Londra, a doua zi după… Și 40 de ani înainte de Brexit

Mihai Alexandru Crăciun

Undele de şoc ale referendumului pentru Brexit mihai alexandrustrăbat lumea şi sunt departe de a se atenua. Până la această oră se vor fi scris deja zeci de analize despre Brexit şi despre consecinţele lui, dar cel mai probabil majoritatea se vor dovedi eronate. Căci piesele de domino abia au început să cadă şi fapt este că nimeni nu înţelege exact ce şi cum va urma. Un lucru este însă cert: după 23 iunie 2016, noi europenii trăim într-o nouă realitate. Epoca de entuziasm şi optimism romantic întru construcţia Uniunii Europene a luat un abrupt sfârşit.

De zece luni sunt londonez – un „tânăr diasporez” cum mă numea mai deunăzi Sanda Nicola – aşa că am urmărit cu mare atenţie şi direct de la sursă toate frământările britanice din această perioadă.

Şi adevărul este că nimic nu este simplu când vine vorba despre Brexit.

Sigur că este la-ndemână să spui astăzi că cei în vârstă le-au vândut viitorul tinerilor britanici, la fel cum este uşor să-i acuzi pe englezii din oraşele de provincie de rasism, de xenofobie sau de simplă prostie. Numai că nimic nu este mai departe de adevăr. O astfel de explicaţie este la fel de simplistă şi de eronată ca şi non-argumentaţia care a condus la rezultatul referendumului propriu-zis.

liverpool station

Leave! Realy? Victorioșii au fost și ei surprinși…

În primul rând că rezultatul referendumului a luat prin surprindere ambele tabere britanice, atât cea Remain, dar mai ales pe „victorioşii” taberei Leave. Căci toate semnele, sondajele şi analizele anterioare votului indicau o victorie la limită, dar în favoarea taberei Remain. În fapt ultimul sondaj din preziua votului, încheiat la ora 21:00 pe 22 iunie, indica un rezultat de 52% Remain – 48% Leave, iar City-ul londonez miza pe un rezultat similar. Ironic este că cel puţin au nimerit procentele.

Chiar şi un astfel de rezultat, strâns, în favoarea Remain, era deja rău, căci indiferent de tabără, toţi britanicii recunosc că marea problemă profundă relevată de acest referendum este că Marea Britanie de astăzi este puternic divizată. Divizată pe naţiuni, divizată pe grupe de vârstă, divizată pe mari metrople şi provincie. Iar aceasta este cea mai mare durere pentru toţi, indiferent de tabără.

Însă nimeni nu se aştepta cu adevărat ca tabăra Leave să câştige. În fapt puţin după închiderea urnelor Nigel Farage – liderul UKIP (şi cea mai agresivă voce pro-Brexit) ar fi spus într-un cerc restrâns: „It looks like Remain will edge it”. Jumătate de oră mai târziu, când numărătoarea voturilor abia începuse, Farage declara public că nu spune că Leave a pierdut, dar că se pare că manevrele suspecte ale guvernului cu procedura de înregistrare la vot au dat un avantaj taberei Remain. I-ar fi convenit parcă mai mult să se plângă de un rezultat, decât să asume consecințele unei victorii.

Numai că apoi au început să vină rezultatele, unul mai surprinzător ca altul.

gibraltarSigur, nu şi primul rezultat, respectiv cel din Gibraltar, câştigat de Remain cu 95.9% şi unde singura „supriză” au fost cele 823 de voturi Leave din totalul de peste 20.000 de voturi exprimate (participare de 83.5%). Asta pentru că britanicii din Gibraltar se tem că o eventuală părăsire a UE de către Marea Britanie va deschide calea revenirii „capului de stâncă” la Spania, cum de altfel a afirmat-o chiar premierul spaniol.

Adevărata surpriză a fost cel de-al doilea rezultat, cel din Newcastle upon Tyne, fief al laburiştilor, susţinători ai rămânerii în UE şi care mizau pe o victore detaşată în acest district. Numai că rezultatul a fost un modest 50.7% pentru Remain. A urmat şocul celui de-al treilea rezultat, cel din districtul învecinat Sunderland, unde tabăra Leave a obţinut un nesperat 61.3%. Şi mai departe, aşa cum spun englezii, a fost all down hill. Atât pentru speranţele taberei Remain, cât şi pentru liră care a pierdut 11% în raport cu EUR şi USD în decursul câtorva ore. Trei ore mai târziu, victoria Leave era deja clară şi acceptată ca atare de ambele tabere, mult înainte de încheierea numărătorii voturilor.

Multe pot fi explicaţiile acestui rezultat supriză, căci multe evenimente au şubrezit participarea la referendum a susţinătorilor rămânerii în Uniunea Europeană. Fie că a fost vorba de slaba participare din Scoţia, susţinătoare a rămânerii în UE, fie că a fost glastonbury-2016-festival (1)vorba de furtuna record care a răvăşit Londra pro-europeană în noaptea de dinaintea votării, inundând sudul şi estul metropolei şi scoţând din uz mai multe linii de metrou, ceea ce a îngreunat votarea, ori fie că a fost vorba de Festivalul de la Glastonbury, început cu o zi înainte de referendum şi care adună anual peste 150.000 de tineri britanici, votanţi majoritari în favoarea rămânerii în Europa, fiecare astfel de eveniment a avut contribuţia lui la rezultatul surpriză.

