Știri verificate
Prahova. Circulație blocată între Valea Călugărească și Mizil (DN 1B) la intersecția cu DJ 101F, din cauza unor scurgeri la o conductă de gaze. Intervin pompierii și compania de gaze.
Compania rusească Gazprom își suspendă afacerile din Germania, în contextul în care autoritățile europene verifică rolul furnizorului în scumpirea gazelor pe continent. Nu este clar deocamdată cum vor fi afectate livrările.

-
Rusia. Kremlinul acuză Ucraina că se află în spatele atacului cu rachete asupra depozitului de carburant din orașul Belgorod și afirmă că “discuțiile de pace sunt puse acum într-o situație inconfortabilă”. Kievul nu a confirmat atacul.

Rezervele valutare ale BNR însumau la finalul lunii martie 40 de miliarde de euro, în scădere cu 1,7 miliarde față de sfârșitul lui februarie.
Numărul autoturismelor noi înmatriculate în România în primele trei luni a crescut cu 40%, comparativ cu aceeași perioadă din 2021. În paralel, au scăzut cu aproape un sfert înmatriculările de mașini second-hand.
Ministrul de Externe, despre cei patru parlamentari români (trei ex-AUR și unul PSD) ce s-au întâlnit cu ambasadorul Rusiei: Demersul nu are valoare oficială. Și-au exprimat, eventual, doar poziția personală.

-
Serbia. Cel puțin opt mineri au murit și 20 au fost răniți, după ce tunelul unei mine de cărbune s-a surpat. Din primele date, erau în jur de 50 de persoane în tură.

Reportaj Reuters. Sectorul alimentar din Marea Britanie, lovit direct de criza energetică. Serele de legume sunt acum goale, deoarece producătorii nu mai obțin niciun profit din cauza creșterii de cinci ori a prețului gazelor.

Rusia. Președintele Putin anunță subvenții de 100 de miliarde de ruble (1,2 miliarde de dolari) pentru sectorul aviatic, pentru a face față sancțiunilor impuse de Occident.

Cotațiile petrolului au scăzut puternic după ce Joe Biden a confirmat că SUA vor elibera 180 de milioane de barili din rezerva națională, în următoarele șase luni. Petrolul european a coborât la 105 dolari/baril, iar cel american la 100 dolari.

Volkswagen recheamă peste 100 de mii de vehicule hybrid plug-in produse în ultimii trei ani. Există riscul de incendiu din cauza unei siguranțe de la baterie izolate necorespunzător.

Rusia. Președintele a semnat un decret pentru înrolarea în armată a 135 de mii de recruți, ca parte a încadrărilor anuale de primăvară. Ministerul Apărării susține că niciunul nu va fi trimis în ”zonele fierbinți”.

Rusia. Guvernul extinde lista oficialilor europeni cărora le este interzisă intrarea în țară, ca răspuns la sancțiunile impuse de Occident. Vizează diplomați europeni de rang înalt, comisari și șefi ai structurilor militare.

Prețul țițeiului european a scăzut sub 108 dolari pe baril, după ce SUA au anunțat noi cantități ce vor fi eliberate din rezerva federală în lunile următoare, pentru calmarea piețelor.

Rusia. Forțele de Rachete Strategice au început exerciții militare în Orenburg (lângă Kazakhstan), la care vor participa peste 3.000 de militari cu 300 de echipamente de luptă.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa Parlamentului României luni seara.

Vladimir Putin anunță că de mâine clienții străini trebuie să își deschidă conturi în ruble la bănci rusești pentru a mai putea plăti pentru gazele din Rusia. În caz contrar, amenință cu rezilierea contractelor.

SUA vor elibera zilnic câte un milion de barili din rezerva sa strategică de petrol timp de șase luni (în total 180 de milioane de barili), pentru a stabiliza prețul gazelor și pentru a ține în frâu inflația.

Rata șomajului în UE a scăzut în februarie la 6,2%, față de ianuarie. Acum un an indicatorul era de 7,5%. România (5,7%) se situează printre statele cu un nivel redus al șomajului, iar Grecia și Spania au o rată de două ori mai mare decât țara noastră.

Cresc dobânzile la creditele acordate după mai 2019. Indicele de referință pentru creditele în lei (IRCC) a crescut la 1,86%, de la 1,17%, și este valabil pentru perioada aprilie-iulie.
