Știri verificate
Analiză. Mulți cetățeni din Italia, Germania și Franța spun că nu vor vaccinarea cu Oxford/AstraZeneca. La polul opus, britanicii preferă serul lor și evită programările cu Pfizer sau Moderna.

OMS a omologat vaccinul AstraZeneca, în procedură de urgență, și l-a adăugat pe lista pentru distribuirea către țările defavorizate prin programul COVAX.

-
Autoritățile anunță că peste 142 de mii de români s-au programat deja pentru imunizarea cu AstraZeneca. Vaccinarea cu acest ser începe luni.

Număr record de programări pentru vaccinare cu serul produs de AstraZeneca. Autoritățile anunță că 80 de mii de persoane s-au programat, în primele patru ore de la deschiderea înscrierilor.

Experții OMS au recomandat vaccinarea adulților, indiferent de vârstă, cu vaccinul AstraZeneca. După ce a fost autorizat în UE, mai multe țări, între care și România, au decis să nu imunizeze persoanele cu vârste de peste 55 de ani.

Autoritățile anunță că de astăzi sunt funcționale 180 de cabinete în toată țara destinate vaccinării cu AstraZeneca. Programarea pentru AstraZeneca începe astăzi și se realizează pentru o sesiune de 20 de zile.

-
Un oficial britanic susține că în acest moment există patru mii de variante ale virusului care provoacă Covid-19, în întreaga lume. Cercetătorii britanici testează combinarea a două vaccinuri diferite, în încercarea de a combate noile tulpini și de a obține flexibilitate în administrarea serurilor.

Autoritățile anunță că în România vaccinarea cu serul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, iar intervalul de timp recomandat între cele două doze este de opt săptămâni.

Președintele Comisiei Europene anunță că AstraZeneca suplimentează livrările de vaccinuri cu nouă milioane de doze în primul trimestru, față de oferta anterioară, iar distribuția începe cu o săptămână mai devreme.

OMS critică decizia UE de a controla exporturile de vaccin anti-COVID produs în statele membre: ”Naționalismul vaccinului ar putea crește timpul în care să ne revenim la normal”.

Cresc tensiunile între UE și Marea Britanie, pe tema vaccinurilor. Bruxelles-ul a intenționat pentru scurt timp să invoce un articol din Acordul Brexit pentru a controla și a limita toate exporturile de doze către Irlanda de Nord, dar ulterior a retras acest plan.

Agenția belgiană a Medicamentului a demarat un control la fabrica de producție AstraZeneca de lângă Bruxelles, pentru a vedea dacă întârzierile livrărilor de vaccin anti-Covid se datorează, într-adevăr, unor probleme de producție, iar nu unor livrări preferențiale către Marea Britanie.

AstraZeneca a cerut Agenției Europene a Medicamentului aprobarea pentru vaccinul anti-Covid. Avizul pentru a putea fi introdus pe piață va fi emis, cel mai probabil, până pe 29 ianuarie.

Marea Britanie. AstraZeneca începe testele pentru un nou tratament cu anticorpi împotriva coronavirusului. Caută 1.125 de voluntari din întreaga lume.

AstraZeneca anunță că va combina vaccinul său experimental împotriva Covid-19 cu cel rusesc (Sputnik V), pentru a vedea dacă această variantă de ser este mai eficientă.

Marea Britanie. Guvernul cere autorității britanice de reglementare a medicamentelor (MHRA) să evalueze vaccinul AstraZeneca împotriva Covid-19 în vederea comercializării până la Crăciun.

Managerul AstraZeneca sugerează că, cel mai probabil, va efectua un nou test la nivel internațional pentru a reverifica eficacitatea vaccinului COVID-19 dezvoltat cu Universitatea Oxford.

Oxford recunoaște că o eroare de fabricație a afectat testele pentru vaccinul său. Autoritățile americane pun la îndoială eficiența acestuia, mai ales că cele mai bune rezultate au fost obținute pe un grup mic de persoane, cu vârste mai mici de 55 de ani. Acțiunile AstraZeneca au pierdut 6%, după anunț.
Vaccinul Oxford oferă o protecție medie de doar 70%, semnificativ mai mică decât cele făcute de concurenții americani și germani. BBC: El va juca totuși un rol important în combaterea pandemiei, fiind de aproape zece ori mai ieftin, esențial pentru statele mai sărace.

Analiză The Times: Rusia își diversifică tacticile de dezinformare. Fabricile de trolli sunt înlocuite cu personalități occidentale „autentice”. Un jurnalist britanic a fost implicat în răspândirea unor povești false menite să submineze încrederea în vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Oxford.
