afișări

Cât de util este un alt Cuza și de ce încă nu putem vorbi așa de Cioloș

Moise Guran

Ați zburat vreodată cu ATR-ul? Da, sunt avioanele ale mai mici, cu elice, pe care TAROM încă le folosește pe cursele interne. Și-s foarte bune, atâta doar că dacă ai 1,90 metri, ora pe care o petreci în ATR (că de oriunde până oriunde în România cu avionul, nu faci mai mult de o oră) devine un chin. La clasa Business, sunt doar opt locuri, în fapt sunt câte două, față în față, ca în tren, dar ai mai mult loc să-ți întinzi picioarele, căci la business class, unde biletul e cu 50 de euro mai scump, locurile sunt de regulă libere. Deși am zburat probabil de peste 20 de ori cu ATR-ul pe cursele interne, n-am stat decât de două ori la clasa Business. O dată, pentru că n-am mai prins bilet la clasa Economy, și a doua oară pentru că avionul era aproape gol, inclusiv la clasa Economy, eram vreo șase călători în tot avionul, iar stewardesele ne-au invitat să stăm la Business. Iar eu n-am refuzat că nu-s nici Cioloș, nu-s nici Cuza. Acum să vă explic de ce e bine și de ce nu e tocmai bine ca nici Dacian Cioloș să nu intre în rolul de Vodă Cuza.

ciolos cuza

Într-o Românie în care oamenii politici își votează mai mult privilegii proprii decât legi pentru restul lumii, iar președintele Senatului chiar vrea să reglementeze coada la care demnitarul NU trebuie să stea, gestul lui Dacian Cioloș de a merge la clasa Economy până la Munchen, într-o vizită oficială, este unul inspirațional. Lumea l-a aplaudat pe facebook și a zis că Cioloș ăsta poate chiar e altceva decât oamenii politici cu care suntem noi obișnuiți. Cineva chiar remarca pe facebook apetitul lui Cioloș de a merge îmbrăcat în haine simple prin popor, așa cum spune legenda că ar fi făcut domnitorul Alexandru Ioan Cuza. E o chestiune bună căci reintroduce principii.

Pe de altă parte, dacă poporul care ar aprecia gestul lui Cioloș, ar sta să se gândească la faptul că un bilet plătit de guvern unei companii deținute tot de guvern e, de fapt, un joc de sumă nulă, atunci poate că poporul n-ar mai înțelege de ce premierul a ales să meargă la clasa Economic, dacă statul oricum nu pierdea bani dacă ar fi mers la Business. Ba chiar s-a mai și încăpățânat să rămână la clasa Economic, în ciuda faptului că stewardesele l-au invitat să se mute la clasa Business, unde erau locuri libere.

În altă ordine de idei, și mai pe scurt, da! Cioloș a făcut un fel de paradă de modestie, ceea ce ar fi o contradicție în termeni dacă noi n-am avea în România atât de multă nevoie de exemple pozitive.

Pe de altă parte, aș vrea să îi atrag atenția premierului că legendele legate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza sunt mult romanțate. Acesta avea într-adevăr obiceiul să se îmbrace în straie de om simplu și să meargă deghizat, dar asta se întâmpla mai ales noaptea, pentru că personalitatea lui Vodă Cuza avea și un aspect întunecat – se deghiza mai ales pentru a colinda bordelurile din mahalele Bucureștiului. Conștiința populară a mistificat pozitiv acest obicei urât al domnitorului, în special pentru că de numele lui Alexandru Ioan Cuza se leagă Reforma Agrară, impusă cu forța, în urma unei foarte puțin democratice lovituri de stat. Poporul a rămas astfel cu impresia că Vodă luptă pentru el împotriva politicienilor-proprietari de terenuri. De numele lui Cuza se mai leagă o reformă administrativă, înființarea Armatei Române, chiar și a Procuraturii, și, bineînțeles, momentul Unirii Principatelor.

Astfel Cuza a rămas o figură istorică luminoasă, în ciuda obiceiurilor sale de amorez, ba chiar în ciuda imperfecțiunilor unora dintre reformele adoptate sau a corupției pe care a tolerat-o inclusiv legat de finanțarea Armatei sau de achizițiile de armament.

Faptul că Cioloș nu umblă cu girofare prin București, sau că se îngrămădește la clasa Economic într-un avion care oricum nu era ATR (iar premierul nu cred că are mai mult de 1,70 m) poate fi un lucru pozitiv, dar nu este suficient. Istoria reține mai degrabă faptele concrete ale conducătorilor, reformele acestora, și tot acestea sunt și motorul conștiinței populare, ce duce în legendă conducătorii indiferent cât de întunecați sau luminoși au fost aceștia în viața  privată.