Știri verificate
China a depășit pragul de un miliard de doze de vaccin anti-Covid administrate de la debutul campaniei de vaccinare, 40% din totalul dozelor folosite la nivel global. Ritmul s-a accelerat după apariția unor focare în nordul țării și în porturile din sud.

Analiză CNN. Un focar de coronavirus din sudul Chinei a blocat porturi importante pentru comerțul global, iar întârzierile transporturilor vor provoca un deficit al mărfurilor care poate dura până la sezonul de cumpărături al sărbătorilor de iarnă.

-
China a lansat cu succes prima misiune cu echipaj uman spre noua sa stație spațială. Cei trei astronauți vor sta trei luni la bordul stației, care este încă în construcție.

China transmite că ”zilele în care lumea era condusă de un grup mic au apus de mult”, ca reacție la planul de sprijin financiar discutat de liderii G7. În replică, Comisia Europeană spune că planul G7 nu presupune și obligații, spre deosebire de cel chinez.

SUA. Pentagonul numește China ”principala preocupare a armatei americane” și spune că are capacitatea de a apăra Taiwan, în eventualitatea unui atac chinez. Experții subliniază că armata trebuie să-și păstreze influența și în alte regiuni, pentru a contracara eforturile Chinei.

Reportaj Insider. Companiile de tehnologie din China folosesc un software numit “Al treilea ochi”, pentru a monitoriza dacă angajații respectă programul de 12 ore de lucru, șase zile pe săptămână.

-
China. Importurile au crescut în cel mai rapid ritm din ultimii 10 ani, alimentate și de scumpirea mărfurilor. Totuși, creșterea exporturilor a ratat așteptările, posibil și din cauza apariției unor cazuri de Covid în principalele porturi din sudul țării.

SUA vor dona Taiwanului 750 de mii de doze de vaccin anti-Covid, decizie care poate amplifica și mai mult tensiunile cu China. Recent, Taiwan a refuzat din partea Beijingului o donație de vaccinuri chinezești, invocând “îngrijorări privind siguranța acestora”.

China. O persoană a murit și alte șapte sunt căutate în urma unui accident dintr-o mină de cărbune din centrul țării.

Analiză FT. Cel mai recent raport al serviciilor secrete americane l-a presat pe Biden să recunoască teoria creării Covid în laborator ca una “viabilă”, deși, încă de anul trecut, o parte a comunității științifice și alte două rapoarte ale serviciilor de informații o susțineau.

China a decis că va permite fiecărui cuplu să aibă până la trei copii. Este o schimbare majoră de politică față de limita din prezent, de doi copii, după ce datele recente au arătat o scădere dramatică a nașterilor în cea mai populată țară din lume.

SUA. Joe Biden cere comunității serviciilor de informații să-și dubleze eforturile pentru a determina originea coronavirusului (dacă provine din contactul uman cu un animal infectat sau dintr-un laborator din China).

Investigație BBC. China testează pe deținuți uiguri din provincia Xinjiang un software dotat cu inteligență artificială și recunoaștere facială, pentru a le detecta emoțiile.

China. 21 de participanți la un ultra-maraton au murit, după ce condițiile meteorologice extreme i-au surprins în timpul unei curse montane de 100 de kilometri, în nord-vestul țării.

Franța, Germania și Spania alocă câte 3,5 miliarde de euro pentru proiectarea și testarea unor noi avioane de luptă, care să înlocuiască modelele Eurofighter și Rafale, din 2040.
Roverul chinezesc Zhurong a coborât cu succes pe suprafața planetei Marte, la bordul navei spațiale Tianwen-1. China a devenit, astfel, a doua țară după SUA care a reușit să asolizeze pe o altă planetă.

Analiză. Rusia și China s-au aliat pentru a vaccina anti-Covid în țările în curs de dezvoltare înaintea statelor occidentale, dar cu seruri încă neaprobate de OMS. Prin “diplomația vaccinurilor”, urmăresc să-și sporească influența și să discrediteze țările vestice.

Belgia. Un atac cibernetic major a afectat rețeaua care conectează instituțiile publice, chiar înainte de începerea unor audieri legate de abuzurile comise împotriva uigurilor din China.
O parte din racheta Long March-5B, care a dus pe orbită modulul primei stații spațiale chinezești, a scăpat de sub control și urmează să intre necontrolat în atmosfera Pământului. Experții avertizează că unele bucăți riscă să cadă și în regiuni locuite.

Analiză. La șase luni de la aprobarea primelor vaccinuri anti-Covid, peste un miliard de doze au fost administrate la nivel global, dar 58% dintre acestea au fost utilizate în doar trei țări – SUA, China și India.

