Datele au fost prezentate în cadrul unui raport al grupului de cercetare Ember. Specialiștii subliniază că utilizarea energiei solare devine din ce în ce mai frecventă datorită eficienței panourilor fotovoltaice, dar și a scăderii costurilor de producție. În acest context, se așteaptă ca până în 2050 să devină cea mai importantă sursă de energie folosită la nivel mondial.
Anul trecut, de exemplu, din energia solară s-a generat un volum record de 5,5% din electricitatea globală, conform raportului Ember. Acum, 34 de state din lume își generează peste 10% din electricitate necesară fiecăruia din energia solară.
Raportul a fost întocmit în contextul solstițiul de vară, eveniment astronomic din emisfera nordică, care are loc în fiecare an într-o zi din luna iunie, considerată cea mai lungă a anului. Experții subliniază, însă, că toate zilele din iunie sunt asemănătoare ca durată, astfel rezultatele înregistrate ieri vor fi apropiate de media lunii. Astfel, pentru luna iunie în ansamblu, Ember se așteaptă ca ponderea energiei solare în producția totală de electricitate să ajungă la 9,6% în China. În Uniunea Europeană, ponderea energiei solare este estimată la 20% în iunie, în timp ce în Statele Unite și India sunt de așteptat valori de 6,9%, respectiv 7,1%.
Sursă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.