Știri verificate
PlayStation 5 a devenit consola Sony cu cele mai bune vânzări în primele opt luni de la lansare. Peste zece milioane de copii au fost vândute până acum.

Klaus Iohannis: Lupta contra coronavirusului ne-a pus în fața unei lupte cu dezinformarea și cu stigmatizarea. Să nu le permitem celor ce dezinformează să ne slăbească responsabilitatea exprimată prin vaccinare.

-
Un studiu Pfizer, încă nerevizuit, arată că o a treia doză de vaccin mărește de câteva ori numărul anticorpilor care pot neutraliza tulpina Delta a coronavirusului.

Analiză Reuters. Tesla crește prețurile în SUA pentru a-și majora profitul, iar în China le menține pentru a atrage mai mulți clienți. Analiștii apreciază că prețurile pentru piața chineză vor rămâne mai mici decât în restul lumii în următorul deceniu.

Comisia Europeană cumpără de la Glaxo Smith Kline un tratament pentru Covid cu anticorpi monoclonali, care poate fi administrat pacienților care au simptome ușoare dar cu risc de a dezvolta forme severe ale bolii.

Bacău, Neamț. Avertizare nowcasting, Cod Roșu de furtună, în intervalul 19-20, cu vijelie puternică cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale care vor depăşi 35…45 l/mp, grindină de medii și mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice.
-
Autoritățile interzic circulația vehiculelor cu masa totală mai mare de 7,5 tone, din cauza caniculei, în următoarele trei zile, pe întreaga rețea rutieră, exceptând județele Harghita, Neamț, Suceava și Botoșani, între orele 12-20.

Marea Britanie. Cercetătorii avertizează că relaxarea restricțiilor a mărit riscul apariției unor noi tulpini rezistente la vaccin, mai ales în condițiile în care copiii încă nu sunt vaccinați: ”Riscăm evoluția variantelor care sunt mai capabile să infecteze copiii și sunt mai problematice în grupurile vulnerabile”.

Gorj, Vâlcea. Avertizare nowcasting, Cod Portocaliu de vijelie, în intervalul 19-20, cu intensificări ale vântului, averse torenţiale care vor depăşi 35…45 l/mp, grindină de dimensiuni mici și medii, frecvente descărcări electrice.
Comisia Europeană a aprobat achiziția Telekom România de către Orange, fără partea de telefonie mobilă. Compania franceză preia așadar telecomunicațiile fixe, cablu și tv, iar participația la Telekom Mobile va fi cesionată OTE (Grecia).
Iași, Suceava, Botoșani. Avertizare nowcasting, Cod Roșu de furtună, în intervalul 18-19, cu vijelie puternică cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale care vor depăşi 35…45 l/mp, grindină de medii și mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice.
Turcia. Un incendiu forestier puternic a izbucnit în regiunea Antalya, iar flăcările amplificate de vânt și fumul gros au dus la evacuarea locuitorilor din mai multe sate și din patru cartiere ale orașului Manavgat.

Guvernul a aprobat noi relaxări de la 1 august. Vor fi permise concertele cu până la 75 de mii de participanți care prezintă un certificat digital Covid, în localitățile unde incidența nu va depăși 2 la mia de locuitori.

Franța. Elevii nevaccinați cu vârsta de peste 12 ani nu vor putea merge la școală timp de șapte zile dacă în clasa lor vor fi raportate cazuri de coronavirus. Restricția NU se aplică și pentru cei vaccinați.

Anglia redeschide frontierele pentru persoanele complet vaccinate din Europa și SUA, începând din 2 august. Carantina de zece zile a fost eliminată, însă rămâne obligativitatea prezentării unui test negativ Covid efectuat înainte de intrarea în țară și în ziua a doua de la sosire.

Porsche investește într-un start-up german de lansare a sateliților în spațiu, care va concura cu SpaceX sau Blue Origin. Compania europeană va lansa prima sa rachetă în vara anului viitor.

Taiwan. Autoritățile investighează un fost secretar de stat din Ministerul Apărării, dar și alți foști și actuali ofițeri din cadrul armatei care au avut legătură, potrivit Guvernului, cu un “spion al Chinei”.

Marea Britanie. Guvernul a lansat un proiect-pilot de 2,3 milioane de euro pentru instalarea unor cabluri de alimentare a camioanelor electrice, pe o autostradă din nordul Angliei, similare celor pentru trenuri. Astfel de camioane ar putea ajunge pe șosele până în 2024.

Jocurile Olimpice de la Tokyo. Simone Biles, una dintre cele mai bune gimnaste din istorie, s-a retras din finala competiției de individual compus pentru a se concentra pe ”sănătatea sa mintală”.

Coronavirus România. A doua zi consecutivă cu peste 100 de cazuri noi de coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost identificate 159 de infectări, din 26.708 teste (0,59%). În același interval, a fost înregistrat un singur deces. Numărul pacienților internați la ATI a continuat să crească, până la 47.

