Sistemul rutier electric, sau “e-highway”, va consta în instalarea cablurilor aeriene pe o porțiune de 20 de kilometri de pe autostrada M180, în orașul Scunthorpe, comitatul Lincolnshire. Proiectul face parte dintr-o serie de studii privind modul de reducere a emisiilor de carbon din transportul rutier. Dacă documentația și lucrările vor fi aprobate, ”e-truck-urile” ar putea circula pe ”autostrăzile verzi” în următorii trei ani.

Mai precis, camioanele vor fi echipate cu pantografe, similare celor de pe trenuri și tramvaie. Totodată, ar putea fi dotate și cu mici baterii care să propulseze autotrenurile pe distanța primilor și ultimilor kilometri.

Proiectul este condus de Costain, o companie de construcții de infrastructură care operează și unele autostrăzi din Marea Britanie, folosind camioane Scania construite în Suedia și tehnologie electrică de la Siemens din Germania. Tot în cadrul studiilor-pilot, vor fi testate și camioanele alimentate cu hidrogen, dar și cele pe baterii, a precizat marți Departamentul pentru Transporturi.

În baza noilor măsuri adoptate de guvernul britanic, pentru a atinge obiectivele de climă asumate la summitul G7 de luna trecută, camioanele diesel sau cele pe benzină vor fi interzise în Regat, până în 2040. Transportatorii au atras atenția că ”decizia a fost luată din scurt” și nu au avut timp să dezvolte tehnologii noi de transport. Producătorii de camioane au început să caute alternative pentru alimentarea cu baterii litiu-ion, a căror greutate reprezintă un obstacol. 

Sursă: The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday