Știri verificate
Cod Galben de furtuni în tot vestul și nordul țării, în Transilvania și local în Oltenia și Moldova. Până mâine la ora 3 vor fi semnalate descărcări electrice, ploi torențiale, vijelii și grindină.

China va lansa duminică o nouă misiune cu echipaj pentru a lucra la construcția stației sale spațiale. Astronauții vor rămâne în spațiu timp de șase luni.

-
Analiză CNN. Criza energetică actuală le-ar putea depăși pe cele petroliere din anii 1970-1980, pe măsură ce prețurile continuă să crească, iar lipsa de aprovizionare se adâncește. De vină ar fi nu doar războiul din Ucraina, ci și investițiile insuficiente din sectorul energetic.

Război în Ucraina. Armata Rusă a încercat să treacă râul Siverski, pentru a încercui Severodonețk, dar ucrainenii au contraatacat în interiorul orașului și pretind că au recuperat 20% din teritoriul pierdut zilele trecute. Se prefigurează o bătălie urbană de durată, similară cu cea de la Mariupol.

Gorj. Trafic închis astăzi pe DN 67C, între Novaci și Rânca (Transalpina), pentru desfăşurarea unui concurs automobilistic, între orele 8:00-13:30 şi 14:30-20:00.
SUA. Statul Ohio va permite profesorilor să poarte arme în școli, ca măsură de protecție în cazul unui atac armat. Vor face în prealabil cel puțin o zi de antrenament.

-
Joe Biden a nominalizat-o pe Kathleen Ann Kavalec pentru funcția de ambasador al SUA în România. Este prima femeie care conduce reprezentanța diplomatică americană de la București.

UEFA a prezentat scuze suporterilor echipelor Liverpool și Real Madrid, pentru incidentele dinaintea finalei Champions League. Forțele de ordine au intervenit violent după ce unii fani fără bilet și-au forțat intrarea pe stadion, iar alții cu bilet n-au mai intrat.

Germania. Bundestagul a votat creșterea salariului minim la 12 euro pe oră din octombrie, de la 9,8 euro în prezent. Majorarea este considerată necesară, în condițiile în care inflația a ajuns la un nivel istoric, 8,7% în mai.

SUA. Acțiunile Tesla au scăzut cu aproape 8% după ce Elon Musk și-a exprimat intenția de a concedia 10% dintre angajații săi, pe motiv că are “o presimțire foarte rea” în ceea ce privește economia.

Marea Neagră. Activiștii de mediu avertizează că numărul delfinilor uciși sau răniți de sonare și de exploziile provocate de operațiunile militare este de ordinul sutelor, iar mulți dintre ei au urme de arsuri.

Numărul autoturismelor noi înmatriculate în România în primele cinci luni a crescut cu aproape 33%, comparativ cu aceeași perioadă din 2021. În același timp, au scăzut cu 19% înmatriculările de mașini second-hand.
Germania. UPDATE: Autoritățile confirmă trei decese și 60 de răniți după deraierea unui tren în Bavaria. Precizează că “trenul era plin la momentul accidentului”.

Război în Ucraina. Serviciile de informații britanice consideră că Rusia va prelua controlul asupra întregii regiuni Luhansk în următoarele două săptămâni. Moscova anunță că ”operațiunea” va continua până când toate obiectivele vor fi atinse.

Rusia. Incendiu de amploare la o clădire de birouri din Moscova, pe o suprafață de aproximativ o mie de metri pătrați. Din primele date, numeroase persoane sunt blocate în clădire.

Încasările din comerțul cu amănuntul au crescut cu 6,9% (ajustat) în primele patru luni, față de aceeași perioadă din 2021. Cele mai mari avansuri, la vânzările de carburanți și produse nealimentare. Creștere slabă în aprilie comparativ cu martie.

Dobânzile își continuă creșterea. Indicele ROBOR la 3 luni a trecut de 6% pentru prima dată de la începutul anului 2013.
Ziua 100 de război în Ucraina. Rușii pierd masiv oameni și echipamente într-un atac concentrat asupra Donbasului. După ce i-au învins în nord, forțându-i să se retragă de la Kiev, Cernihiv, Sumî și Harkov, ucrainenii contraatacă în sud, dinspre Krivoi-Rog și Nikolaev.

Iași. Degajări de fum la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria”, aparent din sistemul de ventilație. Pompierii au evacuat preventiv 200 de persoane din unitate, dar precizează că nu este vorba despre un incendiu.
Forbes. Americanul LeBron James (37 de ani) a devenit primul baschetbalist încă în activitate care este miliardar în dolari.