În plus chiar dacă mulţi dintre cei care au votat erau deja hotărâţi de ce parte a baricadei se află, cu siguranţă că şi publicarea pe 22 iunie de către Oficiul Naţional de Statistică a datelor din 2015 privind populaţia Marii Britanii a avut o contribuţie însemnată la rezultat. Căci în condiţiile în care tema principală de campanie a taberei Leave a fost imgraţia, statistica oficială a venit să confirme că în 2015 sporul de populaţie al Marii Britanii a fost de 500.000 de locuitori, dintre care 330.000 din imigraţie. Ciudată coincidenţă ca un astfel de raport să fie publicat tocmai în preziua referendumului.

Succesul european al UK și probleme generate de acest succes

Însă dincolo de aceste ciudate coincidenţe care cel mult au înclinat balanţa, fapt este că oricum Marea Britanie era deja puternic divizată. Şi nu din neînţelegere şi dezinformare, ci din probleme concrete şi cotidiene, pe care politicienii britanici au ales să le ignore.

Marea Britanie este de fapt victima propriului succes. După 1990 dezvoltarea puternică a Londrei în ceea ce este astăzi inima financiară a Uniunii Europene a dus la atragerea unor uriaşe fluxuri de capital. În timp, aceste fluxuri de capital împreună cu nevoia de tehnologie a pieţelor financiare, cu piaţa liberă şi cu libertatea circulaţiei forţei de muncă ale Uniunii Europene, nu ale Marii Britanii, au condus la o puternică dezvoltare economică a ţării, o dezvoltare orientată în primul rând pe tehnologie şi servicii. O astfel de creștere se vede în primul rând în nivelul de trai. Rezultatul ei a fost o creştere naturală a nivelului mediu al salariilor, propagată în decurs de 25 de ani spre toată piaţa muncii din Marea Britanie.

Acestea au fost în fapt beneficiile directe ale apartenenţei la Uniunea Europeană, numai că ele au avut un preţ. Căci pe deoparte, creşterea nivelului mediu al salariilor a crescut implicit şi costul vieţii, reflectat direct în preţul locuinţelor şi al chiriilor. Apoi dezvoltarea a creat un mare număr de locuri de muncă tot mai înalt calificate, mult peste ceea ce putea susţine piaţa muncii din Marea Britanie. Consecinţa directă a fost atragerea unui puternic val de imigraţie calificată, venită tocmai pentru a suplimenta oferta insuficientă de pe piaţă. Iar aceasta a amplificat presiunea deja existentă de pe piaţa imobiliară la valori aproape de neînţeles.

londraÎn ultimii ani în zona Londrei creşterile de preţuri în piaţa imobiliară sunt şi de 25% pe an. Apartamentele noi de două camere (one bedroom apartment) cu o suprafaţă de 50-60mp (!!) în Londra pornesc la preț de pe la circa 500.000 lire, dar mai des ajung la 900.000 – 1.2 milioane lire. O chirie de 5-600 de lire pe lună îţi asigură abia o cameră într-un apartament partajat cu alţi vecini, iar pentru a te bucura de propriul apartament decent chiria lunară depăşeşte cu mult 1000 de lire pe lună. Iar în celelalte metropole britanice, chiar dacă preţurile sunt cu 30-40% mai mici, ele sunt la fel de greu accesibile, căci şi salariile sunt proporţional mai mici şi locurile de muncă mai puţine.

Pentru o naţiune tradiţional obişnuită să deţină casa în care locuieşte, această problemă este una majoră, o întreagă generaţie având o reală problemă în găsirea unei locuinţe în care să-şi întemeieze o familie.

Joburi, imigranți, prețuri și șomaj

În vâltoarea acestei frustrări este simplu să dai vina pe imigranţi pentru această problemă, căci da, afluxul lor a contribuit la problema ta. Şi este greu şi complicat să mai înţelegi că de fapt problema este aceea că guvernul britanic şi primăriile nu se mai implică în construcţia de locuinţe, aşa cum o făceau în anii ’70-’80, când Regatul Unit avea programe guvernamentale de atragere a imigraţiei din ţările Commonwealth, preponderent din India şi Bangladesh. În acea perioadă consiliile locale erau principalii contractori ai construcţiei de locuinţe, similar ritmului în care se construiau blocuri în România comunistă. Numai că asta nu s-a mai întâmplat după 1990. Inevitabil volumul de locuinţe livrat a fost mult mai mic, iar preţurile locuinţelor şi implicit ale chiriilor au crescut la actualele niveluri insuportabile.

Aceeaşi creştere a nivelului de salarii din Marea Britanie este cea care paradoxal, a îngropat industria britanică, pentru că a făcut-o necompetitivă steelpe plan internaţional. O lungă şi nesfârşită dezbatere a avut loc în această primăvară în jurul închiderii sau nu a ultimei oţelării britanice, deţinută astăzi de un concern indian. Şi asta pentru că din cauza salariilor mari, oţelul produs în Marea Britanie este mai scump decât cel produs şi importat din China, oţelăria fiind în pierdere netă, iar la mijloc fiind câteva mii de locuri de muncă. Sigur că tabăra Leave nu a pierdut ocazia să sublinieze că o eventuală independenţă de UE ar permite Marii Britanii să-şi protejeze piaţa internă a oţelului, omiţând însă să spună că un astfel de protecţionism ar creşte şi mai mult preţurile locuinţelor, atunci când constructorii ar fi obligaţi să folosească oţelul scump britanic în locul celul ieftin chinezesc şi indian.

Acest gen de realitate economică este de fapt ceea ce a dus la închiderea a numeroase fabrici şi uzine britanice tradiţionale şi înlocuirea lor cu firme de tehnologie şi fabrici care necesită nivele înalte de calificare. Rezultatul este că un mare număr de britanici au fost afectaţi sistematic de pierderea locurilor de muncă şi de nevoia de a se recalifica, întrucât specializarea lor a devenit pur şi simplu inutilă. Numai că de aceşti oameni nu s-a ocupat niciunul dintre ultimile guverne britanice. Din nou, chiar dacă este simplist, pentru ei a devenit simplu ca de aici să concluzioneze că „străinii le iau locurile de muncă”.

Nu în ultimul rând, în mod evident imigraţia pune presiune pe toate serviciile publice, de la reţele de transporturi, la sistemul de sănătate şi la sistemul public de şcolarizare.

Da, toate aceste probleme sunt reale şi concrete.

Defectarea unui metrou, un incendiu ori o închidere de staţie, un semafor defect care duce la închiderea unei întregi linii la ora de vârf sau chiar o zi întreagă – adică genul de evenimente pentru care presa şi reţelele sociale din România ar vui câte două zile – sunt realităţi cotidiene mai ales în Londra şi nimeni nu le mai remarcă, dincolo de evidenta şi continua iritare zilnică. Şi iar este simplist să dai vina pe imigraţie, când de fapt vina este subfinanţarea sistemului şi lipsa de strategie şi viziune la nivel administrativ. Căci realitatea este că pur şi simplu dezvoltarea infrastructurii din Marea Britanie nu a ţinut şi nu ţine pasul cu boom-ul economic al ţării şi mai ales al capitalei.

Sigur că un părinte care trebuie să-şi amâne cu un an înscrierea la grădiniţă a copilului, pentru că nu mai sunt locuri disponibile va fi furios. La fel cel al unui copil bolnav dar care nu poate fi văzut de medicul de familie, supraaglomerat, decât cel mai devreme peste trei săptămâni. Ce să mai vorbim despre tragedia familiei unei tinere suferinde de diabet care a decedat la 27 de ani pentru că ambulanţa a ajuns abia după 4 ore, fiind supra-socilitată de cei care au nevoie de asistenţă medicală, dar pe care medicul de familie supraaglomerat nu-i poate vedea.

Toate sunt probleme reale şi concrete ale oamenilor reali şi concreţi care trăiesc în Marea Britanie, probleme pe care politicienii au ales însă să le ignore sau să le „rezolve” doar cu promisiuni niciodată onorate, sau prin indicarea Uniunii ca vinovat.

Nu este deloc deci de mirare că până şi o treime dintre imigranţii naţionalizaţi în Marea Britanie au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, nu din egoism faţă de cei asemeni lor care vor să trăiască în Regatul Unit, ci ca vot negativ pentru problemele tot mai mari pe care guvernele succesive nu le rezolvă. Grav este însă că nimeni nu a înţeles gravitatea consecinţelor acestui vot negativ, ori faptul că acest vot negativ este mult mai mult decât o simplă sancţionare electorală a eşecului politicienilor.

Jocul politicianist și dezastrul ce va să vină

referendumÎn fapt referendumul din 23 iunie 2016 nu este primul referendum pentru Brexit din Marea Britanie, ci al doilea. Primul a avut loc în 1975, la doar doi ani de la aderarea Marii Britanii la Comunitatea Economică Europeană, precursoarea Uniunii Europene de astăzi. La acea vreme a fost rândul Partidului Laburist (social-democrat) să susţină că implementarea regulilor Comunităţii Europene şi deschiderea pieţei muncii pune în pericol locurile de muncă din Marea Britanie. Însă referendumul din 1975 s-a soldat cu un solid 67% pentru rămânerea în Comunitatea Europeană.

Ideea referendumului din 2016 a fost lansată de David Cameron, în campania electorală pentru alegerile generale din mai 2015. Era în fapt un mesaj populist într-o Mare Britanie frământată nu atât de efectele recentei crize economice, cât mai ales de o criza propriului succes. Un calcul cinic menit să captureze o felie din electoratul extremist al lui Nigel Farage de la UKIP (United Kingdom Independence Party). Un mesaj care le-a adus conservatorilor şi lui David Cameron o nesperată victorie, una neanticipată nici de sondajele de opinie preliminare, institutele de profil britanice înregistrând atunci un ruşinos eşec.

Ca toate mesajele populiste, mai ales într-o ţară cu politici tradiţionaliste, era de aşteptat ca ideea referendumului pro-Brexit să piară în neant, numai că David Cameron avea două probleme…

Pe deoparte City-ul londonez, inima financiară a Uniunii Europene, avea o mare problemă cu reglementarea suplimentară introdusă după criză de UE, mai ales la presiunea Germaniei. Pe de altă parte, după lunga epocă Tony Blair, în care Marea Britanie a fost mai degrabă orientată pe relaţia cu SUA, neglijând relaţia cu Uniunea Europeană, sentimentul general era că liderii de facto ai UE au rămas doar Germania şi Franţa, Marea Britanie pierzând acest statut şi poziţia de lider formal.

Soluţia pentru ambele probleme a părut a fi o negociere în forţă cu Uniunea Europeană, iar amenințarea unui Brexit ar fi trebuit să ajute această negociere. În afară de tema protejării sectorului financiar britanic, toate pretenţiile efective în aşa-zisa negociere a Marii Britanii cu UE au fost complet lipsite şi de temei şi de efect. Iar pentru ca negocierea Marii Britanii cu Uniunea Europeană să fie fondată pe o presiune reală, David Cameron şi Partidul Conservator au continuat cu ideea acestui referendum, probabil şi la gândul că referendumul similar din 1975 a relevat o largă majoritate pro-europeană a britanicilor. Consecinţa imediată a acestei decizii a fost o nefirească alianţă a Conservatorilor cu extremiştii de la UKIP.

Calculul greşit al lui David Cameron şi al sectorului financiar britanic a fost că nu au ţinut cont de dimensiunea reală a sentimentelor anti-UE din Marea Britanie, dar mai ales de nemulţumirea generală a britanicilor pentru faptul că problemele lor reale rămân etern nerezolvate.

Situaţia a scăpat treptat de sub control, partidul Conservator fragmentându-se în 2015 între a susţine rămânerea sau plecarea din Uniunea Europeană. Cele două facţiuni ale Partidului Conservator s-au trezit astfel aliate nu doar cu extremiştii UKIP pentru Leave, dar şi cu eternii rivali socialişti din Partidul Laburist pentru Remain.

Aşa se face că David Cameron era la finalul anului trecut sub presiunea finalizării negocierilor cu Uniunea Europeană, pentru a putea începe campania pentru rămânerea în UE. Căci nu ar fi putut începe o astfel de campanie înainte de finalul negocierilor, întrucât altfel şi-ar fi sabotat propriul atu în negocierea cu Uniunea Europeană: presiunea referendumului. Însă fapt este că nimeni şi nimic, dincolo de propria ambiţie politică, nu îl obliga pe David Cameron să organizeze referendumul pentru Brexit. Putea la fel de bine să renunţe la organizarea lui oricând înainte de anunţarea datei oficiale a referendumului, la finalul lui februarie 2016, după finalizarea negocierilor cu UE.

O ciudată turnură a fost şi aderarea lui Boris Johnson la tăbara Leave, survenită tot abia la final de februarie 2016, după ce a purtat negocieri cu ambele tabere, la umbra unui sondaj care arăta că peste 30% dintre britanici vor ţine cont de poziţia lui în referendumul despre Brexit. Ciudat pentru că până mai ieri îndrăgitul şi apreciatul primar al Londrei din ultimii opt ani, aflat la finalul celui de-al doilea şi ultimul mandat al administraţiei capitalei britanice – în Marea Britanie inclusiv numărul mandatelor de primari este limitat la două – era în acelaşi timp principalul susţinător al lui David Cameron în Partidul Conservator, cei doi fiind legaţi de o strânsă şi lungă prietenie, care i-a purtat împreună din copilărie prin şcoli şi facultate. Prietenia şi tandemul lor în interiorul Partidului Conservator erau atât de puternice încât au fost chiar subiectul unui documentar artistic în 2009, intitulat „When Boris met Dave”. Sigur, există explicaţia politică a faptului că „prietenul” Boris urmărea încă de anul trecut ca la convenţia Partidului Conservator din octombrie 2016 să îi ia locul de prim-ministru „prietenului” Dave. Iar acest lucru i-ar fi fost imposibil din postura de susţinător al lui David Cameron. Numai că Boris Johnson, din postura de Primar al Londrei ştia bine, aşa cum studiile proprii administraţii au arătat-o chiar în 2016, că întreaga dezvoltare a Londrei este direct dependentă de relaţia economică cu UE şi de afluxul de imigranţi din şi din afara UE. Adică exact de lucrurile pe care susţinătorii Brexitului le condamnă.

Sunt toate contradicţii greu de înţeles şi nu cred că simpla ambiţie politică de a deveni Prim Ministru al Marii Britanii justifică poziţia iresponsabilă a lui Boris Johnson faţă de metropola pe care a condus-o aproape un deceniu.

În fapt toţi susţinătorii Brexitului erau mai degrabă interesaţi de o victorie, dar la limită a taberei Remain. Pentru Boris ar fi fost rezultatul perefect, căci poziţia lui David Cameron era deja slăbită în interiorul partidului şi chiar şi în cazul victoriei la referendum era aşteptată o schimbare a Prim Ministrului la convenţia din toamnă, unde oricum Boris Johnson era favorit. În schimb victoria îi strică total planurile, căci pe măsură ce efectele economice se fac simţite asupra Marii Britanii, existând chiar perspectiva reală a dezintegrării Regatului Unit prin desprinderea Scoţiei şi Irlandei de Nord, ascensiunea lui la postul de Prim Ministru este tot mai incertă, ca principal vinovat al dezastrului.

De altfel a treia zi după referendum, ca răspuns la presiunea Germaniei şi Franţei pentru un „divorţ rapid”, Boris Johnson a declarat că nu e nici o grabă ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană şi că totul se poate întâmpla după schimbarea de Prim Ministru din octombrie. Acum câteva zile Brexitul era imperios necesar, în opinia lui, pentru a salva cele 350 de milioane de lire sterline pe care Marea Britanie le plăteşte săptămânal Uniunii Europene. Şi cum de nu e nici o grabă când în urmă cu doar 72 de ore era imperios ca Marea Britanie să-şi recâştige suveranitatea? E cumva „independenţă cu appointment”, cum le place englezilor să se organizeze?

Apoi de asemenea mediul financiar nu şi-a dorit defel un exit, ci doar o negociere de forţă cu UE sub ameninţarea exit-ului pentru păstrarea libertăţilor financiare britanice, la adăpost de regulile cerute de Germania. În schimb Brexitul propriu-zis anulează tot acest avantaj, căci obligă marile bănci să se mute în Franţa sau Germania, aşa cum au anunţat încă din această primăvară, pentru a avea acces la piaţa UE. Dar asta le aduce fix sub incidenţa regulilor UE de care au vrut să se ascundă.

Nu în ultimul rând, pentru Nigel Farage şi UKIP, o înfrângere la limită ar fi însemnat o poziţionare în postura relaxată de lideri ai nemulţumiţilor, cu un cuvânt de spus în guvernare, dar fără a fi nevoiţi să dea incomodele explicaţii specifice celor aflaţi la putere. Ori victoria nu doar că-i pune să dea socoteală pentru toate promisiunile aberante de până acum, imposibil de onorat, dar transformă UKIP-ul din lider în ţinta nemulţumirilor celor pe care i-au reprezentat până mai ieri. Iar poziţia nu le este deloc confortabilă.

brexitÎn chiar dimineaţa anunţării rezultatului referendumului, Nigel Farage a fost întrebat dacă victoria Leave înseamnă că de acum cele 350 de milioane de lire care reprezentau în opinia lor contribuţia săptămânală a Marii Britanii la bugetul Uniunii Europene (cifră dovedită deja ca fiind falsă) va fi cu adevărat direcţionată spre mult subfinanţatul NHS – sistemul de sănătate de stat, aceasta fiind o temă centrală a campaniei Leave. Răspunsul a fost năucitor, respectiv că nu asta este problema – dar era cu 48 de ore înainte – că oricum nu a promis asta şi că într-adevăr modul în care a fost pusă problema contribuţiei Marii Britanii la bugetul UE a fost o greşeală a campaniei Leave.

Mai mult, pentru absolut toată lumea era şi este clar că un eventual exit va duce la ruperea Marii Britanii, scoţienii şi nord-irlandezii fiind în mod deschis dornici să rămână membri ai Uniunii Europene. Ori un astfel de scenariu nu este dorit nici măcar de tabăra Leave. Toate acestea arată că nimeni nu se aştepta la rezultat, ci doar sperau într-o victorie strânsă a rămânerii în Uniunea Europeană.

Ceea ce toţi au ignorat însă a fost faptul că dincolo de jocurile politice şi de politicianismul populist iresponsabil, de care nu e scutită nici măcar Marea Britanie, problemele ţări sunt reale. Sigur nivelul de dezinformare sau de neinformare a fost extrem de ridicat în campania pentru Brexit. În fapt exploatarea nemulţumirilor şi miturile au bătut realitatea. În plină campanie parlamentarul conservator Michael Cove a făcut senzaţie atunci când, fiind pus de un moderator TV în faţa studiilor şi opiniilor experţilor care îi contraziceau afirmaţiile pro-Brexit, a răbufnit: „Oamenii din această ţară s-au săturat să le spună experţii ce e bine”. Într-o Mare Britanie în care opinia expertă contează cel mai mult în luarea unei decizii, o astfel de afirmaţie a fost de-a dreptul şocantă.

Trăgând linie şi adunând…

Tot Brexitul a fost un enorm bluf britanic, declanşat şi amplificat dintr-un iresponsabil politicianism şi eşuat într-o mare problemă pentru întreaga Europă. Despărţirea Marii Britanii de Uniunea Europeană nu va fi uşoară, căci nu este vorba doar de rolul economic al Marii Britanii, ci şi de cel militar, Regatul Unit având cea mai puternică armată din Uniunea Europeană, care de la anul va fi dotată cu două super-portavioane nucleare, din aceeaşi clasă cu cele mai mari portavioane americane. Iar flancul european al NATO şi UE contau pe aceste două portavioane britanice.

Extrem de greu deci de spus direcţia în care vor evolua lucrurile, mai ales că deja referendumul a produs probleme economice şi iritare în întreaga Uniune Europeană. Marea Britanie este în mod evident surprinsă şi pare deja că trage de timp în căutarea unei soluţii pentru a anula rezultatul referendumului. Că va fi un alt referendum, ori că va fi o decizie a Parlamentului împotriva rezultatului actualului referendum, care a fost doar CONSULTATIV, nu executiv, cert este că toate opţiunile sunt deschise. Cu siguranţă evoluţia va fi dinamică în următoarele săptămâni, căci mediul economic al Uniunii Europene nu-şi permite incertitudinea a trei luni de aşteptare.

Îmi este imposibil să-mi fac măcar mie o previziune despre care va fi deznodământul. Sunt prea multe variabile şi incertitudini. Dar ceea ce este clar, este că am asistat la o nouă şi tristă dovadă că eşecul politicienilor duce la nemulţumire generală, pe care apoi populismul întotdeauna iresponsabil o poate transforma în adevarate tragedii naţionale. Nimic nu ar fi mai tragic pentru Marea Britanie decât să se dezintegreze şi Regatul Unit să fie redus doar la Anglia şi Ţara Galilor, o țară fără prea mare importanță printre super-statele ce fac jocurile internaționale.

stiri verificate
This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

106 răspunsuri la Londra, a doua zi după… Și 40 de ani înainte de Brexit

  • Claudiu
    August 23, 2016 la ora 12:41

    Da,bine spus mai sus dar UE nu se va destrama si nici UK nu vor mai veni toti analfabeti la lucru in UK ,si sunt o gramada,rasism da cat cuprinde de multe ori nu pe fata…

    Răspunde
     
  • www.bestfreelogo.com
    Iulie 7, 2016 la ora 19:41

    Nu trebuie sa le plangem de mila englezilor desi economia lor va trage mult pentru a reveni unde au fost.

    Răspunde
     
  • gonzalex
    Iulie 4, 2016 la ora 06:23

    Traiesc in uk de 14 ani si am dus-o greu la inceput iar astazi imi este excelent. Am casa mea, traiesc cu nevasta romanca si am doi copii nascuti in uk.

    Citind acest articol, mi-am dat seama ca acesta este foarte subiectiv. Anglia este o tara care a permis, inca permite si va continua sa o faca a inbunatatii nivelul de trai al celor care vor, celor cu studii, celor inteligenti si de ce nu, cu un pic de noroc. Insa nu face miracole!

    Nu am votat ca am fost plecat in perioada respectiva. Am intarziat si cu votul prin posta. Insa, eu as fi votat pentru a ramane. Si totusi, nu sunt convins ca a ramane ar fi fost neaparat cea mai buna solutie.

    UE nu este perfecta! Este o organizatie de elita care de fapt beneficeaza capitalismul si ii inghite pe cei slabi.

    De asemenea, votul a fost unul democratic. A castigat majoritatea. Indiferent de ce probleme exista in Anglia, inca este o putere la nivel mondial…. si va continua a fi.

    Evident ca exista si lucruri rele … dar unde nu exista?? De ce nu privim in farfuria noastra intai??

    Eu sunt convins ca acesta nu este decat un nou inceput iar valorile acestei tari, vor mentine balanta pozitiva.

    Răspunde
     
  • victor
    Iunie 30, 2016 la ora 06:49

    Ceea ce am ignorat noi prin politica dusă, nu vor ignora englezii, o apropiere mai mare de americani, dar și rușii le vor bate la ușă și încă cu multă cordialitate pentru o mai bună conlucrare pe partea schimburilor comerciale Lucrurile vor căpăta o altă nuanță pe plan global odată cu ruperea lor de UE

    Răspunde
     
  • MLuisa
    Iunie 29, 2016 la ora 10:50

    Ma bucur ca exista oameni precum Dl Farcas Gabriel. Incepusem sa cred ca vad eu realitatea altfel decat e. Dar se pare ca nu. A spus-o foarte bine. In marea majoritate romanii ne fac de ras peste tot. Poate doar un procent infim sa fie diferiti dar insuficient pentru a ne spala numele in fatza multor europeni. De ca sa isi bata joc tziganii nostri de niste oameni corecti?? De ce totul sa se bazeze pe smekereala romaneasca?? Nu stiu cum ar fi fost daca era invers. Noi am facut urat la 10 sirieni care cereau refugiu in romania….. dar sa te trezesti cu milioane de imigranti pe cap….

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Iunie 29, 2016 la ora 11:05

      Regret (dar nu foarte mult!) sa va contrazic. Majoritatea celor 4 milioane de emigranti romani isi vad de treaba. Cei care ne fac de ras sunt o minoritate infima in raport cu numarul celor aflati peste frontiere. Doar ca ei sunt extrem de vizibili, relativ deranjanti pentru populatia autohtona si fac deliciul presei. Politicienii extremisti gasesc in ei o resursa pentru a-si promova discursurile xenofobe, rasiste, nationaliste etc. Acesta devine in preajma alegerilor un canal de defulare a frustrarilor foarte diverse ale localnicilor si un mod facil pentru candidati de a atrage voturi. Astfel, asa cum in mod gresit identifica autorul articolului cauzele nemultumirilor cetatenilor britanici, din pricina romanilor si polonezilor nu au slujbe, ori au salarii mici, sau nu-si gasesc copiii lor loc la gradinita.

      Răspunde
       
    2. Nicoleta Varley
      Iunie 30, 2016 la ora 19:48

      Foarte adevarat!

      Răspunde
       
  • Constantin
    Iunie 29, 2016 la ora 09:16

    Esecul unor politicieni despre care vorbeste autorul este de fapt succesul altora. Cei finantati de Rusia si Turcia, state care din motive diferite au subminat EU si continua sa o faca, au reusit. Satisfactia „analistilor” pro-rusi de stanga este de inteles si de condamnat totodata. Dar, ceea ce nu te omoara te intareste, iar EU nu moare. Fie UK va avea mai putine privilegii IN EU, fie EU va fi mai omogena fara UK, in ambele cazuri EU se intareste. O pierdere remarcabila, dup aparerea mea, este cea a europarlamentarilor britanici, care aduceau un plus de „parlamentarism” (in cel mai sanatos sens al termenului) si o contributie insemnata la activitatea anticoruptie.

    Răspunde
     
    1. Cip
      Iunie 29, 2016 la ora 13:46

      Domnul Constantin, înainte de a fi pro sau contra UE nu credeți că ar fi mai bine să luați această decizie luând în considerare ceea ce prevăd tratatele pe baza cărora s-a construit UE?
      Eșecul acelor politicieni de a face ceva (bun) în UK este datorată în mare parte a faptului că tratatele te împiedică direct sau indirect (prin impunerea Fiscal Compact- ului).
      UK va ieși (sper, pentru binele lor) di UE și va avea același statut ca Norvegia (care nu este în UE dar face parte din piața comună europeană). Iar acest lucru va fi susținut în special de Germania care are o economie orientată către export și pentru ea UK este una din principalele piețe)
      Iar pentru cine se aruncă cu capul înainte analizând tot ceea ce se întâmplă în EU doar pe baza mișcărilor extremiste/ fasciste/ naționaliste/ populiste am doar o singură întrebare: Cunoaște un singur caz în istorie unde într-o perioadă de bunăstare a populatiei o astfel de mișcare a câștigat voturi?

      Răspunde
       
      1. Constantin
        Iunie 29, 2016 la ora 15:49

        „nu credeți că ar fi mai bine”_Ba da, asa am facut. EU poate exista la un nivel mai ridicat de integrare, sau nu va exista deloc. Criminalitatea organizata, de cele mai multe ori parte a unui razboi neconventional, poate fi combatuta doar prin mecanisme economice, de informatii, fiscale, justitie ori de securitate comune. EU este obligata sa se transforme dintr-o asociatie economica intr-o structura confederativa, ori federativa, dupa cum au imaginat-o parintii fondatori (parafrazez, desigur). Trebuie sa fim uniti si mai bine organizati, mai multi (la nivel EU, cu sau fara UK), ori mai putini – la nivel national, regional, local. Sunt inainte de a fi pro-EU preocupat de propria familie, iar copiii mei sunt mai in siguranta (sub toate aspectele) intr-o structura politico-administrativa si implicit institutionala mai puternica. Este necesar sa se separe apele si sa strangem randurile. Vreau UK alaturi, dar daca britaniicii doresc sa fie acum singuri, ori cu altii, poate se vor intari mergand pe calea lor. EU nu poate admite in conditiile actuale slabiciune ori santaj din partea membrilor. Investitiile britanice in Romania ar fi adus beneficii EU, nu Rusiei Indiei si Chinei. Dar optiunea politicienilor britanici ar putea aduce mai multe beneficii UK, nu-i condamn.

        Răspunde
         
  • Constantin
    Iunie 29, 2016 la ora 09:02

    Nu este limpede la ce piese de domino se refera autorul. Se asteapta ca Franta, Italia ori Germania sa paraseasca UE? Fiind anticipata de mai bine de trei ani, posibilitatea iesirii UK din EU nu a produs niciun soc. A produs consecinte, mai ales in mintea analistilor care si-au gasit astfel de lucru, fiecare sustinand ca propria analiza este singura valabila. Constructia europeana se sprijina, contrar euroscepticilor, pe civilizatia greco-latina; asadar nu este clar la ce epoca de entuziasm romantic se refera textul. Acum Marii Britanii i se cere sa-si lamureasca pozitia fata de EU, ceea ce era implacabil. UK a santajat permanent EU, avand cele mai multe opt-outs dintre statele membre. UK nu a fost niciodata pe deplin integrata in UE, simtindu-se mai aproape de USA si statele fostului Imperiu. In fond, aceasta este cel mai probabil cauza pentru care numerosi britanici naturalizati au putut fi manipulati: le este greu sa inteleaga de ce nu pot primi cu usurinta la Londra vizitele rudelor din India ori Pakistan, desi acestea puteau candva circula liber in intreg imperiul, iar acum au nevoie de viza UE.

    Răspunde
     
    1. Cip
      Iunie 29, 2016 la ora 15:29

      „Nu este limpede la ce piese de domino se refera autorul. Se asteapta ca Franta, Italia ori Germania sa paraseasca UE?”
      Nu sunt încă sigur de ceea ce are de gând Germania dar pot să te asigur că în Franța și Italia devine din ce în ce mai clar că UE la ora actuală este un faliment. Diferența dintre Franța și Italia este că în ultima o bună parte a electoratului încă mai crede că această UE se mai poate salva creând structurile și legile de care are nevoie pentru a fi o uniune funcțională. Dar în curând vor realiza că nu mai este timp suficient pentru a convinge Germania să accepte aceste schimbări (în cazul în care Germania poate fi convinsă fiindcă în ultimul an ea s-a opus la toate modificările necesare pentru a integra sistemele bancare iar o uniune de economii nu poate supraviețui fără o uniune bancară). Iar în momentul în care se va realiza că UE nu poate fi reformată lumea o să-și aducă aminte de BrExit…

      Răspunde
       
      1. Constantin
        Iunie 29, 2016 la ora 16:11

        N-am fost in UK si nu ma duc atat timp cat ei nu ma vor acolo, insa in DE, FR si IT am calatorit in repetate randuri fara a intalni impresia de faliment despre care vorbiti. Asa cum am scris, filo-rusii se bucura de orice neimplinire europeana. Pentru ei idealul este ca Rusia sa-si mute capitala la Washington. Domnule, va dezamagesc, desi ne-a lasat la cheremul rusilor o jumatate de veac, astazi Occidentul vede altfel Europa de Est, ca parte a EU. Separarea UK de EU poate intari ambele entitati, desi o constructie comuna ar fi putut fi, cred, mai puternica. Satisfactia Rusiei va fi mare, britanicii vor investi in Rusia banii chinezilor si in China pe ai lor. Fiecare spera sa-l pacaleasca pe celalalt; eu cred ca englezii sunt mai smekeri si rusii si-o fura. Uniunea monetara exista, dar iertati-ma, chestiunea cu uniunea bancara imi scapa, poate aduceti precizari.

        Răspunde
         
  • Cosmin
    Iunie 29, 2016 la ora 01:23

    Felicitari pt articol.

    Mai adaug un motiv de vot pentru Leave: nostalgia britanicilor pentru vremea Imperiului si speranta (falsa) ca iesirea din UE va readuce gloria de odinioara.

    PS Bancile din Londra „produc” o cantitate enorma de bani speculativi fara baza reala, imping preturile in sus artificial si saracesc relativ restul populatiei. Acelasi fenomen se intampla si in Elvetia.

    Răspunde
     
    1. gonzalex
      Iulie 4, 2016 la ora 06:29

      lol. acelas fenomen se intampla peste tot!!

      Răspunde
       
  • Cip
    Iunie 29, 2016 la ora 00:30

    Un articol care ridică câteva întrebări interesante despre leadership-ul UK dar ceea ce mă surprinde foarte mult este că în acest articol nu se pomenește nimic despre două aspecte extrem de importante care au fost dezbătute în UK și anume limitarea suveranității de către tratatele UE și natura nedemocratică a instituțiilor UE.
    Eu cred că un popor care alege să mențină puterea decizională a instituțiilor naționale, în care decid persoane alese în mod democratic, în loc să o cedeze la o instituție externă nedemocratică, este un popor responsabil și care a înțeles rolul și scopul democrației.

    Răspunde
     
  • Constantin
    Iunie 28, 2016 la ora 17:48

    Nu este catusi de putin „la indemana” sa spui ca cei in varsta au vandut viitorul tinerilor, pentru ca nu exista un beneficiu net pentru varstnici, asadar lipseste pretul tranzactiei si implicit tranzactia. Existenta unui conflict intre generatii nu este o noutate care sa uimeasca, nici intrebarea cu privire la dreptul UK asupra Gibraltarului. Succesul UK in UE este redus in raport cu potentialul succes in afara UE. Investitiile venite din UE sunt mici fata de cele care ar putea veni din afara UE daca UK nu ar fi membra. Ar fi, poate, mai riscante, dar sigur mai profitabile fara controlul Buxelles-ului. Daca nivelul lor de trai a crescut, ce anume nu le convine britanicilor? Ori, poate, avem definitii diferite ale nivelului de trai? Le-a fost restrans britanicilor accesul la serviciile sociale, asistenta sanitara, invatamant, puterea de cumparare? Nici vorba. Pur si simplu au marota cu imigrantii, desi majoritatea lor vin din fostele colonii, iar cei care au capatat cetatenia sunt enervati de obligativitatea vizelor pentru rudele lor. Circulatia fortei de munca in UK este limitata, chiar impotriva principiilor UE. Ideea ca britanicii se retrag din UE pentru a aplica o politica izolationista contrazice cealalta teorie a autorului cu privire la dezvoltarea prin import de forta de munca si capital. De fapt, britanicii se simt intr-atat de dezvoltati si siguri pe ei incat nu mai doresc sa coopereze cu UE. Prefera sa coopereze cu Rusia, India si China.

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Iunie 28, 2016 la ora 18:23

      Globalizarea NU este o optiune, ci un fapt, inclusiv pentru UK. Sunt industrii care au disparut facand loc altora, atat in UK, cat si in alte state membre. Daca ne gandim la traditia textilistilor britanici si miscarile sociale determinate de ei, inchiderea otelariilor este o gluma. Protectionismul a fost experimentat de britanici si este o naivitate sa creada cineva ca va mai fi, in contextul acordului european de liber schimb si a acordurilor OMC. Cred totusi ca incendiile zilnice ale metroului londonez, ori dl Lazarescu in varianta britanica sunt exagerate. Stiu ca D Cameron nu este socialist, dar nici chiar asa! Daca este intr-atat de rau in UK apare intrebarea de ce nu se afla autorul impreuna cu imigrantii britanici in minunata Romanie? Ideea referendumului a fost lansata de D Cameron nu in 2015, ci in 2013, ca o reactie la cresterea sustinerii populare pentru Farage.

      Răspunde
       
  • ionescu
    Iunie 28, 2016 la ora 17:41

    ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea indeplinii dorinta,oricum sunt aroganti,lasi si hoti ,mai hoti ca noi romanii,vor si cu sufletul in rai si cu p….in gura,sa ramana cu ultima…sper!!!!

    Răspunde
     
  • Just ask
    Iunie 28, 2016 la ora 14:16

    „Nu da vrabia din mana pe cioara de pe gard……” 🙂

    Răspunde
     
  • amanet auto
    Iunie 28, 2016 la ora 13:26

    Daca va zic ca englezoii astia sireti NU or sa iasa din UE ca le este bine si sunt OK cu asta. Singura problema adevarata a lor sunt emigrantii: polonezi cei 1 milion si cei 1 suta de mii romani. Atat. Anglia NU o sa iasa din UE.

    Răspunde
     
    1. gonzalex
      Iulie 4, 2016 la ora 06:31

      mda … trezeste-te!!

      Răspunde
       
  • Ioana S
    Iunie 28, 2016 la ora 10:34

    Din păcate, acesta este rezultatul manipulării în masă de atâta vreme.Ceea ce ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru clasa politică de peste tot, deoarece,metodele lor neortodoxe, manipulatotoare, pot duce la astfel de reacții.

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase