Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a ținut un discurs video adresat poporului elvețian, în timpul unui protest împotriva războiului lansat de Rusia, desfășurat în fața clădirii Parlamentului elvețian din capitala Berna. 

Liderul de la Kiev a îndemnat băncile elvețiene să înghețe activele și conturile rușilor și a subliniat faptul că desfășurarea afacerilor străine în Federația Rusă este inacceptabilă, amintind de compania Nestle din Elveția care continuă să facă afaceri cu Moscova.

Afacerile continuă în Rusia, chiar dacă copiii noștri mor și orașele noastre sunt distruse”, a spus Zelenski în timpul mitingului. “În băncile voastre se află banii oamenilor care au declanșat acest război. Acesta este un lucru dureros. Ajutați în lupta împotriva răului, astfel încât conturile să le fie înghețate”, a continuat președintele.

Ucrainenii simt atunci când orașele le sunt distruse. Sunt distruse la ordinul oamenilor care locuiesc în Europa, în frumoasele orașe elvețiene, care se bucură de proprietăți în orașele voastre. Ar fi foarte bine să îi privați de acest privilegiu“, a mai spus Zelenski.

În ciuda faptului că nu este membră UE, Elveția a adoptat pe deplin sancțiunile blocului comunitar împotriva rușilor și a întreprinderilor rusești. “Acum avem șansa să arătăm nu numai Rusiei, ci și oricărui agresor din lume, oricărui stat terorist că războiul nu va distruge victimele, ci pe cel care l-a dezlănțuit”, a încheiat președintele ucrainean.

Surse: Kyiv Post, BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday