Știri verificate
Șeful Marelui Stat Major Britanic cere aliaților să răspundă cu precauție la amenințările și provocările lui Vladimir Putin: “Știm că rușii au suferit pierderi grele, iar coloana de la nord de Kiev este blocată și permanent atacată.”

Rompetrol confirmă că a fost vizată de un atac cibernetic complex noaptea trecută. Pentru protejarea datelor, compania a sistat temporar funcționarea site-urilor și a serviciului Fill&Go. Precizează că benzinăriile funcționează normal.

-
Rusia a adoptat o listă cu mai multe state ”neprietenoase”, între care SUA, țările membre UE (inclusiv România), Marea Britanie, Japonia și Ucraina. Datoriile către investitorii din aceste țări nu vor mai fi achitate în valută, ci în ruble.

Coronavirus România. Rata de pozitivare a testelor a fost în ultimele 24 de ore de 12,7%. S-au înregistrat 3.188 de cazuri noi și 31 de decese, la care se adaugă un deces anterior. La ATI sunt internați 750 de pacienți, cu 27 mai puțini față de ieri.

China anunță că va oferi ajutor umanitar Ucrainei, dar susține că în continuare “prietenia cu Rusia este solidă”, în contextul presiunilor internaționale pentru a denunța clar războiul din Ucraina.

NY Times: Statele Unite au construit un adevărat pod aerian, aprovizionând Ucraina cu armament prin Polonia și România. În baze din Europa de Est echipe ale US Cyber Command duc un război nevăzut cu Rusia.

-
Grupul de Comunicare Strategică anunță că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.188 de cazuri noi de Covid. În același interval, au decedat 31 de persoane, la care se adaugă un deces anterior consemnat astăzi. Detalii la ora 13.

Dobânzile cresc brusc. Indicele ROBOR la trei luni a urcat astăzi la 4,25%, de la 4,03% vineri.
Război în Ucraina. Emmanuel Macron și Vladimir Putin au avut o nouă convorbire telefonică. Putin avertizează că Rusia își va atinge obiectivele prin ”negociere sau război”.

Rusia avertizează România și statele vecine Ucrainei că orice țară care găzduiește avioane militare ucrainene, care atacă armata rusă de pe teritoriul țării respective, poate fi considerată ca parte din conflict. ”Știm sigur că avioane de luptă ucrainene au zburat în România și în alte țări vecine”.

Prețul petrolului a sărit cu 20% luni dimineață, la cel mai înalt nivel din ultimii 14 ani, după ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken a declarat că Washingtonul este în “discuții foarte avansate” cu partenerii săi europeni pentru interzicerea importurilor de petrol din Rusia.

Rusia. Proteste la Moscova și în alte zeci de orașe, împotriva războiului. Peste o mie de persoane au fost reținute de forțele de ordine.

Coronavirus România. Rata de pozitivare a testelor a crescut ușor în ultimele 24 de ore până la 12,2%. Au fost 3.092 de cazuri noi și 29 de decese, la care se adaugă unul anterior. La ATI sunt internați 777 de pacienți, cu 17 mai puțini decât ieri.

Ucraina. Peste 1,5 milioane de persoane au părăsit țara de la începutul invaziei ruse. Este criza refugiaților cu cea mai rapidă creștere în Europa, de la Al Doilea Război Mondial încoace.

Meteorologii anunță precipitații predominant sub formă de ninsoare mai ales în sudul, centrul și estul țării, de la ora 14 și până marți la ora 20.

Grupul de Comunicare Strategică anunță că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.092 de cazuri noi de Covid. În același interval, au decedat 29 de persoane, la care se adaugă un deces anterior consemnat astăzi. Detalii la ora 13.

Război în Ucraina. UPDATE: Continuă confruntările în jurul Kievului. Armata ucraineană anunță că a doborât două avioane, cinci elicoptere și o dronă ale forțelor rusești. În centrul orașului, civilii ridică baricade.

Ucraina. Proteste anti-Rusia în orașele ocupate Herson, Melitopol și Berdeansk. Manifestații anti-război și pro-Ucraina la Londra, Paris, Roma și Berlin.

Președintele Iohannis a vizitat tabăra pentru refugiați organizată în apropiere de vama Siret din Suceava. A anunțat că centrul european pentru colectarea donațiilor va fi înființat lângă Aeroportul ”Ștefan cel Mare”.

Serbia. Mii de persoane au participat vineri seara la o manifestație pro-rusă, în centrul capitalei Belgrad. Au cântat imnul Rusiei și și-au exprimat dorința ca aceasta să câștige războiul din Ucraina.

