afișări

Nu poţi să separi economia de politică cât timp hotărârile lor se fac pe banii noştri

de Moise Guran

S-a săturat lumea de politică şi primesc tot mai frecvent reproşuri când acord importanţă evenimentelor din Parlament. Vă rog să mă credeţi că şi eu m-am săturat de ei, dar, oricât aş vrea şi eu, ca şi dumneavoastră, nu e ca şi cum am putea separa ţara noastră de ţara lor, banii noştri de înţelegerile lor. A doua zi după salvarea în Parlament a premierului Victor Ponta, legea pensiilor speciale pentru parlamentari a fost repusă pe masă.12059216_10201188640514013_1388759403_oAcum o săptămână, când Liviu Dragnea a confirmat chiar el, cu guriţa lui, existenţa zvonurilor privind un şantaj al parlamentarilor PSD în legătură cu menţinerea guvernului, Dragnea nu vorbea cu mine sau cu tine, vorbea cu Ponta. Și îi transmitea într-o modalitate foarte perversă mesajul – „ai multe facturi de plătit şi, fără sprijinul meu, te vor mânca exact cei pe care i-ai pus pe funcţii.”

Pe cât de debusolat şi de hărţuit pare din exterior, pe atât de periculos devine PSD-ul, cu fiecare zi ce trece într-un count-down general în care actualii lideri, parlamentari sau şefi de judeţe, înţeleg că nu mai au mult până la decolare. Și dacă spaima de DNA a cam îngheţat investiţiile publice care deja probabil aveau câştigătorii gata pregătiţi, Parlamentul este forul tuturor imunităţilor, căci DNA-ul nu poate face nimic împotriva unei legi, fiind obligat să o respecte indiferent cum este ea.

Acum e clar, parlamentarii coaliţiei de guvernare au stat în bănci la moţiune pentru că liderii lor le-au dat ok-ul pentru pensiile speciale. Salvat de această înţelegere pe banii noştri ai tuturor, Victor Ponta nici nu a vrut să comenteze povestea cu pensiile speciale… În fond, el a făcut o negociere bună… că nu dă de la el, dă de la buget, ba chiar, guvernul său nici nu trebuie să mai dea vreo opinie în legătură cu pensiile speciale ale parlamentarilor, căci aceasta este o lege aprobată o dată, întoarsă de Iohannis şi, deci, pe cale de a nu mai putea fi nicicum frânată.

Și staţi, că efectele ignorării de către public a activităţii politice abia începe să creeze monstruozităţi. Cu cât counterul se apropie de zero, cu atât reapar iniţiativele de îngrădire a DNA-ului şi, vreţi să vă spun ceva stimaţi cetăţeni, exact pe scârba şi lehamitea dumneavoastră, exact pe nevoia de a nu mai auzi ce fac şi pe absenţa oricărei revolte se bazează şi ei, politicienii. Atâta doar că ignoranţa este un lux pe care noi românii nu ni-l permitem. Că ne costă.