Lucram între 12 și 16 ore în programare, scriind cod. Am avut o cădere nervoasă când șeful meu a venit într-o zi cu o hârtie, întrebându-mă de ce mă uitasem la două videoclipuri în loc să îmi fac treaba”, a spus Jiang Yi, 32 de ani, născut în Beijing.

La ultimul său loc de muncă, Jiang știa că era urmărit din momentul în care se conecta la rețeaua companiei. Fostul său angajator, o companie din domeniul tehnologiei, utiliza un software de supraveghere DiSanZhiYan, sau “Al treilea ochi”, pentru a-și spiona angajații. Acest sistem are mii de clienți, de la instituții guvernamentale la companii de tehnologie. 

Similar cu alte software-uri utilizate pentru a monitoriza angajații, precum CloudDesk în SUA, sistemul urmărește folosirea internetului și timpul de inactivitate. Totuși, “Al treilea ochi” merge și mai departe de atât, monitorizând istoricul conversațiilor angajaților și oferind imagini în timp real cu ce privește fiecare angajat în parte, angajatorii primind alerte când un lucrător vizionează clipuri video pe site-uri de streaming sau, de exemplu, caută oferte de job-uri. 

Jiang a mai spus că “raporturi ale eficienței” erau generate în fiecare săptămână, care conțineau o listă completă cu activitatea din fiecare minut a unui angajat, cu tot ce privise acesta pe ecran, clasificată după site și aplicație. 

Sistemul menține angajații într-o stare constantă de teamă. Ei știu că sunt monitorizați în timpul turelor de 12 ore. Viața de 9-9-6 era destul de nefericită și fără să trebuiască să trăiești în frică”, a adăugat Jiang, referindu-se la cultura Chinei a muncii extreme, unde angajații din birouri lucrează 12 ore pe zi, de la 9 dimineața la 21, șase zile pe săptămână. Jiang a menționat și că unii dintre colegii săi se simțeau obligați de sistem să lucreze “007”, un termen popular pentru a sta online 24 de ore pe zi. 

Aceste tipuri de sisteme de monitorizare Orwelliene nu sunt noi în China. În 2019, o aplicație mobilă, Zhongduantong, a fost dezvoltată pentru a urmări locația angajaților în timp real. Nikkei a dezvăluit într-un reportaj că și compania Sangfor Technologies oferă sisteme de monitorizare online, care permit chiar firmelor să blocheze aplicațiile mobile care ar putea afecta productivitatea lucrătorilor, cum ar fi Weibo, versiunea chineză a Twitter.

Monitorizarea angajaților din China s-ar putea extinde și mai mult în curând, un articol din publicația Week in China din Hong Kong arătând că o altă companie chineză intenționează să lanseze o cameră de securitate care va admite angajații la locul de muncă doar după ce vor zâmbi la cameră, în timpul unei scanări zilnice a feței. Motivul ar fi “crearea unei atmosfere mai plăcute la locul de muncă”. 

Analiza integrală pe Insider.com

Foto: Imtmphoto | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday