Departamentul Transporturilor al SUA a emis un ordin pentru acționarea în regim de urgență în ceea ce privește necesitatea de a restabili, cât mai repede, transportul de benzină, motorină, combustibil de avioane și alte produse petroliere prin conducta Colonial. Aceasta transportă 2,5 milioane de barili de combustibil pe zi de la diferite rafinării, pe coasta Golfului, către destinații precum Atlanta, Washington sau New York. 

În urma unui atac cibernetic de vineri, activitatea conductei Colonial, care transportă aproximativ jumătate din totalul combustibilului consumat pe coasta de est a SUA, a fost oprită.

Suntem în curs de restabilire a serviciilor și vom readuce sistemul în format complet online doar atunci când considerăm că acest lucru poate fi făcut în condiții de siguranță completă și doar cu aprobarea tuturor reglementărilor autorităților federale”, a menționat compania.   

Prețurile benzinei au crescut cu 4% duminică, în momentul în care a fost reluată o parte a transportului de combustibil. Dacă activitatea conductei nu va fi redeschisă rapid, impactul asupra prețurilor ar putea deveni mai sever în următoarele zile, a declarat analistul Patrick De Haan. “Suntem conștienți că acest lucru este, este probabil, mai grav decât ne așteptam. Începem ușor, ușor să ne revenim, dar, dacă nu există noutăți până luni, marți, știm că vom avea de-a face cu ceva destul de semnificativ, a adăugat De Haan. 

Conducta este cea mai mare din țară, se întinde peste 8.850 de kilometri, începând de la Pasadena, Texas, și ajungând până la New Jersey și portul din New York. Conductele mari se bazează din ce în ce mai mult pe automatizare pentru a monitoriza fluxurile și presiunea, dar și pentru a controla loturile de livrări de produse petroliere, crescând probabilitatea ca hackerii să exploateze acest sistem. 

Sursa: Business Insider

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday