Cercetarea realizată de o echipă de profesori de la Universitatea Regensburg din Germania și de la Universitatea Brown din SUA demonstrează că substanța chimică de la nivelul creierului, numită acid gamma-aminobutiric (sau GABA), îi face pe copii să rețină mai repede informațiile și pentru mai mult timp. GABA este deja cunoscută pentru rolul în procesul de învățare, însă rezultatele recente au arătat că ea este de fapt responsabilă pentru eficiența învățării.

Studiul a fost efectuat pe 55 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani și pe 56 de adulți cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani.  Echipa a folosit o tehnică avansată de neuroimagistică numită MRS funcțional (fMRS), pentru a compara concentrațiile de acid gamma-aminobutiric de la nivelul creierului adulților și copiilor, în timpul activității de învățare vizuală. Astfel, a fost observat că în timpul și după învățare, secreția substanței crește la nivelul creierului copiilor, transformându-l într-un “burete” care absoarbe informații, pe când la nivelul creierului adulților rămâne la fel pe parcursul întregului proces.

Sursa: Cell.com

De asemenea, GABA este importantă și în procesele de după învățare, când creierul se relaxează și își fixează noile informații, afirmă oamenii de știință. Aceștia au explicat că este foarte important ca în timpul fixării informațiilor să nu fie asimilate altele noi, întrucât poate apărea procesul de “interferență retrogradă”, în cadrul căruia informațiile ce trebuiau reținute sunt șterse complet. 

Cercetătorii au mai transmis că adulții au nevoie de o pauză de o oră între sesiunile de învățare și acumulare de noi informații în timp ce copii au nevoie de doar 10 minute. De asemenea, spun că sesiunile consecutive de învățare provoacă secreții mai mari de GABA care îi ajută pe copii să învețe mai mult și mai repede.

Oamenii de știință au spus că este nevoie ca astfel de teste să fie efectuate folosind și alte tipuri de învățare, precum cea auditivă sau kinestezică. Cu toate acestea, studiul poate fi folosit pentru a descoperi noi modalități prin care adulții să învețe mai eficient.

Sursa: Sciencealert

Foto: Rawpixelimages | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday