Știri verificate
Analiză. Rusia ar putea copleși Ucraina din punct de vedere al aviației, dacă Occidentul nu va furniza Kievului sisteme de apărare anti-aeriene și aeronave de luptă moderne. Dezavantajul rușilor este pregătirea slabă.
Rusia. Manifestație anti-război în timpul unui concert din Sankt Petersburg de vineri seară. Sute de spectatori au strigat “la naiba cu războiul”. Poliția nu a intervenit.
-
Ucraina. Președintele Zelenski anunță că secretarul de stat american Antony Blinken și secretarul Apărării Lloyd Austin vor vizita Kievul duminică, pentru a discuta despre sprijinul militar necesar armatei ucrainene. Casa Albă nu a confirmat încă anunțul.
Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicită introducerea unui ”embargo total și imediat asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze din Rusia”. Cere, de asemenea, excluderea Rusiei din grupul G20.
Președintele Iohannis va participa joi la reuniunea extraordinară de la Bruxelles a liderilor NATO, organizată în contextul agresiunii militare ilegale a Rusiei împotriva Ucrainei.
China consideră că sancțiunile impuse Rusiei devin “din ce în ce mai scandaloase” și susține că acest “abuz” al Occidentului va avea “consecințe dezastruoase” pentru întreaga lume.
-
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut băncilor elvețiene să înghețe conturile elitelor ruse, pe fondul unui protest în fața Parlamentului din Berna.
FIFA alocă un milion de dolari pentru ajutor umanitar în Ucraina. La începutul săptămânii, organizația a transmis că va facilita transferul jucătorilor de fotbal ucraineni.
Premierul britanic Boris Johnson spune că Vladimir Putin a invadat Ucraina din cauza “fricii” față de o revoluție la Moscova, inspirată de națiunea vecină “liberă și democratică”.
Joe Biden îl numește pe Vladimir Putin “criminal de război”, în ceea ce reprezintă o schimbare față de poziția inițială a administrației americane. Kremlinul consideră că afirmația este de ”neiertat”.
Rusia acuză din nou România că ascunde avioane de luptă ucrainene, care astfel “nu iau parte la confruntări”.
UE va impune un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, în urma invadării Ucrainei. Totodată, trei bănci din Belarus vor fi excluse din SWIFT.
Adunarea Generală a ONU condamnă invadarea Ucrainei de către Rusia și votează covârșitor pentru retragerea imediată a trupelor rusești. Doar cinci țări au votat împotrivă, iar China NU se numără printre ele.
Georgia. Proteste anti-război cu mii de oameni în capitala Tblisi. Invazia Ucrainei amintește de războiul cu Rusia din 2008, când țara a fost de asemenea invadată.
Comunitatea internațională condamnă invadarea Ucrainei de către Rusia. Comisia Europeană “va face dificil Moscovei să-și continue agresiunea”, în timp ce Marea Britanie și Franța promit “sancțiuni masive”. Turcia, considerată în trecut un important aliat al Rusiei, consideră ofensiva inacceptabilă.
Ministrul britanic al Sănătății spune că “invazia Ucrainei a început deja”, iar astfel Regatul Unit va impune rapid sancțiuni. Declarația, înaintea reuniunii COBRA, comitetul de urgență al guvernului britanic.
Presa americană susține că SUA au informații că militarii ruși au primit ordinele de atac pentru a invada Ucraina. Ambasada rusă la Washington cataloghează toate informațiile privind o invazie ca fake-news.
Ucraina. Președintele Zelenski a declarat 16 februarie ”Ziua Unității Naționale”. Potrivit presei internaționale, în ziua respectivă Rusia ar putea începe invadarea țării.
Premierul Marii Britanii spune că dovezile că Rusia vrea să invadeze Ucraina “sunt destul de clare”. Se declară extrem de îngrijorat de faptul că “există semne că Rusia plănuiește ceva ce ar putea avea loc în următoarele 48 de ore”.
SUA. Președintele Joe Biden le cere cetățenilor americani din Ucraina să părăsească țara “acum”. Atrage atenția că în cazul unei invazii din partea Rusiei, nu vor fi trimiși militari americani la Kiev pentru a ajuta la evacuări.
