Ministrul britanic responsabil cu campania de vaccinare, Nadhim Zahawi, a precizat că guvernul Regatului Unit stochează mutațiile apărute, astfel încât este mai bine pregătit să actualizeze vaccinurile după cum este necesar. 

”Avem cea mai mare industrie de secvențiere a genomului (aproximativ 50% din industria de secvențiere a genomului din lume) și păstrăm o bibliotecă cu toate variantele, astfel încât să fim gata să putem răspunde, fie în toamnă, fie după aceea, la orice provocare pe care virusul o poate prezenta și produce următorulul vaccin, astfel încât să putem proteja întotdeauna Regatul Unit și bineînțeles și restul lumii”, a spus Nadhim Zahawi 

Totodată, acesta a adăugat că este foarte puțin probabil ca vaccinurile actuale să nu funcționeze împotriva noilor variante, indiferent dacă este vorba de Kent sau de alte variante, “mai ales atunci când vine vorba despre boli severe și spitalizare”. 

“Toți producătorii, Pfizer-BioNTech, Moderna, Oxford-AstraZeneca, cercetează modalitatea prin care și-ar putea îmbunătăți vaccinurile, pentru a se asigura ca suntem pregătiți pentru orice variantă – există aproximativ patru mii de variante de Covid în toată lumea”, a mai spus ministrul britanic.

Dintre variantele de Covid identificate până acum, tulpinile britanică, sud-africană, braziliană și californiană sunt cele care se răspândesc cel mai repede.

În acest context, cercetătorii britanici au început sa lucreze la combinarea administrării de doze de vaccin Pfizer cu doze din serul AstraZeneca. Astfel, testele vor examina răspunsul imun al unei doze inițiale de Pfizer, urmată de una de AstraZeneca, și viceversa, la interval de 4 și 12 săptămâni. Primele date asupra răspunsurilor imune ar urma să fie publicate în luna iunie a acestui an.

Dacă se constată că vaccinurile sunt interschimbabile, acest lucru ar putea oferi mai multă flexibilitate pentru administrarea vaccinului. De exemplu, dacă cineva s-a prezentat pentru a doua doză de vaccin Pfizer, dar niciuna nu este disponibilă, ar putea primi în schimb una de la un alt producător.

Matthew Snape, vaccinolog la Oxford și coordonatorul experimentului, a spus că încercarea de combinare a diferite vaccinuri s-a dovedit eficienta în cazul virusului Ebola și speră că ar putea functiona și de data aceasta.

Surse alternative: Reuters, The Guardian, Business Insider

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday