Știri verificate
Război în Ucraina. Rușii dau semne că au început retragerea trupelor de la Harkov, iar ISW evaluează că “ofensiva de vară” a acestora este pe punctul de a începe, sau a început deja, în Donbas. Navele ruse din Marea Neagră au fost mutate în Marea Azov.

Trafic feroviar oprit, duminică dimineața, pe Magistrala CFR 400 (Brașov – Satu Mare), din cauza unor copaci căzuți pe calea ferată, între Mureș și Harghita.
-
Renew Europe pierde șapte europarlamentari, în urma deciziei partidului ANO din Cehia (al fostului prim-ministru Andrej Babiš) de a părăsi formațiunea. Grupul eurosceptic ECR își consolidează astfel poziția de al treilea cel mai mare din Parlamentul European.

Euro 2024. România a fost învinsă de Belgia, cu 2-0, dar rămâne pe primul loc în Grupa E, datorită golaverajului. Înainte de ultima etapă, toate cele patru echipe au câte trei puncte.

Gorj. Trafic oprit între Petroșani și Bumbești-Jiu (DN66), aproape de Parcul Național “Defileul Jiului”, în urma unui accident cu două autoturisme și o motocicletă. Două persoane sunt rănite grav.
Hunedoara. Cinci persoane rănite în urma accidentului de la Șoimuș, pe drumul dintre Deva și Vălișoara (DN 67). Două elicoptere au fost trimise în sprijin.
-
Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică în 12 județe din Crișana, Maramureș, Banat și Transilvania. Vântul poate atinge 90 km/h, iar pe alocuri va fi grindină.

SUA. Acțiunile platformei sociale a lui Donald Trump s-au prăbușit. La trei săptămâni de la condamnarea penală a acestuia, compania a pierdut aproape cinci miliarde de dolari – jumătate din valoarea de piață.

NASA și Boeing au decis să amâne pe termen nedefinit întoarcerea pe Pământ a navetei spațiale Starliner, andocată deocamdată pe Stația Spațială Internațională. Aceasta a înregistrat probleme tehnice, în timpul călătoriei, cu doi astronauți la bord, către ISS.

Apple amână implementarea funcțiilor de inteligență artificială pe telefoanele și dispozitivele comercializate în UE, deoarece reglementările europene impun compatibilitatea acestora și cu instrumentele AI ale companiilor rivale. Susține că asta “ar putea compromite securitatea datelor”.

Ucraina. Doi bloggeri au fost arestați după ce au dezvăluit pe internet informații despre traseul blindatelor și al elicopterelor ucrainene, dar și despre zone în care armata și-a stabilit liniile defensive.

Hackerii ruși au publicat pe dark web aproape 400 gb de fișiere, inclusiv date personale, furate în urma atacului asupra spitalelor londoneze, de la începutul lunii. Sunt nemulțumiți că încă nu le-a fost plătită răscumpărarea de 50 de milioane de dolari.

Natație. David Popovici a câștigat medalia de aur la Campionatele Europene de la Belgrad, în proba de 200 m liber. Popovici a câștigat medalia de aur și în proba de 100 m liber.

DNSC a identificat 25 de atacuri cibernetice de tip DDoS, în ultimele zile, efectuate de grupări de hackeri afiliate Rusiei. Au vizat site-uri din România ale unor instituții publice și ale unor firme din transporturi, telecomunicații și domeniul financiar.

Pană masivă de curent în mai multe țări balcanice. Sunt afectate Bosnia, Albania, Muntenegru și coasta adriatică a Croației. Update: Autoritățile din Muntenegru precizează că incidentul a fost cauzat de o suprasolicitare a sistemului, pe fondul caniculei.

Raport. Energia solară a asigurat o cincime din necesarul de electricitate la ora de vârf, la nivel mondial, joi, când a fost cea mai lungă zi a anului. Volumul, în creștere cu 16% față de anul trecut.

Spania. Barcelona vrea să interzică închirierile de locuințe pe termen scurt, din 2029. Decizia, pe fondul numărului tot mai mare de turiști, care au provocat o creștere a chiriilor pentru localnici.

Bacău. Trafic oprit pe centura municipiului Bacău (DN 2T), din cauza unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
Euro 2024. Ucraina a învins Slovacia cu 2-1, după ce a revenit de la 0-1 la pauză. România rămâne pe primul loc în grupă, înaintea meciului cu Belgia de mâine.
Reportaj Reuters. Fenomen masiv pe rețelele din China – imaginea unor creatori de conținut din străinătate este prelucrată cu AI pentru fabricarea de clipuri false, în care este promovată Rusia și parteneriatul dintre Beijing și Moscova.

