Știri verificate
Vladimir Putin amenință cu amplasarea de rachete convenționale cu rază lungă în proximitatea statelor care au livrat armament similar Ucrainei și îi dau permisiunea să le utilizeze împotriva teritoriului rus. Avertizează, de asemenea, Occidentul “să studieze și să ia în serios” doctrina nucleară a Rusiei.
Cehia. Un tren de pasageri, care venea de la Praga și mergea spre Kosice, a intrat în coliziune cu unul de marfă. Patru persoane au murit, iar alte 20 sunt rănite.

-
Acțiunile Nvidia au urcat la un nivel record. Compania a depășit capitalizarea de piață de 3.000 de miliarde de dolari și a întrecut Apple, într-un moment definitoriu pentru Silicon Valley.

Cercetătorii au descoperit că un tip de medicamente, cu inhibitori pentru celule canceroase, poate ajuta la tratarea bolilor inflamatorii intestinale. Deocamdată au făcut doar experimente în laborator, dar vor ca în cinci ani să înceapă testele pe oameni.

Mai mult de jumătate din universitățile britanice au coborât într-un clasament al celor mai bune instituții de învățământ din lume. Reputația lor scade, pe fondul lipsei de finanțare și a intenției guvernului de a restrânge vizele de studii pentru străini.

Airbus a dezvăluit un nou concept de dronă – “Wingmen”, invizibilă pe radar, care să asiste piloții aeronavelor Eurofighter Typhoon în misiuni cu risc crescut sau de recunoaștere.
-
Luna mai a acestui an a fost cea mai caldă din istorie, ceea ce marchează un lanț de 12 luni consecutive în care temperatura medie globală a atins valori record. ONU cere interzicerea reclamelor la combustibilii fosili.
Studiu. Oceanele planetei se confruntă cu o triplă amenințare, din cauza crizei climatice. Apele oceanelor se încălzesc și absorb dioxidul de carbon din atmosferă, ceea ce reduce cantitatea de oxigen și crește nivelul de aciditate.

Nivelul apelor Dunării a crescut, ca urmare a ploilor abundente din Germania. Austria, Slovacia și Ungaria se pregătesc ca fluviul să iasă din matcă.

SUA au lansat o racheta balistică intercontinentală Minuteman III, într-un “exercițiu de descurajare nucleară”. A parcurs 6.700 km, din California și până în Insulele Marshall din Pacificul de Nord-Vest.

SUA. Un fost angajat al Meta dă în judecată compania, pe care o acuză că l-a concediat pe motiv că a încercat să repare erorile ce determinau algoritmul Instagram să șteargă automat postările despre victimele din Gaza.

Netflix va produce un film ”Peaky Blinders”, după serialul cu același nume. Cillian Murphy, laureat al premiului Oscar, va juca rolul principal, al gangsterului Tommy Shelby.

Liban. Incident armat la ambasada SUA. Trei atacatori au deschis focul în apropiere de intrarea în instituție. Unul dintre ei a murit, iar altul a fost rănit, în confruntarea cu soldații libanezi. Motivul atacului este necunoscut.

Studiu. Copiii și adolescenții dependenți de internet și rețele sociale suferă modificări ale chimiei creierului. Ajung să aibă probleme de sănătate mintală, mențin cu greu relațiile cu alți oameni și au tulburări alimentare și de somn.

Compania înființată de Mercedes și Stellantis (ACC) amână planurile de a construi gigafabrici de baterii în UE, pe fondul încetinirii vânzărilor de vehicule electrice și al creșterii costurilor.

Șeful Biroului Imigrări Caraș-Severin, reținut de DNA în dosarul polițiștilor implicați în traficul de migranți. Este acuzat că, alături de alți doi funcționari din subordine, a luat între 400 și 22 de mii de euro (în cazul grupurilor) pentru a emite ilegal acte de ședere pentru 1.100 de migranți.

Cotațiile petrolului au coborât semnificativ pe piețele internaționale, până la cel mai mic nivel din ultimele patru luni, în ciuda deciziei Rusiei și OPEC de a menține reducerile de producție. În ultima săptămână, țițeiul european s-a ieftinit cu 10%.

Un grup de 11 actuali și foști angajați de la Google și OpenAI avertizează, într-o scrisoare deschisă, că marile companii de inteligență artificială împiedică, din rațiuni financiare, o supraveghere eficientă a dezvoltării acesteia, inclusiv cu riscul “de a pierde controlul asupra sistemelor AI autonome, care ar putea duce la extincția oamenilor”.

India. Partidul premierului Modi a câștigat alegerile parlamentare, pentru a treia oară consecutiv, însă de această dată va fi nevoit să formeze o coaliție de guvernare.

WSJ: Autoritățile din New York pregătesc un proiect de lege prin care algoritmii de pe rețelele de socializare nu vor mai putea fi folosiți pentru a sugera conținut copiilor, pe baza monitorizării activității, și nu vor mai putea trimite notificări noaptea, fără acordul părinților.

