”Cu 200 de milioane de doze de vaccin livrate, Uniunea Europeană este pe drumul cel bun pentru a-și atinge obiectivul de a inocula 70% din populația sa adultă până în vară”, a anunțat duminică Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene. Potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), peste 31% dintre adulții din 30 de țări europene au primit o primă doză, iar 12% au făcut și rapelul. În total, au fost administrate 161 de milioane de doze.

Reuters notează că în acest moment, statele europene beneficiază de doze de vaccin BioNTech/Pfizer și Moderna din abundență, iar ponderea populației vaccinate este în creștere. Dar în țările în care a început devreme, campania de imunizare încetinește, întrucât persoanele care și-au dorit să se vaccineze au făcut-o deja și au rămas mai multe persoane din categoria celor ezitante sau care nu vor să se imunizeze.

În contextul în care crește ponderea populației vaccinate, țările europene încep să ridice restricțiile, cele mai multe dintre ele impuse în urmă cu jumătate de an. În acest weekend, în Spania oamenii au sărbătorit pe străzi ridicarea stării de urgență, cu toate că masca de protecție și interzicerea circulației noaptea sunt încă în vigoare.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, Grecia a redeschis plajele publice, cu distanțare între șezlonguri; din 15 mai va ridica restricțiile pentru turiști, întrucât această ramură însumează circa o cincime din economia țării.

Și în Germania, oamenii s-au bucurat de primul weekend în care restricțiile au fost ridicate pentru persoanele vaccinate sau cele care au trecut prin boală. Ministrul Sănătății a atras atenția că trebuie păstrat ritmul vaccinării, deși efectele celui de-al treilea val par acum sub control, iar rata de infectare a scăzut la 1,19 cazuri la mia de locuitori.

Franța urmărește ca până la jumătatea lunii să își atingă ținta de 20 de milioane de doze administrate, iar apoi să mai administreze încă 10 milioane, în decurs de o lună de zile. Odată cu scăderea ratelor de infectare și a numărului de pacienți internați în unitățile de terapie intensivă, Franța intenționează să înceapă relaxarea și să permită cafenelelor, barurilor și restaurantelor să ofere servicii în aer liber începând cu 19 mai.

În Marea Britanie, vaccinurile au fost autorizate mai devreme decât în UE, iar campania de imunizare a început mai din timp. Premierul Boris Johnson a anunțat următoarea etapă de relaxare, dând undă verde ”îmbrățișării prudente” și deschiderii barurilor la interior, după luni de măsuri stricte. Marea Britanie a reușit să vaccineze 35 de milioane de oameni cu o doză și 18 milioane cu ambele doze.

Potrivit Our World in Data, incidența epidemică la nivelul UE este de 1,85 la mie, mult mai mare decât în ​​țările care au demarat campaniile de vaccinare mai devreme  precum Israel (0.06 la mie), Marea Britanie (0,31) sau Statele Unite (1,23).

Analiza integrală pe Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday