Potrivit presei internaționale, este de așteptat ca Joe Biden să încerce să detensioneze situația de la granița Ucrainei și să îl convingă pe Vladimir Putin să excludă varianta unei invazii. În acest sens, conform NY Times, președintele SUA va avertiza că în eventualitatea unei invazii, Occidentul va lua măsuri pentru a separa Rusia de sistemul financiar internațional și vor fi introduse sancțiuni directe, inclusiv împotriva unor apropiați ai președintelui Putin. Una dintre aceste sancțiuni vizează chiar deconectarea Rusiei de la sistemul de plăți SWIFT, folosit de băncile din întreaga lume.

Totuși, luni, Moscova afirmă că nu se așteaptă la progrese în urma acestei întrevederi: “Să sperăm că cei doi lideri vor putea să-și expună unul altuia preocupările. Chiar dacă relaţiile noastre bilaterale sunt în continuare într-o stare lamentabilă, există o anumită animare în unele domenii, un dialog care începe.”

Anterior acestei întâlniri, luni, Biden s-a consultat cu aliații europeni pentru a discuta planurile de sancțiuni împotriva Rusiei. Acesta a discutat cu Emmanuel Macron, Angela Merkel, Mario Draghi și Boris Johnson.

Aceștia au cerut Rusiei să “revină la diplomație” și au spus că echipele de negocieri vor rămâne în strânsă legătură, inclusiv cu toți aliații NATO și cu toate statele UE, astfel încât să existe “o abordare coordonată și cuprinzătoare”. De altfel, surse din Administrația Biden au afirmat ieri seară că sunt pregătite sancțiuni ”al naibii de severe” împotriva Rusiei, cu scopul de a o descuraja să atace Ucraina.

Pe lângă sancţiunile economice, SUA sunt pregătite să-și sporească prezența militară în Europa de Est dacă Rusia atacă Ucraina. Recent, Vladimir Putin a numit extinderea prezenței militare a NATO în Ucraina drept “o linie roșie”, afirmând că speră să nu fie depășită. Joe Biden i-a răspuns prin faptul că “nu accept linii roșii din partea nimănui”.

Reamintim, conform serviciilor americane de informații, Rusia este pregătită să lanseze o ofensivă în Ucraina în lunile următoare, în condițiile în care a masat circa 175 de mii de militari de-a lungul graniței comune, în timp ce guvernul ucrainean vorbește de circa 95 de mii de soldați și se așteaptă ca un atac să înceapă în ianuarie.

Sursă alternativă: New York Times.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday