Știri verificate
Afganistan. Ample proteste în trei orașe din țară, în semn de nemulțumire față de instalarea talibanilor. La Jalalabad, aceștia au deschis focul asupra manifestanților care au înlocuit un steag taliban cu unul afgan. Analiștii nu exclud răspândirea protestelor în toată țara.

SUA. Calificativul de aprobare al președintelui Joe Biden a scăzut cu 7 procente după retragerea precipitată din Afganistan, până la 46%. Este cel mai mic nivel de la începutul mandatului și până acum.

-
Dacia deschide de astăzi comenzile pentru noul Duster. Va fi disponibil în cinci motorizări diferite: trei pe benzină, una diesel și una mixtă benzină – GPL. Cel mai ieftin model costă puțin peste 14 mii de euro.

Meteorologii au actualizat avertizarea anterioară de furtuni și instabilitate atmosferică și au emis un nou Cod Portocaliu pentru sudul, centrul și estul României, valabil de la ora 14 și până mâine dimineață.

Premierul Cîțu, după ce Institutul de Statistică a anunțat că economia României a crescut cu 13,6%, în ultimul an: Este posibilă anul acesta o creștere economică de două cifre. Am schimbat paradigma, întâi investim, apoi avem creștere economică.

Cod Galben de furtuni și instabilitate atmosferică în sudul, centrul și estul României, valabil de la ora 10 și până mâine dimineață.
-
Financial Times: Aliații NATO solicită regândirea modului de funcționare al Alianței, după ieșirea “unilaterală” a lui Biden din Afganistan. Avertismente privind dependența prea mare a Europei de securitatea furnizată de SUA.

SUA. Nivelul apei din Lacul Mead, cel mai mare rezervor, a atins un minim istoric. Arizona, Nevada, dar și alte state sud-vestice se vor confrunta cu întreruperi ale furnizării apei pentru irigații.

București. Incendiu în zona Calea Giulești. Potrivit pompierilor, focul a cuprins trei vagoane de tren dezafectate, iar momentan este localizat. Nu sunt persoane rănite.

SUA. O vulnerabilitate care afectează peste 83 de milioane de dispozitive, inclusiv camere inteligente și monitoare pentru copii, ar putea permite hackerilor să asculte și să acceseze fluxuri audio și video în timp real.

Două avioane de vânătoare britanice Typhoon, care asigură serviciul de poliție aeriană NATO în România, au interceptat un avion militar rusesc deasupra Mării Negre, care se îndrepta spre spațiul aerian românesc.
SUA. Autoritatea de reglementare în materie de siguranță auto a deschis o investigație asupra tuturor vehiculelor Tesla cu pilot automat, după o serie de accidente.

Autoritățile române au eliberat aproape două milioane de certificate digitale europene Covid, de la 1 iulie și până în prezent. Peste 95% dintre documente atestă vaccinarea.

Directorul INSP, despre înmulțirea cazurilor Covid: Deja se vede efectul litoralului românesc, unde nu sunt aplicate și respectate măsurile. Acolo este cu predilecție populație nevaccinată.
Intel a anunțat oficial că va intra de anul viitor pe piața plăcilor video (dominată de Nvidia și AMD), prin lansarea noului brand “Arc”.

T-Mobile confirmă atacul cibernetic asupra serverelor companiei. Menționează că hackerii au obținut accesul la sistemul de date, însă nu poate spune încă dacă acestea includ și informații personale ale clienților.

Alba. Incendiu la un depozit de PET-uri din Zona Industrială. Din cauza degajărilor mari de fum, a fost emis o avertizare Ro-Alert. Din primele informații, nu sunt persoane rănite.

Valeriu Gheorghiță precizează că persoanele din România care au avut Covid și s-au și vaccinat cu schema completă nu vor putea să primească o a treia doză de vaccin.

O a doua persoană complet vaccinată anti-Covid a decedat în România după infectarea cu varianta Delta. Este vorba tot despre un bărbat de 72 de ani, care avea alte afecțiuni medicale, depistat pozitiv la trei luni după vaccinare.

Coronavirus România. Numărul cazurilor zilnice a depășit cinci sute, pentru prima oară de la sfârșitul lunii mai. În ultimele 24 de ore au fost identificate 544 de infectări, din 39.188 de teste (1,38%), și au fost înregistrate șase decese. Numărul pacienților internați la ATI a urcat la 126.

