Știri verificate
Anglia. UPDATE: Parlamentarul britanic înjunghiat în timpul unei întâlniri cu electoratul a decedat. Ucigașul se află în custodia poliției. Este al treilea atentat asupra unui politician britanic din ultimii zece ani.

CNSU a abilitat Ministerul Sănătății să ia măsuri astfel încât DSU să preia de urgenţă în folosinţă gratuită 396 de ventilatoare fixe şi mobile şi 20 de concentratoare din stocurile Unifarm.

-
Coronavirus România. 363 de persoane și-au pierdut viața în ultimele 24 de ore, dintre care 40 erau vaccinate, la care se adaugă două decese anterioare raportate astăzi. În acest interval au fost depistate 15.828 de cazuri noi, din 67.655 de teste (23,5%). Numărul pacienților de la ATI a ajuns la 1.729, din care 38 sunt minori.

Grupul tehnico-științific de pe lângă CNSU a respins propunerea INSP de carantinare zonală a București – Iflov. Raed Arafat: Am cerut în schimb CNSU și premierului să fie întărit controlul pentru toate măsurile deja existente.

Eurostat: România are cel mai mare procent al populației expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială (35,8%), dintre toate statele membre UE. Media la nivelul blocului comunitar este de aproape 22%.

Premierul desemnat Dacian Cioloș: Am propus PNL și UDMR să refacem coaliția. PNL refuză deocamdată o negociere. Fac un apel la PNL să nu fugă de responsabilitate. Dacă nu este pregătit să facă asta, nicio problemă, USR este. Ne vom asuma mandatul până la capăt. Până duminică, știe unde să ne găsească.

-
România transferă astăzi alți 12 pacienți Covid în stare gravă în spitalele din Ungaria. Cinci pacienți vor fi tratați la Debrecen, iar șapte la Szeged. Joi, primii zece români bolnavi de Covid au ajuns în țara vecină.

Biroul PNL cere USR să discute cu PSD și AUR pentru a găsi voturile necesare. Florin Cîțu: “Dacă prim-ministrul desemnat nu va reuși, PNL va demara discuții cu toate partidele politice, în afară de AUR, pentru a găsi cele mai bune soluții pentru români.”

Analiză. Decizia președintelui Macron de a introduce certificatul Covid obligatoriu în iulie a dus Franța printre țările campioane la vaccinare, dar a întors și trendul politic, oferindu-i lui Macron prima șansă la alegerile prezidențiale din aprilie. Anterior, francezii erau printre cei mai sceptici europeni față de vaccin.

Slobozia. Circulația în afara locuinței este permisă de astăzi doar pentru persoanele vaccinate anti-Covid sau care au trecut prin boală, fiind exceptate deplasările la locul de muncă, la magazin (este nevoie de declarație) sau alte urgențe. Masca, obligatorie în toate spațiile publice, inclusiv la locul de muncă.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile creditelor în lei, a crescut vineri la 2,20%, de la 2,15% ieri. Este cel mai mare nivel atins după iulie 2020.
Fostul inginer-șef de la Boeing a fost pus sub acuzare de autoritățile americane pentru ascunderea unor informații esențiale care au dus la prăbușirea a două avioane 737 MAX, în 2018 și 2019.

Studiu. Vaccinarea cu doza booster Moderna sau Pfizer produce de 76, respectiv de 35 de ori mai mulți anticorpi, în cazul persoanelor imunizate cu doza unică Johnson&Johnson.

Dâmbovița. Orașul Titu și comunele Crevedia și Vlădeni au intrat în carantină timp de 14 zile, începând din această seară, după depășirea incidenței de 10 la mie. Școlile își vor desfășura activitatea online, magazinele se vor închide la ora 18, iar evenimentele private vor fi interzise.

Autoritățile au actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. De duminică, Ucraina intră în zona roșie. În zona verde intră Elveția și Canada.

Ministrul Sănătății l-a informat pe comisarul european pentru Sănătate despre problemele de aprovizionare cu medicamente și echipamente pentru secțiile ATI, precum și despre evoluția pandemiei în țară. Comisarul s-a angajat să ajute în gestionarea crizei sanitare.

Liban. Scene de război civil pe străzile din Beirut. UPDATE: Cel puțin cinci persoane au murit și mai multe au fost rănite, după ce focul a fost deschis împotriva manifestanților care cer îndepărtarea judecătorului ce coordonează ancheta exploziei din august 2020.

Aproape 35 de mii români s-au vaccinat anti-Covid cu prima doză, în ultimele 24 de ore. Este cel mai mare număr de la mijlocul lunii mai. Totodată, 27 de mii de persoane au efectuat a treia doză.

Primii zece pacienți cu Covid aflați în stare critică vor fi transferați către Ungaria. Opt sunt din București și doi din Timișoara și vor ajunge în spitale din Szeged și Debrecen. Țara vecină s-a oferit să preia 50 de pacienți care necesită spitalizare la ATI.

ANRE a amendat mai mulți furnizori de gaze naturale cu 2,7 milioane de lei, după ce clienții au reclamat că au primit notificări de la aceștia în legătură cu intenția de creștere a prețului gazelor naturale, în timpul desfășurării contractului
