Financial Times arată că, deși criza de forță de muncă era o problemă cronică și înainte de pandemie, în Marea Britanie, sunt trei factori care au contribuit la acutizarea acesteia – mai întâi examenele de licențiere a șoferilor de camioane au fost amânate din cauza restricțiilor epidemice, iar apoi a intervenit Brexitul, care nu a mai permis transportatorilor să recruteze forță de muncă din afara UK. Suplimentar, o reformă fiscală a obligat companiile cu cel puțin 50 de angajați sau o cifră de afaceri de peste 10 milioane de lire pe an, să își plătească cu carte de muncă toți contractorii independenți, cei mai mulți dintre șoferii de camion fiind un fel de persoane fizice autorizate, pentru a plăti taxe mai mici.

Estimările arată că, după ce câteva mii de șoferi profesioniști au părăsit Marea Britanie din cauza Covid, alte cinci până la zece mii de conducători auto au fost alungați de reforma fiscală.

Financial Times mai observă că lipsa șoferilor de tir este unul dintre primele teste majore al politicilor guvernamentale de imigrație post-Brexit, care prioritizează imigrația cu înaltă calificare și fac imposibilă din punct de vedere legal recrutarea șoferilor străini. Această ocupație nu este considerată suficient de calificată pentru a fi eligibilă pentru viza de muncă.

Paul Day, directorul general al Turners Soham Ltd, o companie ce operează 2.300 de camioane și ai cărui șoferi sunt, în proporție de 40%, est-europeni, spune că redeschiderea magazinelor a mărit cererea de produse, iar firmele de transport nu mai fac față: “În termen de trei luni, bunurile nu vor mai fi livrate. De fapt, se întâmplă deja, există deja livrări care acum sunt refuzate”, a spus el, dând exemplul unui mare furnizor de materiale de construcții care săptămâna trecută a ratat 30 de livrări.

Un alt operator logistic major din Marea Britanie spune că în curând și publicul va simți această criză a șoferilor de camioane, fie prin lipsa livrărilor, fie prin creșterea prețurilor, căci lipsa reală a șoferilor forțează o creștere a salariilor cuprinsă între 10% și 30%, în funcție de regiune și de tipul de transport implicat.

Financial Times citează o analiză care arată “un declin catastrofal” în ultimii 20 de ani a numărului de șoferi calificați, o treime dintre cei aproape 300 de mii de șoferi profesioniști având peste 55 de ani, iar jumătate peste 50 de ani.

Analiza completă pe Financial Times

Foto: Ben Gingell | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday