327.355 afișări

Go, Ciolo!

L-ați auzit pe Cioloș în Parlament? Cred că într-o jumătate de oră premierul a pronunțat de vreo treizeci de ori sintagma locuri de muncă. A vorbit liber, n-a mai citit un discurs, cum făcea altădată, a explicat ce a făcut și de ce a făcut în economie dar, nu s-a limitat la asta. Cu un curaj de care nu l-am bănuit până acum, premierul Dacian Cioloș a îndrăznit să le spună politicienilor ce este de făcut de acum încolo pentru a păstra creșterea economică. Rămași cu gura căscată (aș zice liberalii mai mult decât pesediștii) parlamentarii cred că s-au prins până la urmă că acest tehnocrat independent care nu va candida la alegerile din această toamnă, le-a pus pe masă cel mai aplicat și cel mai coerent program politic de dreapta pe care l-am văzut până acum.

ciolos-parlament

Crearea de locuri de muncă este monoclul prin care un politician adevărat de dreapta își judecă absolut toate domeniile sociale, fie că vorbim de autostrăzi, de educație, sănătate sau chiar asistență socială. Ca să vă dau doar un exemplu, despre combaterea sărăciei extreme premierul a spus că va trebui să fim atenți astfel încât oamenilor să nu le fie greu să aleagă între un loc de muncă și să stea acasă pe bani de la buget. Exact ce a spus Cioloș găsiți pe Hotnews.
În bunul stil românesc, Liviu Dragnea, premierul din umbră, pregătit de PSD, și-a început o tiradă populistă în care a cerut bani în buzunarele românilor, medicamente mai ieftin și dacă s-ar putea să nu ne mai fure străinii țara. Era să cad de pe scaun de râs când Liviu Dragnea a scos o chestie (probabil nu i-o pregătiseră de acasă consilierii) cică tehnocrat înseamnă incompetent, iar incompetența ucide. Putea să-i facă proști pur și simplu, dar n-ar mai fi fost tichie de mărgăritar pe capul liderului PSD dacă acesta nu intra în conflict cu dictionarul explicativ al limbii române.

În fine, nu e treaba mea că Dragnea se uită prea mult la televiziunile propriului partid și că nu mai știe exact ce înseamnă tehnocrat, dar cred că ar trebui totuși penalizez o confuzie care ar putea fi intenționată, dacă n-aș mai fi observat-o și pe la alți politicieni – Liviu Dragnea l-a somat caragialește așa pe Cioloș să spună de ce a explodat deficitul de cont curent. Adică diferența dintre banii care intră și banii care ies din România. Este adevărat că importurile au explodat după ce am tăiat TVA-ul dar contul curent este bine finanțat, iar deficitul său scădea vizibil la jumătatea anului, datorită investițiilor străine aflate într-o creștere cum n-a mai visat România de prin 2008. Astea înseamnă, evident, locuri de muncă, astea pe care a insistat Cioloș foarte mult, făcând în fond diferența între un discurs foarte populist, nici măcar de stânga, cât populist, de o planificare de dreaptă, liberală, pură, așa cum nici peneliștii n-au fost vreodată în stare să livreze publicului din România.

Tot cu un speech făcut de acasă, Alina Gorghiu a anunțat un fond de dezvoltare urban-rural. Ghici ce, Alinuța… un astfel de proiect PSD-ul îl are de vreo trei ani, de când Ponta și Vâlcov și-au dat seama că nu îi lasă regulile UE să depășească deficitul. Dacă vor insista pe această prostie, o să vă explic și dumneavoastră și lor de ce o astfel de idee nu este decât o formă augmentată de a face șpăgi ca și prin PNDL-ul lui Dragnea, doar că la altă scară. În sine e doar drumul lor spre DNA, dacă nu vor desființa DNA-ul până atunci.

Ca să rezum, sentimentul meu este că această dezbatere a fost lovitura de începere a campaniei electorale. Deși marcată de populism, deși e clar că politicienii l-au chemat pe Cioloș în Parlament nu ca să afle realități economice ci doar ca să se audă pe ei vorbind, bine că facem totuși astfel de dezbateri, în loc să asistăm la veșnicele înjurături de campanie.
Fără a fi un jucător în actuala campanie, Cioloș a încercat foarte inteligent să canalizeze campania electorală începută azi spre dezbaterea economică, obligându-i pe politicieni să vorbească despre cum vor crea locuri de muncă. Apreciez faptul că Cioloș se ține de cuvânt și nu va candida, chiar dacă am și eu ca mulți din țara asta un oarecare regret că probabil m-aș fi dus mai hotărât la vot dacă ar fi candidat. Apreciez însă și mai mult faptul că, tocmai din această postură, de necandidat, Dacian Cioloș pare a-și asuma un rol de mediere a campaniei electorale.
L-au chemat în Parlament ca să îl joace în picioare, a acceptat asta, dar le-a pus în față și o oglindă, pe cea a unui adevăr simplu – dacă în anii următori nu reușim să facem/aducem mai multe joburi în România, veșnicele bullshituri de campaniei cu pensii și salarii mai mari, ajutoare sociale și medicamente mai ieftine, rămân vorbe late. Așa că, Go Ciolo!

P.S. Pe finalul dezbaterilor am văzut ardelean nervos. Neobișnuit cu bălăcăreala dâmbovițeană și părând că nu e dispus să o tolereze, Dacian Cioloș a răspuns punctual, ferm și, surpriză, vorbind cu o viteză de am crezut că-l ia radarul! Păcat că pleacă în America (trimis de Iohannis) când ar fi putut să rămână aici și să continue dezbaterea pe televizoare unde probabil îl vor desființa în lipsă, dacă față în față în Parlament nu au reușit.  

previously-3