Știri verificate
Șase țări, printre care SUA, Germania și Israel, au emis până acum avertizări de călătorie pentru Republica Moldova, solicitând cetățenilor să părăsească imediat regiunea Transnistria.

Brașov. Incendiu cu degajări mari de fum la mai multe hale din cartierul Bartolomeu. Populația a fost avertizată prin Ro-Alert. Pompierii intervin pentru lichidarea focului.

-
Londra. Fostul mare tenismen Boris Becker, condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru că a ascuns bunuri de lux pentru a-și justifica falimentul personal și a evita astfel plata datoriilor, în 2017.

NATO anunță că în ultimele patru zile a interceptat numeroase avioane rusești care s-au apropiat de spațiul aerian al Alianței, deasupra Mării Negre și a Mării Baltice.

Război în Ucraina. Update: Armata Ucraineană afirmă că a preluat controlul asupra mai multor localități de pe Frontul de Est, între Harkov și granița cu Rusia.

Cristian Piedone, pus sub urmărire penală de DNA. Este bănuit că în 2020 “a omis cu știință” să aplice o hotărâre a Consiliului local, iar astfel o firmă de salubritate fără licență a practicat tarife mai mari cu 25% decât aprobase Consiliul.

-
Mașinile cu zero emisii de CO2 vor avea numere de înmatriculare cu caractere verzi. Actul normativ intră în vigoare peste 60 de zile. Plăcuțele celor deja înmatriculate vor putea fi preschimbate.

UPDATE: Grupul pro-rus de hackeri Killnet a revendicat atacul cibernetic asupra unor site-uri guvernamentale românești. Spune că a lansat atacul deoarece Marcel Ciolacu a afirmat că România este pregătită să livreze armament Ucrainei.

Mai mult de un sfert (29%) dintre salariații din firmele active din România lucrau în multinaționale controlate din străinătate, în 2020. Cele mai multe dintre acestea sunt din Germania, Franța și SUA.

Dobânzile își continuă creșterea accelerată. Indicele ROBOR la 3 luni a urcat astăzi la 4,95%, de la 4,88% cu o zi în urmă.

Elon Musk a vândut acțiuni Tesla de 4 miliarde de dolari pentru a-și putea finanța achiziția Twitter. Ulterior a anunțat “că nu mai planifică alte vânzări” din participația sa la producătorul de autovehicule electrice.

WhatsApp are probleme de funcționare joi seara, la nivel mondial.

Ucraina acuză Rusia că fură grânele fermierilor din regiunile ocupate din sud. Moscova neagă, dar pe rețelele de socializare circulă imagini cu coloane de camioane încărcate cu cereale.

Război în Ucraina. Explozii în centrul Kievului în această seară, exact în timpul vizitei secretarului general al ONU. Acesta vine de la Moscova, unde a sfidat autoritățile ruse.

SUA. Joe Biden solicită Congresului să aprobe rapid un nou ajutor de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Cea mai mare parte din sumă, pentru armament.

Comisia de Prognoză a revizuit din nou în scădere estimarea privind avansul economiei României în acest an la +2,9, față de +4,3% cât prognoza în iarnă.
Analiză The Guardian. Rusia aproape că și-a dublat veniturile din combustibili fosili de la începutul invaziei în Ucraina, pe fondul creșterii prețurilor. Germania este cel mai mare importator din UE.

Germania. Rata inflației a urcat la 7,8% în aprilie, cel mai mare nivel din ultimii 40 de ani, sub presiunea creșterii prețurilor gazelor naturale și petrolului.
Președintele Germaniei vizitează miercurea viitoare România. Va discuta cu Klaus Iohannis despre efectele războiului asupra țărilor vecine Ucrainei.

Presa din SUA: Cu ajutorul informațiilor de la serviciile americane, ucrainenii au putut să-și protejeze aeronavele și sistemele de apărare anti-aeriană în fața atacurilor rusești. Astfel, rușii nu și-au putut arăta supremația în aer.

