11.886 afișări

Revizuirea Constituției (V) – Cum garantăm lupta împotriva corupției?

Moise Guran

Am apreciat foarte mult faptul că timișorenii au introdus în petiția lor, exact pe poziția 8, o nouă formă de lustrație, cea care îi scoate de la funcțiile și demnitățile publice pe cei condamnați pentru fapte de corupție. De asemenea, ea se regăsește la alte puncte în petițiile formulate de cei care au demonstrat la București sau în alte orașe. Asta se poate face relativ simplu, printr-o formulare în Constituție de tipul Incompatibilitatea cu o funcție sau o demnitate publică a oricărei persoane condamnate”. Mai rămâne în dezbatere doar perioada, determinată sau perpetuă, și vă rog să vă pronunțați din acest punct de vedere. Să fie toți infractorii excluși sau doar cei condamnați pentru infracțiuni împotriva statului? Sau numai cei pentru infracțiuni de corupție? Pentru totdeauna sau pentru cinci, zece, cincisprezece ani?

Azi însă, despre altceva vreau să scriu și să dezbatem, căci mie unuia nu mi se pare suficientă această incompatibilitate. Haideți să ducem lucrurile mai departe, vreți? Măcar așa, de dragul dezbaterii…

Sunt puține fenomene care au frustrat mai mult societatea noastră decât milionarii de carton, oameni care s-au îmbogățit în mod vizibil dar, și dacă au fost prinși, au pierdut o mică parte din avere. Deseori, în discuțiile de la radio cu ascultătorii, revine opinia reintroducerii ilicitului, de pe vremea comunismului, adică statul să confiște averea ce nu poate fi justificată. În fapt, acest lucru este inexact, Legea Ilicitului (nr 18/1968) instituia un impozit de 80% pe bunurile ce nu puteau fi justificate.

Câțiva pași s-au făcut deja în sensul ăsta, mai ales după ce Parlamentul European a votat directiva Directiva 2014/42/UE, care nu a fost însă în mod explicit introdusă în legislația românească, deși acest lucru ar fi trebuit făcut până în 2016.

Prezumția de dobândire licită a averii a suscitat însă numeroase dezbateri și între specialiști, mai ales după momentul 2012, când președintele de atunci, Traian Băsescu, a propus eliminarea acestui articol din Constituție.

De exemplu, am găsit un studiu din 2012 al doamnei Marieta Safta (profesor la ASE și prim-magistrat asistent la Curtea Constituțională) care ajunge la concluzia că prezumția de dobândire licită a averii face parte din pachetul de garantare al dreptului la proprietate și că, deci, nu ar putea face obiectul unei modificări a Constituției, căci potrivit art 152 nicio revizuire nu poate restrânge drepturile fundamentale.

Totuși, să nu uităm faptul că, și literal dar și în spirit, Constituția noastră ocrotește averea dobândită legal, discuția fiind doar despre cine cum dovedește caracterul acestei dobândiri. Apoi, deciziile CCR care susțin teza doamnei Safta sunt anterioare anului 2003, când Constituția noastră a fost modificată în sensul armonizării cu Legislația Europeană. Decizia UE privind confiscarea extinsă este din 2014.

Într-un alt articol, publicat pe blogul personal în 2011, judecătorul Cristi Dănileț (fost membru CSM) invocă o Convenţie a ONU împotriva corupţiei (ratificată de România ân 1994) care spune că “Statele părţi pot avea în vedere să solicite ca autorul unei infracţiuni să stabilească originea licită a produsului prezumat al infracţiunii sau a altor bunuri care pot face obiectul unei confiscări, în măsura în care această exigenţă este conformă principiilor fundamentale ale dreptului lor intern şi naturii procedurilor judiciare şi altor proceduri

În fine, judecătorul Camelia Bogdan (specializată în Confiscarea extinsă și recent exclusă din magistratură printr-o decizie nedefinitivă a CSM), publica în 2014 un articol în care menționează o decizie a CEDO, potrivit căreia,  “inversarea sarcinii probei nu semnifică în aceste cazuri eludarea prezumției de nevinovătie; de altfel, este impropriu a se vorbi în această materie despre „inversarea sarcinii probei”, sintagma potrivită fiind aceea de „partajare a sarcinii probei”.

Articolul Cameliei Bogdan se referă la confiscarea de la terți, dar, mai pe românește spus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului cosideră că în situația în care unui cetățean i se cere să dovedească caracterul licit al bunurilor sale, asta nu înseamnă că i-a fost încălcată prezumarea nevinovăției (a cărei extensie este și prezumția de dobândire licită a averii).

Având în vedere toate acestea, vă supun dezbaterii următoarea propunere de revizuire a Constituției.

Observați că ceea ce propun este o inversare a sarcinii probei, dar Bogdan consideră că  este impropriu a se vorbi în această materie despre „inversarea sarcinii probei”, sintagma potrivită fiind aceea de „partajare a sarcinii probei”.

Cu această serie de articole nu doresc să fac mai mult decât popularizarea unor idei. Încerc din răsputeri să traduc pe înțelesul tuturor chestiuni juridice relativ complicate, atât cât mă pricep și eu. Introducerea unei lustrații pentru corupți mi se pare necesară, dar nu cred că este suficientă. Corupția este un flagel grav ce afectează țara noastră încă de la înființarea României, iar azi, mai mult ca oricând, societatea a devenit conștientă și pare să vrea un contraatac. Hai să o dezbatem și să o facem cât mai bine și mai eficient.

PS Pentru juriști – știu că „se prezumă până la proba contrarie” e o formularea cam pleonastică, dar am vrut să subliniez limitele acestei prezumții și întoarcerea ei. Dacă aveți idei mai bune de formulare postați la comentarii. În final voi face un rezumat cu cele mai coerente idei.