Domnule președinte al TVR, vă rog, demisionați!

Publicat la data de de Moise

de Moise Guran

V-aș fi spus asta și direct dacă nu m-ați fi evitat în ultimele două luni. Am patru cereri de audiență la dumneavoastră la cabinet, ignorate, începând din luna iunie și până azi. Azi TVR-ul are conturile blocate, înțeleg că dumneavoastră găsiți situația destul de amuzantă, asta deși ea este cât se poate de proastă pentru instituția pe care o conduceți deja de doi ani. În rândurile următoare voi încerca să vă aduc argumente pentru a face acest pas, foarte necesar: demisia!

stelian-tanase-pe-fb

În primul rând precizez faptul că am suspendat unilateral negocierile privind semnarea unui nou contract între Biziday și TVR. Voi merge foarte departe azi cu dezvăluirile, voi dezvălui totul despre această colaborare, cifre, tot, absolut tot, căci acest contract, pe care încă nu ați catadicsit să îl citiți, reprezintă un model de parteneriat public-privat ce putea fi aplicat cu succes și altor producții sau coproducții ale TVR. Cum în acest moment nu mai există un contract între Biziday și TVR, nimic nu mă împiedică să fac publice principalele sale prevederi.

Dar asta la final, ca să înțelegem de ce ați ales dvs oricum să-l sabotați.

În al doilea rând, precizez faptul că am sprijinit, și am făcut-o în mod public, planul dumneavoastră de a face din canalul TVR 1 un canal de informații, știri, dezbateri și sport. România are nevoie de asta în partizanatul evident al televiziunilor private. Din păcate cam la asta s-a limitat și tentativa dumneavoastră de a avea un plan managerial cu TVR. Poate sunteți un scriitor reputat, un analist politic interesant, dar, domnule Stelian Tănase, nu știți nimic despre managementul unei societăți cu peste 2000 de angajați și cheltuieli de peste 140 de milioane de euro pe an.

TVR este în acest moment pentru România fix cum este Grecia pentru Europa.

Tentativa dvs de a comenta pe blogul personal situația Greciei este în definitiv amuzantă, mai ales că, după referendumul din Grecia scriați că “Totul se poate prăbuși în jur ca Tsipras să rămînă în picioare.”  La fel ca Tsipras, dvs țipați că TVR-ului ar trebui să i se șteargă datoriile, dar, de fapt, la fel ca Grecia, TVR nu avea probleme cu datoriile vechi ci cu faptul că nu poate supraviețui fără datorii noi. Cum este posibil ca o societate cu venituri de 123 de milioane de euro în 2014 să nu poată plăti 4 milioane de euro ca să-și securizeze transmisia Campionatului European de Fotbal din 2016, sau, și mai grav, să nu poată plăti 1,5 milioane de euro, eșalonarea către Fisc? Pierderea acelei eșalonări a și dus la blocare conturilor de azi. Un manager ar fi făcut rost de acești bani, domnule Tănase, un politruc, ca Tsipras, sau ca dvs, n-ar fi făcut decât să lărgească și mai mult gaura neagră a datoriilor. Cum este posibil ca la venituri de 123 de milioane de euro să mărești datoriile cu încă 18 milioane de euro? Cum mai poți susține după asta că, dacă ți s-ar șterge datoriile, TVR ar fi în regulă? Dar, ca jurnalist onest, cum poți susține măcar faptul că TVR merită ștergerea datoriilor?

Click aici pe raportul Curții de Conturi, cel care certifică aceste cifre. Apropo, am întrebat la Curtea de Conturi de ce nu s-a făcut și o analiză costuri/performanțe a emisiunii Biziday. Mi s-a răspuns că nu este relevantă din punctul de vedere al costurilor TVR. Am insistat totuși ca, în următorul raport, Curtea de Conturi să emită o opinie și în legătură cu acest contract.

Dar cum mai poți susține că vei asigura independența editorială a TVR, când îi aranjezi lui Kelemen Hunor o intrare în direct, în prime-time, doar pentru ca UDMR-ul să lipsească, alături de PNL de la dezbaterea raportului TVR din Comisia de Cultură și Mass Media? Ce mai sperați dumneavoastră acum, domnule Tănase? Demisia guvernului Ponta? Sunteți sigur că un guvern PNL ar acoperi uriașa gaură a TVR doar pentru a vă menține pe dumneavoastră în această funcție de președinte? Dar, dacă lucrurile chiar se vor desfășura așa, care va fi prețul pe care dumneavoastră, în mod evident un politruc afiliat, îl veți plăti în anul electoral 2016? Dar jurnaliștii de la TVR? Ei ce preț vor plăti? De câți ani va fi nevoie apoi pentru a spăla afilierea politică pe care dvs tocmai ați negociat-o în vederea salvării personale? Să vă spun ceva domnule Tănase! Când am venit în 2010 de la Antena 3 la TVR, o bună parte a audienței era convinsă că Guran este omul lui Băsescu. Mi-au fost necesari ani pentru a demola o astfel de opinie. Am fost ajutat și de colegi din redacția de Știri, de un Telejurnal care alerga cu carul de reportaj pe străzi demonstranții de la Uniți Salvăm pentru a demonstra că TVR nu este afiliat politic chiar dacă conducerea lui intrase de pe mâna PDL pe mâna USL.

Reputația se construiește foarte greu și se pierde imediat. Și dacă un manager prost ar fi putut avea scuza unei verticalități editoriale, dumneavoastră domnule Tănase nu o mai aveți nici pe aceea.

Revenind la bani…

TVR se află la a doua blocare a conturilor, la prima, cea din 2012, dumneavoastră nu erați aici. Deci, probabil, habar nu aveți ce va urma. Așa că o să vă spun eu, căci eu știu de trei ani că va veni din nou acest moment și m-am pregătit intens pentru el… Acesta este și motivul pentru care azi Biziday nu mai încasează bani de la TVR ci plătește bani către TVR. În 2012 era invers, iar blocarea conturilor TVR ne-a adus pe noi, o firmă mică, contractoare, foarte aproape de faliment.

Înțeleg că aveți o întâlnire cu cei de la ANAF, mâine 22 iulie, pentru a obține deblocarea conturilor. Aveți fix credibilitatea lui Tsipras, deci, firesc, veți avea șansele lui Tsipras. Cei de la Fisc nu vor avea tupeu să vă ceară demisia dar, foarte probabil, nu vor debloca conturile atâta timp cât Stelian Tănase va fi la conducerea TVR. Acesta este cel mai important motiv pentru care trebuie să demisionați. Un interimar are mai multe șanse decât un președinte care avea pe mână 122 de milioane de euro dar n-a plătit 1,5 milioane știind că astfel pierde eșalonarea. Eu aș paria însă pe un ADMINISTRATOR JUDICIAR, unul care să administreze falimentul de facto al TVR, căci… Consecutiv, blocarea conturilor va atrage activarea clauzelor bancare ce fac scadente imediat liniile de credit, garantate cu veniturile din taxă. Altfel spus, chiar dacă n-au fost blocate conturile de salarii, acele conturi vor fi în curând goale. Nu veți mai avea cu ce plăti salariile.

Tot nu v-am convins să demisionați?

Al treilea risc este ca Victor Ponta, pe care tocmai l-ați enervat în anticipare ca să vă puteți victimiza, să transforme prin Ordonanță de Urgență TVR în Agenție Publică, așa cum este Agerpresul. În acest caz statul își asumă datoriile TVR, problema devine una în totalitate bugetară, dar putem spune ADIO! jurnalismului independent la TVR. O Agenție este ca o primărie, cu jurnaliști care, cu tot respectul, au statut de funcționari publici, ordonați ierarhic. Deci da, ar fi ca și cum un politruc ar pune în talkshouri pe cine i se ordonă să pună… Sesizați ironia, sper. Ea e amară.

În final, să nu credeți că nu mi-am dat seama de unde vin cererile aberante la negocierile dintre TVR și Biziday. Opinia dvs, domnule Tănase s-a schimbat radical după ce am început să vă critic activitatea, trebuia să o fac din momentul în care, prin activitatea dvs ați prejudiciat nu numai TVR, ci și publicul plătitor de taxă. Taxa aia pe care o vreți mărită, căci din 120 de milioane de euro nu ați găsit patru pentru Campionatul European.

Pentru a risipi orice formă de dubiu, legat de interesele mele față de TVR, o să dau publicității mai jos minuta de negociere trimisă de noi către comisia de negociere. După ce am acceptat cea mai mare parte a cererilor (la începutul lunii, acum sunt plecat din țară) acestea au crescut și mai mult, într-un mod care doar m-a amuzat. A fost un mesaj foarte clar pentru mine că onor conducerea TVR nu mai dorește emisiunea Biziday, dar nici nu are curajul să spună asta cu subiect și predicat. Asta deși nu mai avem contract, iar când aveam mă puteați concedia fără penalități, printr-o simplă decizie. Și poate tot n-ași fi spus nimic. Dar acum…

Vedeți domnule Tănase, Dumnezeu are ironiile sale… blocarea conturilor TVR pune de fapt TVR în imposibilitate de a-și onora un eventual contract cu Biziday, fie chiar și un contract ce prevede că TVR trebuie să plătească doar curentul pentru luminile din platou. Căci și curentul tot cu bani din conturi se plătește, conturile sunt blocate, iar în 2012 au rămas blocate aproape cinci luni. Acesta este motivul pentru care azi am trimis pe email o notificare conducerii TVR1, prin care, pe lângă un avertisment privind neseriozitatea negocierilor, am anunțat unilateral suspendarea lor până la clarificarea situației financiare a TVR. Între timp, firesc, eu și echipa Biziday ne vom căuta de lucru. Publicarea minutei de negociere, mai jos arată oricărui potențial partener privat, dar și publicului plătitor de taxă, cât a produs această echipă pentru TVR. Dacă nu v-am convins să demisionați, probabil, din toamnă îi va produce pentru o stație privată. De asemenea găsiți pe acest site cifra de afaceri și profitul Biziday. Mai mult de jumătate din cifra de afaceri a noastră a fost realizată din producție de publicitate, din vânzare de publicitate pe site, pe radio, iar NU pe TVR. Asta și pentru că de fapt TVR-ului nu îi pasă de bani, de banii publici, îi pasă doar cum să cheltuie 120 de milioane de euro din taxa tv. Iar atunci când un Stelian Tănase își bate joc de banii statului, nu e nimeni tras la rîspundere, pur și simplu se face o altă negociere politică pentru desemnarea unui alt politruc care să își bată joc de banii statului.

Punctele de vedere ale Biziday la negocierile cu TVR pentru încheierea unui nou contract

  1. 1. Despre ora de difuzare a emisiunii Biziday și durata acesteia.
  • TVR a propus schimbarea orei de difuzare din intervalul 22 – 23 in intervalul 19-20. Durata emisiunii se va reduce de la 40 de minute util, la 26 de minute.
  • Biziday obiectează vis-a-vis de faptul că ora de difuzare este schimbată din nou, așa cum s-a întâmplat an de an. Emisiunea nu a avut în cinci ani la TVR niciodată două sezoane consecutive la aceeași ora. Desigur, asta afecteaza audienta. Totuși Biziday acceptă modificarea de program cerută de TVR cu condiția reprogramării reluării emisiunii pe intervalul ora 23-24 din aceeași zi. Asta pentru că pe intervalul 19-20, mai ales în lunile de vară, publicul tânăr, urban, ocupat nu este prezent în fața televizorului. Biziday ar pierde astfel (și TVR o dată cu noi) accesul la un public la care în general TVR nu prea are acces.
  1. 2. Despre aranjamentul financiar privind Clubul Celor care Muncesc în România
  • TVR solicită majorarea procentului din încasări alocat SRTV la 30% și a plafonului minim anual la 35 de mii de euro
  • Biziday arată că acest program se realizează fără niciun efort financiar din partea TVR, că el presupune producții costisitoare, deplasări interne și externe, închiriere de echipamente, etc. În sezonul trecut unul dintre episoade s-a filmat la Londra, altele la Oradea, Cluj, pe platforma continentală a Mării Negre, etc. Biziday a cheltuit numai cu închirierea de echipamente și echipe specilizate pentru realizarea filmărilor 10 mii de euro. Costurile cu deplasările au depășit 5000 de euro. (Aceste cheltuieli pot fi probate cu facturi). În sezonul trecut TVR a încasat de la Biziday suma de 39 de mii de euro, în baza dreptului contractual la 20% din totalul asocierilor. Biziday este de acord cu majorarea procentului din încasări alocat SRTV la 25% și a plafonului minim anual la 30 de mii de euro. Totuși plafonul va fi împărțit pe medii lunare de câte 3000 de euro. La finalul contractului se face o regularizare proporțională cu numărul de luni de contract. Ne rezervăm astfel dreptul de a întrerupe contractul înainte de termen, plătind TVR 3000 de euro pentru fiecare lună de contract, asta dacă nu vom reuși să găsim parteneri și modele de comunicare… Să nu uităm, Clubul celor care muncesc în România este totuși o campanie jurnalistică de stimulare a creării locurilor de muncă, iar nu o fabrică de povești inventate. Cazurile difuzate sunt reale iar finanțarea producției se face prin oferirea unor mari angajatori a posibilității de a realiza legal, plasare de produse pe spațiul camapaniei.
  1. 3. Despre targetul de audientă pe emisiunea Biziday.
  • În vederea scăderii mediei de vârstă a publicului TVR, reprezentanții stației solicită păstrarea unui target de 1,2 puncte de audientă pe publicul 18+ urban pentru emisiunea Biziday
  • Reprezentantul Biziday este de acord cu păstrarea unei politici editoriale care să facă emisiunea atractivă pentru publicul tânăr și ocupat, dar arată că nu poate fi atins imediat același target ca la ora 22. Publicul tânăr nu este acolo, la televizor. De altfel, mediile de audiență au fost în sezonul trecut cam de trei-patru ori mai mici pe această categorie pe 19-20 decât pe intervalul 22-23. Pe cale de consecință, Biziday este de acord cu stabilirea unei ținte de 1 punct de audiență pe publicul 18+ urban. Ținta poate fi ridicată în sezonul următor, desigur, în funcție și de performanțele generale ale stației (TBI).
  1. 4. Despre împărțirea minutelor de publicitate pe emisiunea Biziday.
  • TVR solicită reducerea minutelor de publicitate alocate Biziday pe emisiune, de la patru minute la trei, două imediat după emisiune, unul înainte, lipit de emisiune în funcție de conținut. Astfel, Biziday și TVR se vor înțelege ca minutul din față să revină cu prioritate părții care difuzează acolo publireportaj, în detrimentul celei care difuzează spot publicitar. TVR își argumentează solicitarea prin reducerea duratei emisiunii de la 40 la 26 de minute.
  • Biziday arată că în sezonul 2014-2015, Biziday a cedat TVR jumătate din spațiul de publicitate la care avea dreptul, asta pentru că Biziday a valorificat spațiul la tarife cel puțin duble față de TVR. Biziday critică politica de vânzări a TVR, considerând că departamentul de profil nu prețuiește suficient de bine unicitatea emisiunii realizate în parteneriat în peisajul media de la noi. Poziționarea ei pe piața de publicitate din punct de vedere al tarifelor este greșită. Reprezentantul Biziday mai arată în acest sens că Biziday a încasat în sezonul trecut 87 de mii de euro din vânzarea a două minute de publicitate pe emisie, iar TVR a încasat probabil 160 de mii de euro din vânzarea a șase minute pe emisiune. De asemenea, reprezentantul Biziday mai arată că SRTV încasează pentru emisiunea Biziday din TAXA TV aproximativ 1 milion de euro pe an. Biziday arată că argumentația TVR privind reducerea minutelor ce se cuvin Biziday este greșită, pentru că audiența atinsă pe intervalul 19-20 nu este aceeași cu cea de pe intervalul 22-23. Biziday va fi așadar nevoită să reducă tarifele cel puțin în primul an de difuzare pe acest tronson orar. Emisiunea ar putea pierde notorietate și acesta este motivul pentru care Biziday cere programarea reluării de la ora 23. Din punct de vedere al costurilor de producție, Biziday arată că programarea emisiunii înainte de Telejurnalul de la ora 20 ar putea afecta Telejurnalul. Potrivit contractului Biziday poate prelua materialele filmate de Dep Știri, iar difuzarea acestora înainte de Telejurnal ar crea mari tensiuni între acest departament și Biziday. Așadar, operațional, costurile Biziday vor crește din necesitatea de a filma mai multe reportaje, în absența reportajelor realizate de Dep Știri pe care Biziday le putea prelua la ora 22. Totuși Biziday ar putea fi de acord cu reducerea la trei a minutelor acordate pe intervalul orar 19-20, dar numai în condițiile programării emisiunii de la ora 23 și a împărțirii minutelor de pe reluarea astfel programată. Tarifele de publicitate după ora 23 sunt de asemenea mai mici decât cele de la ora 22.
  1. 5. Despre criticarea publică a conducerii TVR
  • TVR solicită realizatorului emisiunii Biziday să se abțină pe viitor de la criticarea politicii manageriale sau editoriale a conducerii TVR.
  • Biziday arată că un astfel de punct de vedere nu poate fi acceptat și, cu atât mai puțin, nu poate fi negociat. De altfel contractul a avut permanent o clauză privind interdicția de a denigra TVR (dar nu de a critica politica conducerii TVR) precum și o clauză de întrerupere a contractului, fără penalități.

 

This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

95 răspunsuri la Domnule președinte al TVR, vă rog, demisionați!

  • Adriana
    Septembrie 3, 2015 la ora 17:14

    dragi romani, haideti sa cumparam toate ouale de pe piata si sa le multumim politicienilor pt. grija de a ne lua de la gura tot ce ne lumineaza mintea !!! speram sa-l revedem pe Moise Guran, cat de curand !

    Răspunde
     
  • Pingback: Moise Guran, chestionar pentru telespectatori cu privire la postul privat care va difuza emisiunea „Biziday“ | Gazetarul.ro
  • Clujean
    Iulie 24, 2015 la ora 20:29

    Moise, te rog negociaza cu cei de Digi24 sau PrimaTv pentru Biziday. Ai avea mai multa audienta si mi se par si mai seriosi. Eu de ex. si multi tuneri nici macar nu avem inregistrat A3 sau RTV. Acum incet incet ma lepad si de Realitatea si am trecut la Digi24 si mi se par mult mai profi.

    Răspunde
     
    1. arkade
      August 8, 2015 la ora 21:19

      Ar fi frumos sa negocieze cu o televiziunea care este disponibila si pe UPC si pe Romtelecom si pe DIGI. Astfel, sa nu piarda nimeni o emisiune de calitate.

      Răspunde
       
  • maria
    Iulie 24, 2015 la ora 09:59

    Renuntati Dle. S. Tanase la ceea ce nu va pricepeti, lasati profesionestii sa se ocupe de acest domeniu in care ati aterizat in calitate de politruc ,fara nici un merit. V-ati ocupat numai de sforarii si rezultatul este acesta (LAMENTABIL). DEMISIA VA SALVEAZA.

    Răspunde
     
  • Badica Ionut
    Iulie 24, 2015 la ora 00:18

    Singura emisiune la care ma uitam… In 2 saptamani voi pleca din tara (am 24) de ani si incep sa realizez ca „ideea” de a pleca nu mai pare asa de absurda, „normalitate” din Romania este din ce in ce mai „anormala”.

    Răspunde
     
    1. R.E.I.
      Iulie 24, 2015 la ora 12:49

      Îmi pare sincer rău că ați ajuns la această concluzie și că ați luat această decizie (și pentru dvs. și pentru cei care ajung să gândească și sa-și dorească asta, deși pe foarte mulți îi înțeleg). Sper să aveți succes acolo, să nu fie o plecare definitivă sau o plecare pe o perioadă foarte lungă și – la un moment dat, când veți reveni, dacă veți reveni – lucrurile să fie mai altfel, mai aproape de normalitatea pe care o doriți și o dorim cu toții …

      Răspunde
       
  • rodica
    Iulie 23, 2015 la ora 20:33

    Regret de cele aflate, asteptam sa treaca vacanta si sa inceapa emisiunea pe care o vizionam cu mici exceptii seara de seara, va fi o mare pierdere pentru noi publicul dar si pentru TVR.Poate nu este totul pierdut de dragul publicului incercati sa reluati negocierile.
    Mentionez ca am pregatire superioara juridica si economica iar informatiile expuse in acesta emisiune imi erau de folos.

    Răspunde
     
    1. Tudor bugetar
      Iulie 23, 2015 la ora 22:16

      Ca fost ascultator, sunt foarte curios daca imi puteti spune si mie 2 informatii care va erau de ajutor. Daca tot aveti pregatire JURIDICA SI ECONOMICA SUPERIOARA | Superioara adica ati studiat la etaje superioare ?
      PS pt ca emisiunea se puea numi f bine si „Asa va place istoria ?” (o rubrica din vechiul Magazin Istoric), plina de Sa intelegem cu totii, vrednicia, eu va explic samd

      Răspunde
       
  • Cezar
    Iulie 23, 2015 la ora 17:40

    http://www.realitatea.net/atac-dur-ciutacu-despre-plecarea-lui-moise-guran-de-la-tvr-pleaca-nimeni-de-niciunde_1751955.html

    Cititi si va minunati! 🙂 Fostul catel tradator al Latrina 3 ataca Biziday si pe Moise. Penibil! _I_

    Răspunde
     
    1. Tudor bugetar
      Iulie 23, 2015 la ora 19:34

      Nu are importanta ca este un fost tradator al Antenei 3. Pana una alta si domnul Guran vine tot de acolo. Intrebarea corecta este, are dreptate sau inventeaza ? Sau fiecare parte spune varianta de adevar care ii convine ?

      Răspunde
       
  • Adrian
    Iulie 23, 2015 la ora 14:39

    Interesant este ca a rupt unilateral contractul dupa ce ANAF a blocat conturile televiziunii. Nu i-a dat sutul lui Tanase inainte. Unde sa mearga, la Antena 3 si Romania TV, probabil ca nu. Nici macar la Realitatea. B1? Nu cred. Ar fi Digi 24, o mega televiziune la fel ca mega moscheea pe care o sustine reusind sa isi piarda aprecierea intr-o secunda. Doar ca la Digi 24, sunt si acolo profesionisti care isi fac treaba cel putin la fel de bine si nici nu i-am auzit sa sustina mega moscheea. Poate la Nasul TV sau Speranta TV.

    Răspunde
     
  • Tudor bugetar
    Iulie 23, 2015 la ora 13:40

    Domnule Guran, versiunea prezentata cu documente de Negrea pe Vox publica suna altfel fata de ce ne-ati prezentat dv. relativ la parteneriatul cu TVR. Care o fi adevarul ?

    Răspunde
     
  • Moca
    Iulie 23, 2015 la ora 12:49

    Raul,
    Televiziunea e cel mai puternic vehicul politic…toti magnatii care au vrut sa candideze cu succes (Cu voia Dvs, ultimul pe lista, Klaus Werner) au avut nevoie de sprijin de televizune…Nu exista guvern care sa nu vrea controlul sau influenta asupra televiziunilor… asa ca nu mai visa la televiziuni independente; ca ele nu exista nicaieri !!!!

    Răspunde
     
  • Carstea
    Iulie 23, 2015 la ora 12:16

    Nu demisiona Stelian Tanase, nu demisiona! Pana n-o faci praf ( de televiziune e vorba ) nu te lasa.Ce, te iei d-ta, dupa Moise Guran? Ai facut praf pe multi, pana sa ajungi in post. Vezi de ce merg lucrurile prost in Romania? Tembelii care dau cu gura, si se dau mari, crezand ca i-a fatat masa direct directori sau ministri, cand ajung pe functie, dau cu stangu” in dreptu”.

    Răspunde
     
  • Alin
    Iulie 23, 2015 la ora 11:42

    +1!

    Răspunde
     
  • Cris
    Iulie 23, 2015 la ora 11:35

    Atac dur din partea lu Ciutacu…. Cum ripostati dle. Guran? In mare parte e corect ceea ce ati expus in articol. E un mare semn de intrebare unde se va mai tine emisiunea dupa divortul de TVR. Cred ca putem sa-i cantam prohodul…

    Răspunde
     
  • ana comnena
    Iulie 23, 2015 la ora 11:04

    No matter where you go, Moise Guran, we will follow you!

    Răspunde
     
  • Vasile Orza
    Iulie 23, 2015 la ora 08:27

    As vrea sa cred ca acest domn Stelian Tanase ,se va intoarce in lumea lui de poeti ,lasand profesionestii sa se ocupe de lucruri serioase…

    Răspunde
     
  • Adrian Niculescu
    Iulie 23, 2015 la ora 00:15

    Salut, Moise! Pagina de Facebook m-a adus aici din intamplare… Imi pare rau ca s-a ajuns aici, dar sa stii ca a fost o minune ca ati rezistat atat cu emisiunea. La ce te mai astepti de la un om care este in stare sa cenzureze personal o emisiune de televiziune… vezi Monica Ghiurco ??! Prietenii stiu si cum stiu si de ce… Felicitari pentru mesajul pe care l-ai transmis! Adevarul, transparenta si verticalitatea sunt cele mai eficiente arme impotriva politrucilor, pupincuristilor si a nemernicilor care ocupa functii nemeritate… Iti urez mult succes in cariera, oriunde vei evolua si tine minte ca de fiecare data cand ne vei intreba ce mai facem, iti vom raspunde: ” acum ca te-am vazut, mult mai bine!”… 🙂

    Răspunde
     
  • Kristina
    Iulie 22, 2015 la ora 23:10

    pentru @sandu pot pune pariu ca a fost blocat de la commenturi,ca de obicei(punea degetul prea pe rana :)POVESTEA ADEVARURI ADEVARATE
    cat ma priveste: raman la parerea ca televiziunea nationala trebuie sa ramana reprezentativa pentru popor ,interesului acestuia,sa informeze corect si clar cetatenii.
    nicidecum sa aserveasca intereselor de grup sau mai rau sa se transforme in balciul unor saltimbanci .
    inteligenta acestui popor nu trebuie inca trecuta cu vederea.
    sfidarea si tupeul nu au ce cauta in astfel de institutii ,platite de noi,simplii si umili cetateni.

    nu fac nici un fel de referire la evenimentul de care are parte domnul jurnalist,si despre care vad ca ii este cat se poate de incomod.
    am convingerea ferma ca valorile se cern,indiferent de climatul social.
    istoria o demonstreaza in mod constant.

    o seara buna,

    Răspunde
     
    1. Stelian F
      Iulie 22, 2015 la ora 23:48

      In ce priveste comentariul facut la un comentariu de-al meu, chiar daca parea documentat, „Sandu” n-a facut decat sa copieze de pe net informatii fara nici o legatura intre ele sau cu cele spuse de mine. In alte cazuri nu stiu caci n-am avut rabdarea sa citesc atatea comentarii greu de inteles.

      Răspunde
       
      1. AndreiM
        Iulie 23, 2015 la ora 11:51

        D-le Stelian, nu puneti la suflet, este ceea ce se cheama realitate paralela. De obicei oamenii folosesc silogisme pentru a impune aceasta realitate. Este adevarat ca trebuie sa fii foarte inteligent sa te poti juca cu aceste lucruri si multi conducatori ramasi in istorie ca importanti au folosit aceste lucruri instinctiv.

        Răspunde
         
        1. Stelian F
          Iulie 24, 2015 la ora 17:02

          Nicidecum domnule Andrei, nicidecum nu pun la suflet. Am alte lucruri mult mai bune si frumoase de pus acolo. Ma bucur ca sunt mai multi care au observat ca nu despre acesta realitate vorbea Saba.

          Răspunde
           
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase