Știri verificate
Coronavirus România. Numărul cazurilor noi a crescut din nou la peste 1.600, pe fondul unui număr de teste mult mai mare – 51.400 (3,2% pozitive). Număr mare de infectări în Timiș, Arad, Bihor, Cluj și Mureș. Din cele 206 decese raportate azi, 140 sunt la categoriile de peste 70 de ani, iar două persoane aveau 30 de ani. 35 dintre decedați erau vaccinați, dar toți aveau și comorbidități.

Centrul European pentru Controlul Epidemiilor (ECDC) avertizează că varianta Omicron ar putea deveni dominantă în Europa, în următoarele luni. ECDC precizează ca aceasta ”are un avantaj substanțial” față de varianta Delta.

-
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că țările membre UE trebuie să ia în considerare vaccinarea obligatorie ca răspuns la varianta Omicron. Vaccinul anti-Covid Pfizer pentru grupa de vârstă 5 – 11 ani va putea fi administrat începând cu 13 decembrie.

SUA. Șeful de cabinet al lui Donald Trump susține că fostul președinte a fost testat pozitiv pentru Covid cu trei zile înaintea primei sale dezbateri prezidențiale cu Joe Biden, din 29 septembrie 2020. Oficial, a recunoscut că este infectat pe 2 octombrie.

Centrul European pentru Controlul Epidemiilor informează că, până azi, sunt confirmate 44 de cazuri Omicron în 11 țări UE, dar toate sunt deocamdată asimptomatice sau cu simptome ușoare.

Autoritățile au actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Italia trece din zona verde în cea galbenă, iar Monaco în cea roșie.

-
Coronavirus România. Rata de pozitivare a fost de 4,6%, în ultimele 24 de ore. S-au înregistrat 1.958 de cazuri noi, din 42.702 teste. Au murit 115 persoane, la care se adaugă 45 de decese anterioare consemnate astăzi, între care și doi adolescenți de 15 și 18 ani, ambii nevaccinați. La ATI sunt 1.312 pacienți.

CNA a amendat postul de televiziune ”Nașul” cu o sută de mii de lei, pentru modul în care a abordat teme privind pandemie de coronavirus și vaccinare.

O nouă tulpină descoperită în Africa de Sud provoacă îngrijorări și dezbateri printre oamenii de știință. Are peste 32 de mutații iar cercetătorii se tem că ar putea păcăli anticorpii dobândiți prin vaccinare sau boală.

Comisia Europeană propune ca certificatele verzi Covid să fie valabile doar nouă luni după vaccinarea cu schemă completă, în cazul călătoriilor dintr-o țară în alta. Doza a treia (a doua în cazul J&J) poate prelungi valabilitatea certificatului.

Patriarhul Daniel recunoaște că s-a vaccinat anti-Covid, fără a preciza când și cu ce vaccin. Recomandă credincioșilor “să urmeze sfatul medicilor”.

Coronavirus România. Rata de pozitivare a fost de 5%, în ultimele 24 de ore. S-au înregistrat 2.736 de cazuri noi, din 54.729 de teste. Au murit 243 de persoane, la care se adaugă 30 de decese anterioare consemnate astăzi. La ATI sunt internați 1.490 de pacienți.

Grupul de Comunicare Strategică anunță că azi vor fi raportate 154 de decese de Covid, dintre care 29 anterioare. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.550 de cazuri noi. Bilanțul complet va fi publicat în jurul orei 13.

Tenis. Organizatorii Australian Open anunță că toți jucătorii vor trebui să fie vaccinați anti-Covid pentru a putea participa la turneu. Până în prezent, Novak Djokovic, câștigătorul din 2021, a refuzat să spună dacă s-a vaccinat.

Germania. Toate târgurile de Crăciun din Bavaria au fost anulate, din cauza numărului în creștere de cazuri zilnice de Covid. Guvernul local pune în carantină toate districtele cu incidența săptămânală de peste 10 la mia de locuitori și introduce restricții în celelalte.

O echipă de cercetători a descoperit o parte a mecanismelor prin care unul dintre medicamentele folosite încă de la început pentru tratarea formelor severe de Covid, dexametazona, crește șansele de supraviețuire ale pacienților. Ar putea permite crearea sau identificarea de medicamente și mai eficiente în scăderea mortalității.

Germania. Rata de incidență continuă să crească. Depășește pentru prima dată de la începutul pandemiei pragul de trei cazuri la mia de locuitori. Numărul celor care fac o formă gravă este însă de trei ori mai mic decât anul trecut.

Grupul de Comunicare Strategică anunță că azi vor fi raportate 195 de decese Covid, dintre care 16 anterioare. Sunt cele mai puține decese zilnice din ultima lună și jumătate. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.136 de cazuri noi, cel mai mic nivel din ultimele două luni, însă rata de pozitivare va fi comunicată la ora 13.

Coronavirus România. Rata de pozitivare a fost de 11,1%, în ultimele 24 de ore. S-au înregistrat 2.136 de cazuri noi, din 19.152 de teste. Au murit 179 de persoane, la care se adaugă 16 decese anterioare consemnate astăzi. La ATI sunt internați 1.720 de pacienți.

Coronavirus România. Rata de pozitivare a fost de 12,9%, în ultimele 24 de ore. S-au înregistrat 3.021 de cazuri noi, din 23.443 de teste. Au murit 223 de persoane, la care se adaugă 10 decese anterioare consemnate astăzi. La ATI sunt internați 1.731 de pacienți.

