Știri verificate
Mexic. Update. Numărul persoanelor rănite în urma coliziunii dintre cele două garnituri de metrou din capitală a crescut la 57.

China. Presa de stat anunță că 17 persoane au fost ucise și alte 22 rănite într-un accident ce a implicat un camion. Aparent, acesta a lovit un cort funerar, amplasat pe marginea drumului.

-
Analiză CNN. Lumea se pregătește pentru zecile de milioane de turiști chinezi, după ce Beijingul a renunțat la strategia “zero-Covid”. Revenirea va fi una treptată, iar cel mai mult vor profita țările din Asia-Pacific.

Ucraina. Explozie urmată de incendiu la principala conductă de gaze naturale din orașul ocupat Lutuhîne (regiunea Luhansk). Cauza nu a fost stabilită, iar focul a fost lichidat.

Studiu. O substanță chimică secretată la nivelul creierului este responsabilă de eficiența cu care copiii învață și rețin informații, mai rapid și mai mult decât adulții.

Sibiu. Circulație blocată pe DN 14 Sibiu – Sighișoara, în localitatea Brateiu. Cinci persoane au fost rănite, în urma unui accident între două mașini și un autocamion.
-
Bilanțul operațiunii antidrog din Mexic, în urma căreia a fost capturat fiul lui El Chapo, arată că 29 de persoane au fost ucise în confruntările dintre membrii cartelului și forțele speciale.

Trafic blocat pe DN1 Ploiești – Brașov, în zona localității Timișu de Jos, din cauza unui accident cu trei victime. Între Bușteni și Predeal se circulă bară la bară.
Cluj. Trafic oprit pe DN 1 Cluj-Napoca – Oradea, în zona localității Bologa, din cauza unui accident produs între două mașini. Două persoane sunt încarcerate.
Război în Ucraina. Rușii nu au respectat “Armistițiul de Crăciun”, anunțat de Putin. Armata Ucraineană anunță că, în ultimele 24 de ore, rușii au lansat o rachetă, 20 de bombardamente de artilerie și au atacat 13 localități din Donbas.

Washington. Republicanul Kevin McCarthy a fost ales președintele Camerei Reprezentanților, la a XV-a încercare, după scene haotice, în care membrii partidului său au fost pe punctul de a se lua la bătaie. În final, susținătorii lui Donald Trump au cedat, după o convorbire telefonică cu fostul președinte.

Investigație The Guardian. Roman Abramovici le-a transferat copiilor săi mare parte din averea administrată prin zece trusturi, înaintea sancțiunilor impuse după invadarea Ucrainei.

SUA. Un elev de șase ani și-a împușcat profesoara, la o școală din Virginia. Nicio altă persoană nu a fost rănită, dar poliția spune că este vorba de un atac, nu de un accident.

Una dintre rochiile emblematice ale Prințesei Diana va fi scoasă la licitație la sfârșitul lunii, la New York. Valoarea estimată este între 80 de mii și 120 de mii de dolari.

Investigație Reuters. Hackerii ruși “Cold River” au încercat să spargă platformele a trei laboratoare de cercetare nucleară din SUA, în timp ce inspectorii ONU erau la CN Zaporijie. Nu este clar dacă au reușit.

Bulgaria. Blocajul politic început în 2020 continuă, iar țara riscă al cincilea rând de alegeri anticipate. Al doilea cel mai mare partid renunță la efortul de a forma un guvern, în lipsa sprijinului în parlament.

Germania. Grupul norvegian Equinor şi germanii de la RWE vor construi centrale pe bază de hidrogen, cu emisii reduse de gaze cu efect de seră, pentru a face tranziția de la cărbune.

Prețurile alimentelor au atins cel mai mare nivel din istorie anul trecut, pe fondul războiului din Ucraina. Totuși, în decembrie acestea au scăzut pentru a noua lună consecutiv.

Război în Ucraina. Astăzi de la ora 12 a intrat în vigoare încetarea unilaterală a focului, anunțată de Rusia, însă CNN a observat schimburi de focuri de artilerie în jurul orașului Bakhmut.

Analiză Insider. Schimbarea bruscă a vremii Californiei, de la secetă la inundații, ridică un semnal de alarmă la nivel global. Specialiștii avertizează că astfel de fenomene se vor extinde odată cu accentuarea schimbărilor climatice.

