Știri verificate
Statele Unite autorizează inocularea vaccinului anti-Covid al Pfizer pentru copiii cu vârste de peste 12 ani, devenind a doua țară din lume (după Canada) care face acest pas. Până în septembrie vor fi gata și testele pentru copii de peste 2 ani.

Analiză. În ciuda efectelor pandemiei asupra economiilor țărilor europene, prețurile locuințelor au crescut rapid în ultimul an. Analiștii se tem de o supraevaluare a piețelor, iar autoritățile încearcă să găsească soluții pentru a acoperi deficitul de locuințe.
-
Analiză. Țările europene încep să ridice din restricții, pe fondul avansului campaniilor de vaccinare. O treime din populația adultă din 30 de țări de pe continent a fost deja imunizată, dar rata epidemică la nivelul UE rămâne mai mare decât în țările care au început mai devreme să vaccineze.

Marea Britanie demarează o nouă etapă de relaxare a restricțiilor, după ce a reușit să vaccineze două treimi din populația adultă. Sunt permise întâlnirile în exterior de până la 30 de persoane, iar măștile nu mai sunt obligatorii în școli.

Guvernul a prelungit starea de alertă cu o lună, dar a inclus posibilitatea organizării de evenimente sportive și culturale test, cu aprobare, numai pentru persoanele vaccinate, pentru cele care au avut boala, sau pentru cele testate.

Comitetul de vaccinare: În ultimele 24 de ore au fost imunizate peste 99 mii de persoane, dintre care aproape 43 de mii cu prima doză. Peste 1.700 de persoane s-au vaccinat cu Johnson&Johnson.

-
Eurostat: Slovenii și belgienii au pus cei mai mulți bani deoparte în pandemie, în timp ce danezii sunt singurii care au economisit mai puțin. Pe medie, rata de economisire a gospodăriilor din UE a crescut la final de 2020 cu 6,6% față de aceeași perioadă din 2019.

Londra. O balenă Minke de peste trei metri lungime a rămas blocată pentru mai multe ore, într-o ecluză de pe râul Tamisa, în sud-vestul orașului. Salvatorii au folosit o barcă gonflabilă pentru a o elibera.

BioNTech susține că vaccinul anti-Covid dezvoltat împreună cu Pfizer nu necesită ”o adaptare împotriva variantelor virusului identificate până acum”. Precizează, însă, că studiază eficacitatea unui nou ser, precum și opțiunea administrării unei a treia doze din cel actual.

Coronavirus România. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 620 de cazuri noi, din 10.743 de teste (5,7%), dintre care 4.751 de teste rapide. În acest interval au decedat 68 de persoane. La ATI sunt acum 962 de pacienți.

Maratonul Vaccinării București. Peste 42% dintre vaccinați au peste 50 de ani, iar 21% au sub 30 de ani. Categoria de vârstă care a dorit cel mai mult să se vaccineze este cea cuprinsă între 50 și 54 de ani.

Klaus Iohannis și Andrzej Duda, președintele Poloniei, vor asista mâine la exercițiile militare din Poligonul Smârdan.

Consiliul Concurenței a amendat cu 30 de milioane de lei Delgaz Grid, din grupul E.ON, pentru abuz de poziție dominantă. A favorizat o altă companie din același grup în domeniul serviciilor de verificare și revizie a instalațiilor de gaze.
Rusia. Medicul care l-a tratat anul trecut pe Alexei Navalnîi este dat dispărut de vineri. A plecat la vânătoare și nu s-a mai întors. La începutul anului, șeful adjunct pentru anestezie și resuscitare, care l-a tratat pe Navalnîi, a fost găsit mort.

SUA. Guvernul acționează în “condiții de urgență” pentru a restabili rapid funcționarea celei mai mari conducte de combustibil, Colonial, oprită vineri din cauza unui atac cibernetic.

Premierul Cîțu, despre Maratonul Vaccinării: Avem resursele să continuăm cu asemenea campanii în perioada următoare. Nu este o coincidență că avem o rată a infectărilor în scădere, în același timp cu o creștere a ratei de vaccinare.

Marea Britanie se confruntă cu o lipsă din ce în ce mai gravă de șoferi de camioane, din cauza Brexit și a pandemiei. Companiile de transport avertizează că nu reușesc să mai acopere livrările de mărfuri, iar până la finalul verii, situația va deveni critică.

Peste 20 de mii de persoane au fost vaccinate la Maratonul din București, dublu față de așteptările organizatorilor. Cei imunizați în cadrul maratonului vor primi rapelul peste 3 săptămâni, la aceleași centre.

AirTag-ul Apple a fost piratat, la doar 10 zile de la lansare. Un cercetător german a reușit să modifice softul dispozitivului de găsire a obiectelor pierdute, pentru a redirecționa utilizatorul la o altă adresă.

Diferența dintre importuri și exporturi a depășit 5 miliarde de euro după primele 3 luni ale anului, fiind mai mare cu 863 milioane de euro decât în perioada similară din 2020.

