Știri verificate
Vladimir Putin amenință că “va analiza propunerile experților militari”, dacă NATO nu va garanta încetarea expansiunii sale spre est. Remarcile, în contextul în care Kremlinul “analizează” invitația NATO la masa discuțiilor pe 12 ianuarie.

Rusia. Trupe ale Districtului Militar Sudic (care include Crimeea și o bună parte a graniței cu Ucraina) se întorc din exerciții militare efectuate în interiorul districtului și în alte regiuni, dar numărul de soldați ruși de la granița cu Ucraina crește.

-
Rusia. Ministerul de Externe susține că Ucraina s-ar pregăti să atace regiunile separatiste din Donbas, precum și că ar exista patru mii de instructori americani în această țară. BBC observă că declarațiile sunt parte a unei campanii de justificare publică a unei eventuale invazii a Ucrainei de către armata rusă.

Vladimir Putin susține că Rusia și China dezvoltă împreună “arme de înaltă tehnologie” și cooperează în domeniul securității.

Analiză Reuters. Rusia riscă să piardă mii de militari în cazul unei invazii în Ucraina, în condițiile în care armata ucraineană este mult mai pregătită și mai dotată decât în 2014. Nu este exclus ca rușii să încerce să creeze un culoar de legătură Donbass – Crimeea.

Rusia expulzează doi diplomați germani ca răspuns la o decizie similară luată săptămâna trecută de Germania, care a stabilit că Moscova a comandat asasinarea unui etnic cecen din Berlin.

-
Exporturile de gaze naturale rusești către Germania, prin gazoductul Yamal, au scăzut pentru a doua zi la rând. Acum sunt la doar 2-3% din media săptămânilor anterioare.

Marea Britanie. Secretarul Apărării susține că este “puțin probabil” ca statul sau aliații săi să trimită trupe pentru a apăra Ucraina, în scenariul unei invazii a Rusiei.

Rusia a prezentat un nou model de dronă de luptă “invizibilă”, dificil de detectat pe radare. Potrivit presei ruse, va atinge o viteză de 1.000 km/h, iar primele livrări sunt programate pentru 2024.

Maia Sandu declară că Moldova dorește să adere la UE “mai devreme decât mai târziu” și că a informat Rusia cu privire la decizie, în cea mai clară poziționare pro-europeană de când a câștigat alegerile prezidențiale, în toamna anului trecut.

Ucraina. Parlamentul a aprobat legea ce permite trupelor militare străine să participe la exerciții pe teritoriul țării. Analiștii cred că decizia “va înfuria” Moscova, într-un context deja tensionat.

Șeful forțelor armate ale Marii Britanii avertizează că o invazie completă a Ucrainei de către Rusia, în cazul în care va avea loc, va fi de un nivel ”nemaivăzut în Europa de la Al Doilea Război Mondial”.

Reuters: SUA au o înțelegere cu Germania privind închiderea conductei Nord Stream 2, în cazul în care Rusia invadează Ucraina. Deocamdată conducta nu este operațională.
Ucraina acuză Rusia că trimite echipe suplimentare de lunetiști și tancuri la granița de est, în încercarea de a provoca forțele ucrainene să riposteze.

Joe Biden și Vladimir Putin se întâlnesc astăzi într-o conferință online. Discuțiile se vor concentra în special asupra tensiunilor tot mai mari dintre Rusia și Ucraina, deși Moscova a afirmat că nu se așteaptă la “mari progrese” în acest sens.

Rusia acuză NATO că un avion de recunoaștere al alianței a pus în pericol pasagerii unei curse Aeroflot, care zbura de la Tel Aviv la Moscova, deasupra Mării Negre. Pretinde că aeronava rusă și-a schimbat altitudinea pentru a evita un dezastru.

Serviciul britanic de informații Externe (MI6) atrage atenția că Rusia și China s-au angajat într-o cursă a dezvoltării inteligenței artificiale (AI), cu scopul de a-și spori influența la nivel mondial.

Analiză DW. NATO caută un echilibru între forța diplomatică și cea militară, pentru a detensiona situația de la granița Ucrainei cu Rusia. Până la identificarea ”semnalelor corecte”, toate variantele sunt pe masă.

SUA anunță că încep eliberarea de petrol pe piață din rezervele strategice, într-o acțiune coordonată cu China, India, Japonia, Marea Britanie și Coreea de Sud pentru a determina scăderea prețurilor, după ce Rusia și OPEC au refuzat să majoreze producția.

CNN: Rusia a testat o armă anti-satelit la sfârșitul săptămânii trecute, iar guvernul SUA este preocupat de câmpul de reziduuri cu potențial periculos lăsat în spațiu în urma testului. Nu este clar dacă evenimentul are legătură cu o alertă de azi de la bordul ISS.

