BIZIDAY: JOI, 31 martie 2016

  • Venitul minim garantat, ajutorul pentru pentru creșterea copiilor și cel pentru încălzire vor lua forma venitului minim de incluziune. Toată distracția o să coste bugetul statului cu un miliard în plus față de nivelul actual, însă ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie 2018. Până atunci, trebuie votat și de Parlament și dacă la momentul respectiv nu se vor găsi banii necesari acestor plăți.. Ghinion… E treaba celor care vor conduce țara la momentul respectiv. Vorba aia: anul ăsta sunt alegeri.
  • Braşovul, Clujul şi Ilfovul sunt judeţele cu cea mai mare creştere economică de anul trecut. E drept că anul 2015 a fost un an al investiţiilor, dacă ne uităm numai la câte supermarketuri s-au deschis, dar şi la numărul şantierelor pentru construcţia de noi blocuri sau birouri. În plus, autorităţile locale au anunţat bugete de investiţii mai mari în 2015, iar investitorii străini au vărsat sume importante în aceste judeţe prin extinderea afacerilor.
stiri verificate

Comentarii prin facebook

16 răspunsuri la BIZIDAY: JOI, 31 martie 2016

  • Valentin
    Aprilie 3, 2016 la ora 09:36

    Legat de opinia explimata de dv.in legatura cu protestul medicilor de familie trebuie sa remarc inca o data abordarea „in sabloane” a problemei, lipsa de informare si deci lipsa de profesionalism. Singurii care au relatat obiectiv si profesionist problema din sistemul sanitar au fost cei de la tvr. Poate de aceea a trebuit sa plecati de acolo.Jurnalisti adevarati, in adevaratul sens al cuvantului in Ro, ii poti numara pe degetele de la o mana. Restul, din pacate, sunt amatori dand dovada de superficialitate, comentarii „dupa ureche” sau „din arhiva” fiind doar manipulatori si/sau mercenari media.Este a doua oara cand comentati un subiect pe care nu-l cunoasteti si nu-l cuprindeti.Eu m-as fi abtinut.Din pacate profesionistii din domeniile pe care le abordati ii dau repede seama de „subtirimea” comentariilor, de lipsa de documentare reala.Daca vreti sa mai fiti urmariti la tv trebuie sa puneti osul. Asta daca nu faceti alte „jocuri” Sa stiti ca taranii, muncitorii si cocalarii nu urmaresc emisiuni „economice” In acest sens am recomandat colegilor mei sa nu va mai urmareasca emisiunea fiindca n-au ce invata de acolo.

    Răspunde
     
  • Paul
    Aprilie 2, 2016 la ora 16:43

    @Alexandru Barbu

    D-le Barbu,

    Nu este cinstit sa va aruncati ura pe aici. Atacatii ideile nu persoana. Nu vreau ca cine viziteaza acesta asezare sa creada ca impartasim ideile dumneavoastra. Am venit la domnul Guran precis pentru patriotismul si profesionalismul dumnealui. Si daca intelegeti ce zic aica va rog sa cereti moderatorului sa va sterga remarca. Odata cu ea si rugamintea mea de aici.

    Răspunde
     
  • torzonborz
    Aprilie 1, 2016 la ora 19:18

    Moise, termina cu „trebuie sa creeem locuri de munca”
    Uite, ca eu tocmai acum sunt in situatia asta. In primul rand, nu gasesc oameni. Ar fi vorba de ceva prea exotic pentru daci. Dar chiar daca as gasi, nu pot sa-mi fac firma, ca stau in chirie, cu bani foarte putini si nu am absolut nimic pe numele meu.
    Chiar daca as vrea, nu as putea sa fac absolut nimic, degeaba m-am dus la contabili sa ma ajute. AU ridicat din umeri.
    Asa ca a trebuit sa zic la omul cu care lucrez ca va trebui sa caute in alta parte.

    Răspunde
     
  • Ghițescu Mihaela
    Aprilie 1, 2016 la ora 18:46

    Bunw. Nu mă interesează cine este la putere, ma interesează doar ce pot să facă pentru cei care muncim aici și Vrem sa ne platim taxele sa ne creștem copii decent.

    Răspunde
     
  • ady
    Aprilie 1, 2016 la ora 14:47

    Moise,din 4,6 mil. trtrei milioane lucreaza in afara ,deci sunt plecati din tara

    Răspunde
     
  • Elena
    Aprilie 1, 2016 la ora 13:27

    Da, Moise, din pacate ai dreptate: medicii nu isi vor abandona pacientii. Si pentru ca toti stiu si se bazeaza pe asta nimeni nu o sa le acorde atentie, sistemul de sanatate nu o sa reabiliteze, spitalele nu or sa se renoveze, medicamentele si aparatura nu or sa fie cumparate si, desi invata cel mai mult si sunt OBLIGATI prin lege sa mearga la cursuri si congrese si sa le plateasca din buzunarul propriu, nimeni nu o sa le creasca salariul. La urmei nimanui nu-i pasa de medici, dar stii ce e ce mai rau? Ca daca nu-ti pasa de ei atunci nu-ti pasa de tine, iar mie un doctor mi-a spus o data o vorba ce mi-a ramas in minte: „Bine cu forta nu se face, ca altfel nu mai e considerat bine”. Din pacate, noi, romanii, nu prea vrem sa facem lucruri decat daca suntem fortati, iar ei, medicii, nu au cum sa ne faca forteze ca nu ar face bine. Si desi poate pare greu de inteles, medicii de asta au devenit medici: sa faca bine. Daca pacientii nu vor incepe sa ceara standarde mai bune pentru sanatatea lor, atunci imi e teama ca medicii care vor sa faca bine vor pleca, iar in tara vor ramane doar cei fara speranta care le-a ajuns cutitul la gat si nu le mai pasa. Pentru ca da, exista asa numitul fenomen de burn-out la medici, in care ajungi sa nu-ti mai pese de nimeni si de nimic. Ori emigrezi un visator, ori traiesti destul de mult aici incat sa te transformi intr-un cinic. Fiecare isi alege ce fel de doctor vrea la capul patului sau.

    Răspunde
     
  • Alina
    Aprilie 1, 2016 la ora 11:32

    Eu mi-am cautat de munca 2 ani de zile si nimic. Am aplicat la absolut orice, de la vanzatoare la director de marketing, ca doar am studii pe domeniu. Si tot nimic.
    Eu acum inca mai imi caut, mai am un pic de speranta, dar cati nu sunt ca mine care au zis ca degeaba si nu s-au mai obosit? Ca oricum nu gasesc nimic. Si asa ca decat sa se supere, nu isi mai cauta. Si asa ajunsem la cifrele fabuloase de oameni care nu muncesc.

    Răspunde
     
  • alex
    Aprilie 1, 2016 la ora 11:22

    Hai sictir nea Gurane,pana sa bati aiurea din gura,ia zi tu neica tu de la 15 ani teai apucat sa lucrezi legal?ai avut tu vrodata probleme de sanatate care sa te tina la pat?ai fost tu la coada vacii la sate sa vezi ce „potential de angajare au?”
    Esti mai „marxist” ca papa cu prostiile astea de acuzati.

    Răspunde
     
  • George
    Aprilie 1, 2016 la ora 11:07

    Evident ca ministrul agriculturii nu trebuia sa dea declaratia aia. Eu pot, ca nu sunt in guvern, Moise poate si trebuie, ca e ziarist. El insa daca are o problema trebuie sa ia masuri (daca nu tine de el sa ridice mana in sedinta de guvern iar prim ministrul sa dea sarcina ministrului de resort). Nu e corect pentru ca sunt importatori foarte seriosi si sufera acum pentru ca ministrul generalizeaza in loc sa ia masuri dure acolo unde are informatii ca se intampla asa ceva.
    Nu poti rezolva problema, ia in calcul demisia si lasa pe altul care poate – dar nu din gura pe modelul Basescu fata a tine cont, la naiba, ca esti in executiv. Si nici macar nu s-a luat de importuri ca salamul, in marea majoritate e produs in Romania…
    Si asta vine dupa ce chiar sefu’ lui a dat cu mucii in fasole cu declaratia aia cu cartelele (si ala era inregistrat pe ascuns ?)
    Tehnocrati my ass…
    Bai, eu inteleg asa : politicienii aia erau toata ziua la televizor pentru ca aveau nevoie de voturi si erau nevoiti sa dea cu populismul in populatie. ICredeam ca tehnocratii nu sunt interesati de voturi si deci vor face doar treaba, faptele vor vorbi pentru ei si nu vor fi deloc interesati sa apara la televizor si in ziare. M-am inselat amarnic, una-doua Ciolos e la TV…

    Răspunde
     
  • George
    Aprilie 1, 2016 la ora 10:45

    Vezi tu Moise, cand unii spuneau ca nu este bun un guvern tehnocrat ca alternativa la un guvern politic, erau luati pe aici drept bolsevici si fani Ponta cica. Nu e bun un astfel de buvern pentru ca nimeni nu poarta raspunderea iar parlamentul si guvernul se intrec in masuri populiste. Da, cresterea ajutoarelor sociale va fi cum Ponta nici macar nu indraznea sa faca. Strada nu este un element de referinta Moise (cum era luat in Romania prin noiembrie anul trecut…).

    Răspunde
     
  • Gigi Girba
    Aprilie 1, 2016 la ora 08:37

    Domnule Guran,
    Dezastrul produs de absolut toti politicienii perindati la conducere este total, incepind cu asa-zisa privatizare a economiei si continuind cu dezmembrarea si anihilarea economiei.Pai pina mai ieri se lauda Ponta ca a avut crestere si cel mai scazut nivel de somaj ! Toata politica e facuta sa dea bine la televizor, mai ales inainte de campanii electorale. In ce priveste poporul : sa se descurce !

    Răspunde
     
  • Catalin ( CTL )
    Aprilie 1, 2016 la ora 07:02

    Usturatoarea problema a celor care pot dar nu muncesc.
    O forma de protectie este necesara, dar protectie financiara pentru toti nu se poate, adica de cine ar mai ramane sa ne protejam ? Sa nu uitam ca asigurarile sociale sunt exact ce spune numele ca sunt : asigurari. In domeniul acesta exista un anumit procent de daune care pot fi acoperite, dar nu pot fi toate. Si la noi asteptarea e sa fie toate. Prea mult. Asta e socialismul, pana la urma. O mare companie de asigurari care vrea sa incaseze prime si sa rascumpere toate politele. Nu exista formula matematica care sa dea cu plus asa.
    Dar, francezii continua sa creada. O societate aflata la apus in aceste conditii. ” Liberte ” la ei inseamna protectie impotriva celor care le cer sa munceasca, ” Fraternite ” inseamna muncesti tu dar primesc si eu, ” Egalite ” inseamna ca statul ne asigura tuturor un trai decent fara sa ne intereseze de unde scoate banii sau ce consecinte are acest lucru asupra viitorului.
    Noi suntem frati cu francezii, chiar daca nu le place, la noi functioneaza ” laiseez faire ” – adica lasa-l sa faca. De ce sa fac eu daca poate face altul, si de ce sa-l incurc daca se descurca ? Plus ca mistocareala nu e un produs patentat pe Dambovita, ” Je suis Charlie ” e adevarat si ca stil de a face misto in ce ne priveste.

    Răspunde
     
  • Dumitru Gabriel
    Aprilie 1, 2016 la ora 06:14

    Sunt comvins ,ca noi cei care suntem plecati, ingrosan randul celor din statistica. Asa ca eu asi spune nu numai ca mare parte dintre acei care nu se ocupa cu nimic lucreaza, ci si ca au un aport semnificativ in economia Romaniei, prin aport de capital strain.

    Răspunde
     
  • Paul
    Aprilie 1, 2016 la ora 03:15

    D-le Guran,

    Nu mi-a placut. Este necinstit sa fii procuror, judecator si juriu in acelasi timp.

    Nu are nicio legatura Siemens, Renault, Continental, Ford adica cei care fac investitii cu macelarii din Europa. Comparatia este cel putin dubioasa.

    Normal era sa-l fi intervievat pe ministrul agriculturii inainte de a sari cu sabia sa-i luati capul. Parerea mea este ca este un ministru bun, care tine cu romanii.

    Sper sa nu mai sariti orbeste in probleme neexplicate.

    Mi-ar place sa va cereti scuze de la dumnealui. Ar arata decenta si maturitate.

    In rest cu Ciolos, treaba e clara: ai umileste pe romani punandu-i in pozitia mana intinsa la cersit.

    Toate bune.

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Aprilie 2, 2016 la ora 11:48

      Conform celor publicate in presa dl ministru a fost cel care s-a aruncat orbeste in probleme pe care nu le-a explicat. Dar nu-i tarziu nici acum pentru a explica de unde are datele si poate aduce dovezi.

      Răspunde
       
  • Balanel
    Aprilie 1, 2016 la ora 01:01

    Meștere, cei 4.5 care există sigur nu ii include și pe cei care există în afara României?

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase