025.

Franța. Instanța i-a găsit vinovați pe cei șase adolescenți anchetați în cazul uciderii profesorului de istorie Samuel Paty, în 2020. Au primit scurte pedepse de închisoare cu executare sau cu suspendare.

Franța. Marine Le Pen, liderul extremei drepte, va fi judecată pentru folosirea ilegală a fondurilor europene. Vor mai apărea în fața instanței alți 26 de membri ai partidului Frontul Național.

Marea Britanie. Autoritatea antitrust analizează dacă investițiile Microsoft la OpenAI echivalează cu preluarea controlului și dacă această situație afectează concurența pe piața britanică.

-
Paris. Comitetul Olimpic Internațional le permite sportivilor ruși și bieloruși să participe la Jocurile Olimpice din 2024, cu condiția să concureze neutri, fără steagurile, emblemele sau imnurile țărilor.

Cei doi miniștri ai Sănătății din perioada pandemiei, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, au fost puși sub urmărire penală.

Analiză Reuters. Concurența din partea producătorilor chinezi de mașini electrice pune presiune pe constructorii occidentali și pe furnizorii acestora, care caută diverse soluții pentru a produce autoturisme mai ieftine.

Rusia. Vladimir Putin își anunță oficial candidatura pentru încă un mandat de președinte, al cincilea, la alegerile de anul viitor. Ar urma să conducă până în 2030.

Bill Gates a afirmat că se aștepta ca internetul să devină un mijloc pentru verificarea informațiilor și să îi facă pe oameni mai raționali, dar “a devenit un instrument folosit de un număr uriaș de nebuni pentru a răspândi dezinformare și conspirații”.

Analiză CNN. Într-o perioadă post-pandemie marcată de crize multiple precum războaie, tensiuni geopolitice în creștere sau inflația ridicată, economia SUA își revine într-un ritm mult mai rapid decât a altor mari state.

Analiză Insider. Pe măsură ce crește numărul locuințelor cu fotovoltaice, se creează condițiile pentru apariția unor micro-rețele locale, în care prosumatorii vor vinde direct vecinilor energia în surplus, prin aplicații de intermediere. Asta ar ieftini curentul și ar aduce bani și distribuitorului local.

SUA. Hunter Biden, fiul președintelui american, a fost pus oficial sub acuzare în California, pentru evaziune fiscală. Este acuzat că nu și-a declarat corect venituri de peste opt milioane de dolari din străinătate, inclusiv din China și Ucraina, prejudiciul fiind de 1,4 milioane de dolari.
Analiză Politico. Vladimir Putin a sfidat liderii politici de la summitul climatic COP28 din Emiratele Arabe, prin vizita sa la Abu Dhabi, unde a negociat noi acorduri pentru petrol.

Reuniune de urgență a ONU, pe fondul tensiunilor din America de Sud. SUA anunță exerciții militare “de rutină” în Guyana, după ce un elicopter al armatei guyaneze a dispărut aproape de granița cu Venezuela.

Meta a început să implementeze criptarea implicită a mesajelor și apelurilor în cadrul Messenger și Facebook, o măsură menită să crească securitatea utilizatorilor.

Danemarca interzice arderea Coranului în locuri publice, cu scopul de a reduce tensiunile cu statele musulmane și, în același timp, riscul unor atacuri teroriste.

Spania a expulzat ”discret” doi angajați ai ambasadei SUA de la Madrid, pe care îi suspectează că au mituit agenți ai serviciului spaniol de informații.

Emmanuel Macron îl primește astăzi pe Viktor Orban, într-o întâlnire privată prin care urmărește să-l convingă să nu se opună ajutorului destinat Ucrainei.

