Știri verificate
Curtea de Apel București a respins cererea DNA de punere sub control judiciar a Elenei Udrea, chiar dacă procurorii au arătat că există riscul ca aceasta să părăsească țara. Decizia poate fi atacată.

Euro sare de 4,88 lei la oficial și atinge un nou maxim istoric. Cotații BNR, 5 martie 2021: 1 euro = 4,8831; 1 dolar = 4,0924.
-
Bucureștiul intră din nou în scenariul roșu. Rata de incidență a urcat la 3,05 la mia de locuitori, în condițiile în care ieri era la 2,79. Autoritățile urmează să decidă dacă închid restaurantele la interior.

Marea Britanie, după ce Italia a blocat exportul unui lot de vaccinuri în Australia: Restricțiile de acest fel pun în pericol lupta împotriva Covid. Așteptăm ca UE să își onoreze angajamentele asumate.
Coronavirus România. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 4.342 de cazuri noi, din 36.337 de teste (11,9%), dintre care 8.469 de teste rapide. În acest interval au decedat 101 persoane. La ATI sunt internați 1.067 de pacienți.

Medlife a depistat primele două cazuri din România de infectare cu tulpina sud-africană de coronavirus, unul la București și celălalt la Pitești. Prevalența tulpinii britanice a ajuns la 77% din loturile studiate.

-
Analiză. Americanii au economisit 1,6 mii de miliarde de dolari, pe parcursul pandemiei, mai mult decât a economisit tot restul lumii la un loc.

Ministrul Justiției, despre clasarea Dosarului 10 August: “Nu se termină aici. O parte este la Parchetul Militar și ea își va urma cursul. Când apar elemente noi, se poate redeschide dosarul. Ministerul nu poate interveni în dosare.”

Costul orar cu forța de muncă a crescut cu 8,7% în ultimul trimestru al anului trecut, față de aceeași perioadă din 2019. Singura scădere în acest interval, în rândul angajaților din restaurante.

SUA. Consilier al Departamentului de Stat în Administrația Trump, primul fost oficial care a fost arestat pentru implicarea în violențele de la Capitoliu, din ianuarie.

Cercetătorii japonezi îi contrazic pe cei americani: simulările făcute de un supercomputer arată că purtarea a două măști nu este cu mult mai eficientă în împiedicarea răspândirii virale decât o singură mască purtată corespunzător.
Ungaria închide pentru o lună grădinițele și școlile primare, și pentru două săptămâni toate magazinele, cu excepția celor esențiale (alimentare, farmacii și benzinării). Anticipează că al treilea val al pandemiei “va fi foarte puternic, mai rău decât a fost cel de-al doilea val.”

Brazilia. Președintele Jair Bolsonaro le-a spus cetățenilor “să înceteze cu văicărelile”, în condițiile în care țara a înregistrat săptămâna aceasta un număr record de decese cauzate de coronavirus.

Un nou cutremur cu magnitudinea de 8 în Noua Zeelandă, la câteva ore după seismul de 7.3. A fost emisă alertă de tsunami. Nu există informații despre eventuale victime sau pagube materiale.
Moderna și IBM vor colabora pentru tehnologii noi în gestionarea vaccinurilor COVID-19, precum blockchain și inteligența artificială, inclusiv pentru îmbunătățirea proceselor din lanțul de aprovizionare.

Raport ONU. 923 de milioane de tone de alimente sunt aruncate în fiecare an, adică 17% din volumul alimentelor disponibile pentru consumul populației globale. Gospodăriile sunt responsabile de aproape 60% din cantitatea de alimente aruncată.

Ministrul Educației anunță că joi a fost atins pragul de 100 de mii de angajați din sistemul de învățământ vaccinați, ceea ce înseamnă aproape 30% din totalul acestora.

Franța. Peste 60% din cazurile noi de infectare cu coronavirus sunt legate de varianta britanică.

Ministerul Sănătății a publicat date pentru fiecare județ privind numărul de teste prelucrate. Ieri, în 13 județe s-au prelucrat sub 200 de teste PCR (Vrancea, cu cele mai puține-13).

O nouă tranșă de 208 mii de doze de vaccin AstraZeneca va sosi în România. Până în prezent, au fost recepționate 486 de mii de doze, iar cu acest ser au fost vaccinate 158.013 de persoane.

