Știri verificate
NATO își va majora stocurile de muniție, reduse în urma livrărilor către Ucraina. Stoltenberg declară că obiectele zburătoare doborâte în SUA semnalează că Rusia și China își intensifică activitățile de supraveghere.

Judecătorul Cristi Danileţ a câştigat definitiv al doilea proces intentat CSM, după ce a fost exclus din magistratură pentru că ONG-urile în care activa ar fi avut activitate politică. Încă nu va putea profesa, pentru că mai are o a treia decizie de excludere.
-
Sondaj Bloomberg. Inflația în Zona Euro se va menține peste ținta BCE (2%) până în 2025. În ianuarie, indicatorul a fost de 8,5%.
Ministrul francez al Apărării acuză un “atac informațional“ la adresa militarilor francezi, despre care spune că sunt defăimați în filmul “Wakanda Forever“. Ministrul nu a văzut filmul, dar a reacționat la observațiile unui jurnalist.

România a înregistrat anul trecut un deficit de cont curent de 26,5 miliarde de euro, cu nouă miliarde mai mare decât în 2021. Datoria externă totală a crescut cu șase miliarde de euro, pe fondul creșterii datoriei pe termen scurt.

China acuză SUA că au trimis baloane care ar fi intrat ilegal în spațiul său aerian, de cel puțin zece ori în ultimul an. Reacția Beijingului vine după ce SUA au doborât mai multe obiecte zburătoare în ultimele zile.

-
Republica Moldova. Maia Sandu acuză Rusia că vrea schimbarea “puterii legitime de la Chișinău”. Spune că planul rușilor presupune “acțiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici”.

Cod Galben de vânt în cea mai mare parte a Moldovei și în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură.

Analiză NY Times. Nu se știe cu exactitate ce sunt obiectele doborâte de aviația militară americană în ultimele trei zile, dar se știe de ce apar mai des – după incidentul cu balon chinezesc, NORAD și-a ajustat radarele “să vadă” și obiecte mai mici, care se mișcă la viteză redusă.

Polițiștii efectuează 34 de percheziții în București și în zece județe, într-un dosar de trafic de migranți. Gruparea este bănuită că a încercat să scoată ilegal din țară cel puțin 120 de persoane.

Oradea. 15 persoane au ajuns la spital, în urma unui accident între un microbuz și două autoturisme. Zece dintre acestea au suferit răni ușoare.
Salariul mediu net a crescut anul trecut cu 257 de lei, la aproape 4.400 de lei. A încheiat anul cu o creștere de 13,4%, sub rata inflației.
SUA. Incidentele în spațiul aerian nord american. UPDATE. Șeful NORAD, despre proveniența obiectelor zburătoare doborâte de aviația americană: “Vom lăsa comunitatea de informații să-și dea seama despre ce este vorba”.

Vâlcea. Doi adolescenți au fost salvați la limită din apele înghețate ale râului Olt. S-au plimbat pe gheață iar aceasta s-a rupt. (Video)

Analiză Sky News. Comunitatea internațională va trebui să stabilească dacă Vladimir Putin a încălcat tratatele internaționale și a pus deliberat viața civililor în pericol, când a decis să trimită pe frontul din Ucraina mercenarii Wagner.

Presa de stat din China anunță că “autoritățile au depistat un obiect zburător neidentificat în estul țării și se pregătesc să-l doboare”, fără a oferi alte detalii. În ultimele două zile, și Armata SUA a doborât obiecte similare.
Ministrul Sănătății spune că peste 500 de medici și asistenţi s-au oferit să meargă voluntari în Turcia, însă vor putea pleca doar când autoritățile de la Ankara vor solicita ajutor în acest sens.
Cutremur în Turcia. Bilanțul persoanelor decedate a trecut de 33 de mii, dintre care aproximativ 3.600 în Siria. ONU avertizează că numărul s-ar putea dubla în următoarele zile.

Directorul departamentului Google Search avertizează că inteligența artificială generativă (precum chatbot-urile) poate induce în eroare utilizatorii prin texte convingătoare, care sunt de fapt inventate și false.

Analiză NY Times. Mașinile electrice ar putea ajunge, până la finalul acestui an, la aceleași prețuri ca cele cu combustie internă. Pe lângă subvențiile guvernamentale, sunt ajutate de ieftinirea materiilor prime și de creșterea ofertei pe acest segment.

