Studiul realizat de Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie încadrează la categoria „tineri” persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani. Raportul se referă însă și la categoria de vârstă 15-64 de ani, unde bilanțul se modifică: 25,2 milioane de persoane din UE au consumat cannabis (7,6% din totalul populației UE), iar 4,3 milioane au consumat cocaină (1,3% din populația UE).

În 2018, autoritățile au confiscat aproape 1,3 milioane de capturi de droguri, cele mai frecvente fiind cele de cannabis (668 de tone). Cantitatea de cocaină capturată a atins cel mai mare nivel înregistrat vreodată, 181 de tone. Împreună, capturile din Belgia (53 de tone), Spania (48 de tone) și Țările de Jos (40 de tone) au însumat 78 % din cele 181 de tone de cocaină capturate în Uniunea Europeană în 2018.

Potrivit studiului, numărul consumatorilor de heroină tratați pentru prima dată a scăzut la mai puțin de jumătate din nivelul de vârf observat în 2007. Între 2017 și 2018, numărul consumatorilor de heroină ca drog primar care au început tratamentul pentru prima dată a scăzut în 18 din cele 29 de țări pentru care există date. Opioidele, în principal heroina sau metaboliții ei, deseori în combinație cu alte substanțe, apar în majoritatea cazurilor de supradoze fatale raportate în Europa.

Sursă: raportul Observatorului European pentru Droguri și Toxicomanie

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday