O tragedie care a încurcat multe planuri penale. Nu pe ale lui Piedone

de Moise Guran

Poate fi o întâmplare, deşi eu nu cred în ea, dar Direcţia Naţională Anticorupţie a ales să dea drumul dosarului Colectiv către instanţă pe data de 5 mai 2016, exact în ziua în care Curtea Constituţională ar fi trebuit să ia în discuţie neconstituţionalitatea abuzului în serviciu, o infracţiune prevăzută în legea anti-corupţie pe care au fost deja condamnaţi oameni grei, cum ar fi Adrian Năstase sau Liviu Dragnea, şi pe care îşi aşteaptă sentinţele alţi oameni grei, nişte foşti ai statului român, aşa cum ar fi Gabriel Oprea, Elena Udrea, Radu Mazăre şi… aţi ghicit, un anume POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE.

13161165_10201901053123883_842133469_o

Procurorii DNA au stabilit că fostul primar al sectorului patru a comis două astfel de infracţiuni, nu una, o dată, autorizând Clubul Colectiv fără ca acesta să fi avut autorizaţia pentru securitate la incendiu şi, a doua oară, emiţând ilegal autorizaţia de alimentaţie publică pentru acelaşi club, dar pe o altă firmă. Procurorii au calculat că respectivele firme, aflate în spatele Clubului Colectiv, au evitat astfel cheltuieli de aproximativ 200 de mii de lei.

Ceea ce riscă fostul primar al sectorului patru al Capitalei este o pedeapsă cuprinsă între 3 ani şi 15 ani de puşcărie.

A luat Piedone şpagă pentru a emite aceste autorizaţii? Acest lucru procurorii nu par a-l putea dovedi, dar, aşa cum spuneam, în lumea complexă de azi, flagrantul cu banii în mână este tot mai rar, pentru că pur şi simplu banii nu se mai dau în mână. Cu excepţia unor Cherecheş sau Oprescu, mai nimeni nu mai este atât de prost.

Sigur că ne putem întreba de ce Piedone a făcut un hatâr de 200 de mii de lei, deci cam 50 de mii de euro, patronilor de la Colectiv… De om bun ce era? De neglijent? Sau pentru că 20% din 50 de mii reprezintă totuşi o cheltuială mai mică? Aceste întrebări vor rămâne probabil fără un răspuns cert.

Dar hai să sucim lucrurile, să ne imaginăm că DNA-ul era atât de eficient încât ar fi reuşit să îl prindă pe Piedone sau pe funcţionarii de la primărie într-un flagrant de mită în ianuarie 2015, atunci când au dat autorizaţiile respective, înainte ca tragedia din Colectiv să fi avut loc… Ce-ar fi zis sutele de mii de fani ai lui Piedone? Dar ce a făcut dom’le? A dat autorizaţii… Hai dom’le…. Cât să-i dai pedeapsă pentru asta? Mai mult de trei cu suspendare? E inuman! Vorbim de Piedone, cel care a făcut parcul ăla frumos pentru pensionari! Nu și-ar fi pus nimeni problema că o șpagă luată pentru o autorizație poate provoca atâția morți. Că așa suntem noi, iertători cu corupții. Au pedepse mici, nici judecătorilor nu li se mai pare mare brânză un abuz, iar lumea uită repede.

Acum, când procurorii nu pot dovedi şpaga, dar au documentat abuzul, vă spun din nou, orice şpagă se închide pe un abuz. Pentru că nimeni nu face o şpagă ca să obţină ceva ce e legal, ci ca să obţină ceva ilegal.

Chiar după tot ce s-a întâmplat la Colectiv, chiar după toată furia şi presiunea publică, mi se pare mie că judecătorilor tot le va fi greu să îi dea lui Piedone o pedeapsă mai mare de zece ani de închisoare. Este posibil ca prin 2020 să fie liber pentru bună purtare şi, eventual, nişte cărţi scrise. Lumea va uita totul până atunci, dar, mai grav, uite, mi se pare mie că cineva speră ca lumea să uite totul până la sfârşitul acestei luni.

Introdusă pe ordinea de zi a Curţii Constituţionale mult mai repede decât ar fi fost normal, dezbaterea privind abuzul în serviciu a fost amânată pentru data de 24 mai. Aşa cum vă spuneam, interesele sunt mult mai mari decât scăparea inculpatului de acum, POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE.

De fapt, povestea asta cu Piedone pare să încurce nişte jocuri gata făcute, o conspiraţie a penalilor din politică ce vor să facă scăpată cam jumătate din tot ce a prins până acum DNA-ul, ba chiar să-i reabiliteze şi pe cei definitiv condamnaţi de Justiţie, aşa cum este cazul lui Liviu Dragnea. Acum se tem cu toţii că le sare lumea în cap, pentru că, necunoscute sunt căile Domnului, odată produsă, tragedia de la Colectiv dă o altă dimensiune faptelor lor, dă o altă stare de veghe nervilor şi, mai ales, memoriei noastre.

stiri verificate

Comentarii prin facebook

19 răspunsuri la O tragedie care a încurcat multe planuri penale. Nu pe ale lui Piedone

  • alexman
    Mai 8, 2016 la ora 18:15

    Ei tot saboteaza DNA-ul pana ce ne vom satura si vom iesi in strada. Pe politicieni ii inteleg ca atata i-a dus mintea si acum fug ca sobolanii, dar in fruntea lor vad ca se aseaza confortabil si in mod inconstient CCR-ul, ceea ce e si mai grav. Pacat de tara asta, ca vom ajunge in haos si anarhie adusa chiar de cei care ar trebui sa vegheze cel mai bine adica de CCR…Nu mai este nimic de zis…

    Răspunde
     
  • Kristina
    Mai 6, 2016 la ora 10:47

    Atunci cand statul roman va intelege ca Trebuiesc confiscate toate averile nesimtite facute DOAR PRIN SPAGI SI FURT de acesti politicieni corupti,atunci ma voi urni eu la vot din nou.
    Pana atunci dreapta sau stângă mie imi este tot una.
    Este bătaie de joc la adresa noastra în continuare faptul ca lor nu li se confiscă nimic.
    AU COLOANE /LISTE CU BUNURI CARE SE POT „CONFISCA”in caz ca li se demonstreaza cumva in instanță vinovăția !si atat.CE AU PUS DEOPARTE PT.COPIII LOR (mostenire pt.încă 3-4generații sunt averi intangibile !!?)Iar ai nostri copii mor nounascuti prin maternități sau mai grav iau drumul slugarniciei prin strainatate !!
    MULTUMESC,AM IROSIT 26 de ani din viața muncind pt. ca hotii sa dea bine pe marile voastre ecrane din Romania.Practic ii scoateți basma curata si ii convertiți din dreapta pe stânga după „interviurile
    „dna-ului 🙁 PROSTI NE MAI CRED EI ,D-NULE JURNALIST .

    Răspunde
     
    1. Dan
      Mai 6, 2016 la ora 17:13

      Exact ce asteapta ei, aia care nu voteaza nici nu au dreptul sa se planga.

      Răspunde
       
  • Viorel
    Mai 6, 2016 la ora 10:41

    Moise, tin sa te contrazic, se fac spagi si pentru a obtine ceva legal.

    Răspunde
     
    1. lili
      Mai 7, 2016 la ora 09:55

      Exact, ai dreptul la o autorizație P+1 pe o bucata de teren, dar fără spaga nu ti-o dau, deși e dreptul tău, iar regimul zonei iți permite. Pur și simplu nu-ți dau hârtia aia pentru care îndeplinești toate condițiile.

      Răspunde
       
      1. lili
        Mai 7, 2016 la ora 10:04

        Și mai clar e exemplul din spitale: sunt bolnav și asigurat, dar, pentru tratament și îngrijire, ce zic eu, pentru a fi primit în spital, se cere spaga. Ce ilegalitate obține aici cel care da spaga?

        Răspunde
         
  • nemo
    Mai 6, 2016 la ora 10:07

    parerea mea proprie si personala e ca primii vinovati ar trebui sa fie patronii clubului deoarece au cerut autorizatiile de functionare fara toate documentele in ordine. Daca ei, patronii, ar fi avut toate documentele puse la punct, poate nu se intimpla. Totusi, multi patroni ( nu doar de la acel club ) evita documentele legale cu buna stiinta.
    Sa luam apoi in continuare cele intimplate: s-au emis permise de lucru cu foc? Una din prevederile protectiei muncii arata necesitatea obtinerii unui permis de lucru cu foc din partea conducerii, focul sa fie supravegheat, facut in anumite conditii de distanta fata de alte materiale;
    Personalul clubului era instruit ce sa faca in caz de incendiu? sint firme ale caror angajati nu stiu ce inseamna instructaj de protectia muncii si psi ( actualmente A.I.I.- apararea impotriva incendiilor ), dar mai grav este ca sint firme ale caror angajati nu stiu nici macar ce este un fluturas de salariu….
    Dotarea clubului cu mijloace de stingere a incendiilor, este dupa a mea parere tot o sarcina a patronilor si care nu ar fi trebuit sa treaca la pasul urmator in obtinerea autorizatiilor pina aveau aceste lucruri puse la punct;
    Cai de acces si evacuare stabilite si cunoscute, tot patronii trebuiau sa asigure apoi sa ceara autorizatii

    Răspunde
     
  • Mediator Penal
    Mai 6, 2016 la ora 09:17

    Cu alte cuvinte procurorii nu pot dovedi ca Piedone este hot ci doar ca este este rau si prost? Pai si era nevoie de o ancheta ca sa ne dam seama de asta :)?

    Răspunde
     
  • speranta R
    Mai 6, 2016 la ora 08:10

    de ce nu sunt publice sedintele CCR?
    de ce nu sunt macar 5 ziaristi diferiti ca apartenenta?
    doar se discuta probleme care intereseaza cetatenii,sau scaparea mafiotilor, ca nu-mi este clar!cum voteaza femeia aceea care a fost sau mai este amanta unui mafiot ce pierdea sute de mii eur la jocuri…e maestra in pledat si barbatii din jurul ei raman fascinati….
    TREBUIE RESETAT TOTUL;CANCERUL TREBUIE INDEPARTAT CAT MAI E TIMP,altfel,vai de noi

    Răspunde
     
  • Fructe Gojii
    Mai 6, 2016 la ora 03:29

    Si pana la urma vor reusii sa modifice legea..nu ar fi prima oara mai ales ca au incercat schema cu denigrarea in care au votat pana a iesit cum au vrut ei…deci ce ii retine?au majoritate construita din penali,cum este si firesc cine se aseamana se aduna…ce ii retine?

    Răspunde
     
  • wolf sermrt
    Mai 5, 2016 la ora 22:26

    A-s avea o propunere pertinenta , Dl Cristian Tudor Popescu sa comenteze stiiri de busines-economice si la randul lui Dl Moise Gura sa discute exclusiv numai si numai stiiri politice .Astfel Biziday sa se transforme an ,,Politicday,,

    Răspunde
     
    1. Gabi
      Mai 6, 2016 la ora 00:15

      Interesant comentariu…

      Răspunde
       
      1. Ionut
        Mai 6, 2016 la ora 07:56

        Interesant comentariu, da…nu am văzut atâtea greșeli gramaticale în viața mea.

        Răspunde
         
  • laura
    Mai 5, 2016 la ora 22:04

    Cherecheş este nevinovat.

    Răspunde
     
    1. vasi
      Mai 5, 2016 la ora 22:51

      Serios?… Noa hai nu zau!

      Răspunde
       
  • claudiu
    Mai 5, 2016 la ora 22:03

    Din pacate le vor iesi aceste pregatiri , nu cred ca DNA-ul o mai duce mult in termenii de pana acum si sunt convins ca nu putem face nimic , am tot sperat ani la rand , acuma mi-am pierdut speranta . Am iesit si eu in strada dupa Colectiv , dar … sunt prea bine organizati .

    Răspunde
     
  • George
    Mai 5, 2016 la ora 21:34

    Toata stima,

    Nimeni nu vede ca cel mai mare vinovat este CCR-ul, caruia nu-i pasa de o constitutia ambigua.
    Oricate dosare ar inainta justitiei, DNA-ul, judecatorii corupti sau mai putin corupti vor scapa din mana infractorii; legile sunt incerte, nu mai spun de pedepsele foarte mici. Mai avem si bataia de joc numita arest la domiciliu, pentru prieteni sau mafioti de rang inalt.

    As aprecia foarte mult daca ati dezbate putin problema CCR-ului, cu toate ca toata lumea se teme sa faca comentarii despre ei. Cred totusi ca, inca de la revolutie, CCR-ul a avut un rol nefast in dezvoltarea tarii, fiind nepasatori in fata coruptiei si a mafiei.

    Răspunde
     
    1. Dan
      Mai 5, 2016 la ora 21:43

      Cel mai vinovati sunt prostii votanti PSD-isti aia cu „dar ce a omorat pe cineva” cat timp sunt prea idioti sa conecteze coruptia cu saracia lor romania ramane o tara de mana a 3.

      Răspunde
       
      1. Raduko
        Mai 5, 2016 la ora 23:37

        …cei mai vinovati sunt prostii de romani care au acceptat 26 de ani de coruptie generalizata fara sa faca nimic!N-o mai ardeti aiurea cu PSD; mafia a devenit demult transpartinica iar romanii spalati pe creier!

        Răspunde
         
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase