Potrivit Airbus, dronele Wingman vor fi folosite ca “amplificatori de forță” la prețuri accesibile, care se vor afla sub controlul unui pilot aflat într-o aeronavă din apropiere. Câteva atribuții ale dronelor sunt efectuarea operațiunilor de recunoaștere, bruierea țintelor și executarea de atacuri asupra țintelor terestre sau aeriene cu arme precise, fiind capabile să îndeplinească misiuni care ar putea fi periculoase pentru oameni. Totodată, compania a menționat că piloții care controlează dispozitivele vor acționa întotdeauna ca “autoritate decizională finală”. 

Airbus a declarat că depune eforturi ca Wingman să fie operaționale până la începutul următorului deceniu, iar compania studiază în prezent acest concept împreună cu forțele aeriene din Germania. Drona este proiectată pentru a fi compatibilă cu aeronavele de vânătoare Eurofighter Typhoon, folosite în prezent de către forțele aeriene britanice, germane, italiene și spaniole.

Drona este una dintre numeroasele aeronave fără pilot la bord dezvoltate de companiile din domeniul apărării din întreaga lume, iar forțele militare caută modalități de a-și mări resursele cu vehicule mai agile și mai accesibile, care pot completa platformele mai scumpe și mai avansate, precum avioanele invizibile F-35.

Airbus Defence and Space a declarat că noul model a fost conceput pentru a “crește capacitatea totală de luptă, într-o formă accesibilă, astfel încât forțele aeriene să fie la același nivel cu forțele opuse în conflicte”. Noul concept a fost prezentat la Salonul Aeronautic Internațional de la Berlin, unde mai multe companii din domeniul apărării își prezintă echipamentele, în această săptămână. 

Sursă: The Telegraph

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday