Știri verificate
Eurostat. Puterea de cumpărare a românilor a urcat la 88% din media UE, peste Bulgaria, Ungaria sau Slovacia. Cel mai mare procent se înregistrează, în continuare, în Luxemburg (138%).
SUA. Prețurile de consum au scăzut în mod neașteptat în decembrie, pentru prima dată în ultimii doi ani și jumătate, ajutate de ieftinirea carburanților. Semnale că inflația a intrat pe o pantă descendentă.
-
Agenția Internațională de Energie: UE trebuie să reducă consumul de gaze naturale cu 13%, pentru a fi pregătită de scenariul în care Rusia sistează livrările. Este nevoie de acțiuni coordonate pentru a preveni o criză energetică majoră.
Comisia Europeană propune interzicerea produselor din tutun încălzit, cu arome. UE și-a asumat ca până în 2040, ponderea fumătorilor să scadă la 5% din populație.
Germania activează “planul de alertă” pentru gaze naturale, prin care facturile la utilități ar putea fi majorate cu scopul de a reduce cererea. Etapă premergătoare raționalizării consumului.
Raport. Producția drogurilor în țările UE s-a intensificat în ultimii ani, iar continentul nu mai este doar un punct important pentru consum. Doar în 2020, peste 350 de laboratoare identificate și distruse.
-
SUA. Prețurile de consum au avut un avans anual de 6,8% în luna noiembrie. Este cea mai mare creștere din ultimele patru decenii, pe măsură ce inflația afectează din ce în ce mai mult redresarea economică.
Analiză. Consumul de gaze naturale trebuie redus cu o treime pentru a evita un dezastru climatic, conform unui raport publicat de Climate Analytics. Acesta arată că gazele naturale nu pot fi luate în calcul ca o alternativă viabilă pentru cărbune, așa cum tind majoritatea țărilor lumii, în efortul de oprire a încălzirii globale.
BNR se așteaptă la o creștere economică în acest an mai ridicată decât anticipa inițial, ajutată mai ales de avansul consumului. Estimează că în paralel, va crește și inflația.
Vânzările magazinelor au înregistrat o creștere modestă înaintea Paștelui ortodox. Vânzările de alimente au fost cu 5% mai mari decât anul trecut, dar cele de mărfuri nealimentare și carburanți au recuperat pierderile din perioada stării de urgență.
Marea Britanie. Decesele cauzate de consumul de alcool au crescut cu 20% anul trecut. Între octombrie și decembrie, numărul morților survenite din această cauză a crescut la maximul ultimelor două decenii.
SUA. Deficitul comercial a urcat în martie la nivelul record de 74,4 miliarde de dolari, pe fondul cererii interne în creștere și a stocurilor slabe, care au atras mai multe importuri.
Pe parcursul anului 2020 creșterea prețurilor de consum a încetinit la +2,1%, de la +4%, în decembrie 2019. Combustibilii s-au ieftinit, dar carnea, făina, uleiul și fructele au înregistrat scumpiri.
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a crescut în octombrie față de perioada similară din 2019 cu 5,7%. Încasările magazinelor sunt mai mari decât creșterea prețurilor, ceea ce sugerează o creștere a consumului. Doar vânzările de carburanți sunt mai mici.
Singapore este prima țară din lume care a aprobat comercializarea cărnii de pui produsă în laborator, cultivată din celule musculare animale.
Analiză BBC. Totul despre mașinile electrice – informații esențiale despre modul în care se încarcă, durata de viață a bateriei, costurile de încărcare și modelele cu cea mai mare autonomie.
Raport. 18 milioane de tineri din Uniunea Europeană au consumat cannabis în 2018 (15% din total). Numărul consumatorilor de heroină tratați pentru prima dată a scăzut la mai puțin de jumătate față de nivelul din 2007.
România a avut cea mai mare creștere a consumului dintre țările membre UE în iulie, dar diferențele sunt date de modul diferit în care au fost relaxate restricțiile.
Consumul continuă să recupereze din declinul înregistrat în starea de urgență. Încasările au crescut cu 10,3% în iulie față de iunie.
SUA. Depresia și anxietatea se accelerează la tineri, pe fondul pandemiei. Un studiu guvernamental arată că peste 60% dintre adulții de până în 24 de ani au raportat simptome, cel mai probabil din cauza izolării și a închiderii școlilor.