Evadăm și noi puțin din letargie, sau acceptăm încă un viol asupra Democrației?

Moise Guran

V-am tot spus… Nu pierdeți din vedere adevăratul scop al lui Liviu Dragnea, în tot acest bombardament mediatic… Gaura tehnocraților, atacarea legii care-i interzice unui infractor să fie premier, transformarea lui Ghiță în Elodia, ba chiar și grațierea colectivă a unor pedepse, toate sunt fumigene menite să mascheze adevărata apăsarea a domnului Liviu Dragnea – modificarea infracțiunii de abuz în serviciu într-o manieră ce va duce la dezincriminarea ei sau la dezincriminarea faptelor comise până la data reincriminării. Indiferent că povestea cu ordonanța de urgență e reală (ministrul de Justiție a confirmat-o parțial) sau e doar un balon de încercare, haideți să pricepem exact și să vedem cine scapă și de cine. Totul este să nu pierdeți din vedere jetonul marcat, ca la alba-neagra.

Războiul ăsta cu dezincriminarea abuzului are deja un an, an în care s-au făcut pași mici, răbdători, în această direcție. Asta pentru că beneficiarii sunt numeroși – 30% din dosarele DNA, zice Kovesi. Dar unul dintre ele, deja trimis în judecată, e mai dosar decât altele.

Primăvara trecută când Curtea Constituțională a dat cea mai proastă și mai ambiguă decizie din istoria sa, v-am explicat de ce e ticăloșie ce au făcut judecătorii CCR. De principiu ei au spus că abuzul în serviciu, adică fapta unui funcționar care prejudiciază statul cu intenție, trebuie să rămână infracțiune doar în măsura în care a încălcat legislație primară (o lege) iar nu norme de aplicare, hg-uri, etc.

Ticăloșia consta în faptul că în acest fel judecătorii CCR au deschis de fapt calea (oferind pretextul) modificării Codului Penal în Parlament, căci în ciuda acelei decizii Justiția a continuat să cerceteze și să judece astfel de fapte de corupție, una dintre ele referindu-se, pur întâmplător, la detașarea absolut nemernică a unor doamne funcționare de la Protecția Copilului Teleorman, la PSD Teleorman. Un abuz săvârșit de doamna Bombonica Dragnea în complicitate (instigare) cu șeful ei și al Consiliului Județean Teleorman de atunci, Liviu Dragnea. Abuzul e clar, intenția nu poate fi contestată (au muncit șapte ani la PSD, în timp ce le plătea statul să aibă grijă de copiii amărâți din cel mai amărât județ al României), legislația încălcată e primară.

Pe 15 iulie 2016 DNA a trimis rechizitoriul în instanță și, după judearea excepțiilor (toate respinse) Curtea Supremă a dispus în decembrie începerea judecății pe fond. Cum acest dosar nu e deloc complicat, cam prin aprilie-mai e posibil să avem o primă sentință, iar în toamnă o definitivă. Cu suspendare, cu executare, nu contează, dacă e găsit vinovat domnul Dragnea (care e deja condamnat cu suspendare în dosarul cu referendumul) merge obligatoriu la pușcărie. Înțelegeți acum de ce orice altceva e pentru el o vrăjeală secundară, o barieră de fum în care își organizează de fapt evadarea înainte de a fi condamnat? Înțelegeți de ce a insistat să-și pună niște pioni în fruntea Guvernului României? Pentru că orice om politic decent știe că după o astfel de mârlănie cariera lui ia sfârșit. Cât să-i datorezi lui Dragnea ca să faci ceea ce pare că nici Grindeanu nu vrea, dacă a plecat în SUA, lăsând guvernul pe mâna lui Sevil Shhaideh, pentru această vidanjare a trecutului lui Liviu Dragnea. Acum… ce facem noi?

În primul rând nu trebuie acceptată grațierea colectivă prin ordonanță de urgență, chiar dacă ordonanța nu va conține elemente de amnistiere sau modificări ale Codului Penal. Ordonanța intră în vigoare imediat, produce efecte după depunerea la Parlament, dar poate fi modificată ulterior la aprobare (așa cum s-a întâmplat cu ordonanța salariilor). Reacția societății trebuie să fie fermă. Dacă se dă fie și o ordonanță de grațiere colectivă ne vedem la ora 18 în fața Guvernului, dar vă încurajez să ieșiți la proteste și în alte orașe ale țării. (Timișoara? Grindeanu ăsta nu e cumva al vostru?)

Apoi, faptul că președintele țării a mears la ședința de guvern și o va prezida e un lucru bun, dar nu e suficient. Pot lua decizia și cu el acolo, dar nu cred că o vor face.

Ca lider al societății românești și ultim apărător al valorilor democrației, Președintele trebuie să preia inițiativa, să meargă chiar mai departe și să convoace urgent un referendum pentru aprobarea sau respingerea de către societate a unor grațieri colective sau amnistii penale. Nu numai de luări de poziții avem nevoie într-un astfel de moment. Avem nevoie de acțiune. A noastră, a societății. Noi trebuie să ne eliberăm, nu Dragnea. Noi trebuie să evadăm din prizonieratul călduț al nepăsării în care am accepta un astfel de viol al democrației, dând eventual un like pe facebook. Mămăliga fierbe! Hai să vedem dacă chiar e mămăligă.

 

 

stiri verificate
This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

109 răspunsuri la Evadăm și noi puțin din letargie, sau acceptăm încă un viol asupra Democrației?

  • Luca
    Ianuarie 21, 2017 la ora 15:36

    al Dreptatii si Adevarului;
    Nu vrem sa mai furati sau daca o faceti sa va asumati;ce esti asa suparat?vreti liniste….?

    Răspunde
     
  • Gbriel Ionascu
    Ianuarie 20, 2017 la ora 17:22

    Domnule Guran,
    Pentru o persoane echidistanta, implicata civic, asa cum va pretindeti, este cel putin suspecta pozitionarea duneavoastra. Este mai mult decat trnsparenta apropierea de actuala opozitie si de institutiile de forta. Nu aveti dreptul sa-i demonizati pe cei ce au votat altfel decat considerati dumneavoastra potrivit.
    Aveti idee cat de subiective sunt aprecierile de indeplinire necorespunzatoare a sarcinilor de serviciu si cat de usor poate imbraca o actiunea unui functionaro astfel de forma?
    Nu vedeti cat de mult seamana lupta impotriva coruptiei de acum cu lupta impotriva dusmanilor poporului din epoca de trista amintire? Nu aveti de unde sa stiti cum era atunci.Nici nu va doresc sa aflati, desi suntem atat de aproape!

    Cu stima, Gabriel Ionascu

    Răspunde
     
    1. Marius
      Ianuarie 21, 2017 la ora 18:40

      Stimabile, te rog sa înțelegi ca nu ai Cum sa înțelegi ce se întâmplă atâta timp cât ești un funcționar plătit de stat…..adică și de mine . Voi nu înțelegeți ce înseamnă sa fi corect. Pentru voi traficul de influență, mita….sunt normale. Ei, pentru unul ca mine, care muncește, nu sunt normale.

      Răspunde
       
      1. cristian
        Ianuarie 22, 2017 la ora 21:56

        Apropo…si noi te platim pe tine coane marius…si noi platim taxe..posturile din adm.publica le au creat guvernantii…peste tot in lume este adm.publica..si chiar nu esti superior ptr k muncesti undeva…bravo tie..dar daca ai fost victima unui abuz al unui functoonar public..ai reclamat undeva..? Si apropos…am lucrat si eu la patron ogramada de timp si nu cred k e cazul sa ne basicam atit ptr. acest fapt…!

        Răspunde
         
  • Ovidiu
    Ianuarie 20, 2017 la ora 08:30

    PSD propune, printr-un proiect de ordin, adaptarea modelului și conținutului
    următoarelor formulare utilizate pentru declararea veniturilor realizate începând cu 1
    ianuarie 2016, precum și pentru definitivarea impozitului anual și a contribuțiilor sociale:
    – 200
    – 201 „Declaraţie privind veniturile realizate din străinătate”;
    – 204
    – 205 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă, veniturile din jocuri
    de noroc şi câştigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit”;
    – 207 „Declaraţie informativă privind impozitul reținut la sursă/veniturile scutite, pe
    beneficiari de venit nerezidenți”;
    – 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul
    anual pe veniturile din salarii şi din pensii”;
    – 250
    – 251 „Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din străinătate de
    persoanele fizice”.
    asta cu persoanele fizice din strainatate chiar e tare :))

    Răspunde
     
  • Nicu
    Ianuarie 19, 2017 la ora 20:26

    Moise Guran !Al cui spion ești?Pupincuristule

    Răspunde
     
  • András
    Ianuarie 19, 2017 la ora 20:11

    Neruşinaţi şi nesimţiţi…Nu le este ruşine sã ne fure şi sã ne jecmãneascã în halul acesta, am ajuns sã fim conduşi de nişte infractori … mie îmi este ruşine ce aud cum este posibil sã mintã în halul acesta…legea e lege pentru toatã lumea nu sunt excepţii…

    Răspunde
     
  • Cosmin
    Ianuarie 19, 2017 la ora 14:25

    Constitutia Romaniei , la Art.115 aliniat 1 specifica faptul ca Parlamentul poate sa delege Guvernului anumite initiative legislative , mai putin in domeniile care fac obiectul legilor organice. Apoi , Art.73 , aliniat 3 , specifica clar domeniile care intra sub incidenta legilor organice..si aici surpriza! , literele h) si i) se refera la infractiuni si amnistii si gratieri colective ! Deci ? Incalca PSD Constitutia sau nu inteleg eu bine textul ?

    Răspunde
     
  • AltDaniel
    Ianuarie 19, 2017 la ora 13:44

    Cristina, ca Dragnea a fost condamnat pe nedrept e (doar) PAREREA ta (poate si a altora, dar principial vorbind, ramane DOAR o parere). Eu am alta parere, dar nu intram in disputa aici… sunt prea multe de spus. Ca nu iti place presedintele, de acord e opinia ta !

    Stii unde NU AI IN NICI un caz DREPTATE ?

    Fii atenta Cristina !

    NICI un POLITICIAN NU A INTRAT NE-VI-NO-VAT in puscarie !

    In acest sens SALUT TOATE dosarele facute de Coldea si Kovesi ! – aici am emis, acum (doar) parerea mea !

    Dar propozitia:

    „NICI un POLITICIAN NU A INTRAT NE-VI-NO-VAT in puscarie !”

    este AXIOMATICA !

    Răspunde
     
  • AltDaniel
    Ianuarie 19, 2017 la ora 13:22

    La Iasi, cand ?

    Răspunde
     
  • euripide
    Ianuarie 19, 2017 la ora 11:29

    Daca si de data aceasta lasam tara in mina infractorilor din sleahta lui Dragnea , atunci nu ne meritam tara!
    Haideti sa iesim din starea de confort si sa mergem in strada , sa sustinem o Romanie fara PENALI! Daca nu acum, atunci cind?
    Daca nu noi, atunci CINE! Eu am sa fiu in strada , la IASI!
    DESTEAPTA-TE ROMANE!

    Răspunde
     
  • kami-mura
    Ianuarie 19, 2017 la ora 11:28

    Daca si de data aceasta lasam tara in mina infractorilor din sleahta lui Dragnea , atunci nu ne meritm tara!
    Haideti sa iesim din starea de confort si sa mergem in strada , sa sustinem o Romanie fara PENALI! Daca nu acum, atunci cind?
    Daca nu noi, atunci CINE! Eu am sa fiu in strada , la IASI!
    DESTEAPTA-TE ROMANE!

    Răspunde
     
  • Cristache
    Ianuarie 19, 2017 la ora 11:26

    Félicitations pentru precizari!
    Ca de obicei, stout explica foarte bine si oricine va poate intelege!

    Răspunde
     
  • speranta R
    Ianuarie 19, 2017 la ora 11:02

    Grindeanu!
    Viata ti-a dat o sansa enorma:sa ai in CV,
    Prim Ministru;
    E decizia TA,cum iesi din scena:
    sa stai putin,dar sa pleci cu fruntea sus,sau,
    sa stai mai mult dar sa pleci in genuchi;
    Istoria le va consemna!

    Răspunde
     
  • alt Liviu
    Ianuarie 19, 2017 la ora 10:28

    S-a inventat arestul la domiciliu. De nu pot fi trimisi sarmanii infractori care sufera in puscarie la ei acasa?

    Răspunde
     
  • alt Bade
    Ianuarie 19, 2017 la ora 09:55

    Moldovean?!
    Oltean?!
    Ce vă mai place, vericule, să faceți „trompa” mare pe spatele ălora care muncesc, dășteptule…
    Hai, să nu generalizăm, nu-s toți așa proști ca tine. Sper…

    Răspunde
     
  • un cetățean mâhnit
    Ianuarie 19, 2017 la ora 09:39

    Oare când vom putea scăpa de generatia aceasta de „politruci” să putem si noi să trăim un pic mai bine? Cred că niciodată. Vin alții din urmă…exact ca în povestea cu tăiatul capului hidrei…Rușine să le fie!

    Răspunde
     
  • Cosmin
    Ianuarie 19, 2017 la ora 08:44

    Salut Moise,

    As vrea sa fac o remarca legata de originile D-lui Grindeanu.
    Grindeanu nu este al nostru (timisorenilor), Grindeanu nu este timisorean, Grindeanu este din Caransebes, un tip plin de el „and full of shit”.
    Si-a finalizat studiile aici si a ramas ca multi altii.
    Am fost colegi de Universitate si stiu ce vorbesc.

    Pe de alta parte, solutia este simpla: Romania ca stat nu exista decat din 1918, practic nu are nici macar 100 de ani. De ce sa nu revenim la vechile state: Transilvania, Moldova, Tara Romaneasca care au functionat mult mai mult decat 100 de ani?
    S-ar putea face un studiu de caz pentru o autonomie financiara si teritoriala? Sunt satul de sleahta de nesimtiti, jegosi samd. In cazul de mai sus macar vor fi mai putini si impartiti.

    Si da am fost ieri in Centru la demonstratie. Si nu, nu am votat cu PSD niciodata.

    Răspunde
     
    1. Bade
      Ianuarie 19, 2017 la ora 09:26

      Mare idiot ardelean esti. Mulți din afara vor sa ne despartă, iată vine si un tembel din interior, poate cumpărat sa manipuleze.

      Răspunde
       
    2. Darles Charwin
      Ianuarie 19, 2017 la ora 09:58

      Dragi oameni cu minimum de inteligenta, cititi si minunati-va de modul in care pot gandi multi dintre banatani: Grindeanu se stabileste la Timisoara de pe la 19 ani, „profeseaza” acolo de-atunci, intra in politica, ajunge sef de CJ, apoi prim-ministru, dar nu e „de-al lor”. E din Caransebes. Bai desteptul planetei, care parte din formarea marionetei asteia crezi tu ca a contat mai mult??? Cea de pana la sfarsitul liceului, sau cuibul de serpi in care a intrat dupa??? Deschideti ochii ba, ca nu va ajuta cu nimic sa dati vina pe orice altceva decat pe voi, perfectilor! Hai, la revedere!

      Răspunde
       
    3. Ana
      Ianuarie 20, 2017 la ora 09:17

      Tot la fel am putea spune ca Dragnea e din București… asta nu înseamnă că bucureștenii sunt ca el sau timișorenii ca Grindeanu. Sper să ne trezim cu toții, indiferent de unde suntem. Eu una o să încerc să trezesc pe cât mai mulți pentru că vreau să trăiesc bine în țară mea. Împreună cu copiii și părinții mei.

      Răspunde
       
    4. Adrian
      Ianuarie 22, 2017 la ora 20:30

      Nu vrei tu sa ne povestești cum au ajuns cei mai de frunte timișoreni din Iozefin în centrul orașului și va reprezinta, mai fruncea

      Răspunde
       
    5. Dan
      Ianuarie 22, 2017 la ora 20:32

      Nu vrei tu sa ne povestești cum au ajuns cei mai de frunte timișoreni din Iozefin în centrul orașului și va reprezinta, mai fruncea

      Răspunde
       
  • Bogdan
    Ianuarie 19, 2017 la ora 08:42

    Când a fost vorba la curtea constituțională, privind o altă modificare din codul penal (problema interceptărilor făcute de SRI)s-a stipulat clar că aceasta nu afectează cu nimic operațiunile făcute până la data modificării!! Aici trebuie acționat și sesizată, din nou, Curtea Constituțională în avans. Adică preventiv -îți iei măsuri de prevedre când lucrazi cu hoții deveniți legiuitori!!!

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase