Știri verificate
Raport. Elevii români de clasa a VIII-a au încredere semnificativ mai multă în instituțiile europene decât în cele naționale. Dintre ei, 94% se declară mândri de apartenența la UE.
Grupul BRICS invită șase țări (Argentina, Egipt, Iran, Etiopia, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite) să devină membre, începând de anul viitor. Decizia a fost luată în cadrul summit-ului de la Johannesburg.
-
Statele membre ale UE au aprobat planul pentru reducerea emisiilor de CO2, ce introduce taxe suplimentare pentru importatorii de bunuri ale căror fabrici poluează puternic.
Reuters: Statele membre UE au convenit să folosească din iunie certificate de călătorie pentru redeschiderea sezonului turistic, în urma unei propuneri a Comisiei Europene. Vor fi acordate celor vaccinați, vindecați de Covid sau cu teste negative.
Comisia Europeană a cerut Germaniei și altor cinci state să relaxeze restricțiile la frontiere și să explice deciziile lor unilaterale. Acuză că acestea au afectat fluxul de mărfuri.
CNSU a decis că persoanele vaccinate cu a doua doză pot intra în România fără să mai fie supuse carantinării, dacă au trecut peste zece zile de la doza de rapel.
-
Autoritățile au scos Franța de pe lista statelor pentru care se impune carantina la intarea în România. Suedia, adăugată pe listă.
Autoritățile au actualizat lista țărilor pentru care se impune carantina la sosirea în România. Spania a fost scoasă de pe listă, iar Marea Britanie rămâne în continuare exclusă. Se impune însă carantina pentru cei care vin din Italia, Franța, Polonia.
Autoritățile au eliminat Marea Britanie de pe lista țărilor pentru care se impune carantina la sosirea în România. Rămân pe listă Spania, Italia, Ungaria, Bulgaria și a fost inclusă suplimentar Danemarca.
Valul II. Aproape două treimi din statele americane înregistrează creșteri masive ale numărului cazurilor de coronavirus. În Europa, spitalele sunt copleșite, dar sprijinul popular pentru noi măsuri de carantină a fost erodat de teama de recesiune.
Consiliul UE recomandă statelor membre să adopte o politică unitară de restricționare a circulației, bazată pe un cod comun de culori. Recomandarea, după ce mai multe state au restricționat accesul cetățenilor din alte țări, fără să existe însă un set unitar de măsuri.
Tot mai multe state europene reintroduc restricții pentru populație, în contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus. Cele mai stricte, în Marea Britanie, Spania și în unele regiuni din Germania.
Comisia Europeană anunță că a încheiat negocierile preliminare cu BioNTech-Pfizer, pentru achiziționarea a 200 de milioane de doze dintr-un potențial vaccin împotriva COVID-19. Este a șasea firmă cu care încheie angajamente.
![Se încarcă...](https://cdn.biziday.ro/wp-content/themes/biziday/images/loading.gif)