afișări

Iohannis nu s-a răzgândit… Pur și simplu nu i-a reușit manevra.

de Moise Guran

Mai ţineţi minte vremurile în care premierul Victor Ponta a riscat chiar un dosar penal mergând la Consiliul European fără o delegaţie explicită a preşedintelui Traian Băsescu? Azi, preşedintele Klaus Iohannis i-a tăiat-o scurt – „acest premier, trimis în judecată, nu va mai merge niciodată la Consiliul European„. Vedeţi, Dumnezeu nu bate cu parul!

Ceea ce mă mâhneşte cu adevărat este capacitatea politicienilor români de a da dovadă de egoism. Nu am nimic cu Ponta şi, uite, chiar ieri am apreciat declaraţia pe care a făcut-o după întâlnirea cu premierul Republicii Moldova, dar, trebuie să fim cu toţii conştienţi, doar cu premierul Republicii Moldova se mai poate întâlni un prim ministru trimis în judecată. De aceea vă spuneam că, indiferent de prezumţia sa de nevinovăţie în faţa instanţei, Victor Ponta nu are voie să tragă ţara pe care o reprezintă, după el, într-un proces penal pentru fapte de corupţie.

Ce va face de aici înainte? Va da câte 150 de milioane de euro fiecărei ţări cu al cărui lider va dori să se întâlnească, aşa cum a făcut cu Moldova? Câtă iresponsabilitate să ai ca să nu înţelegi că guvernul este al ţării, nu al partidului care te susţine şi, cu atât mai puţin, al tău personal!

Într-un mod similar vulpii care nu va pupa struguri, Ponta spune că, după Consiliul European, Iohannis va trebui să îi spună lui ce s-a decis acolo, căci sunt chestiuni ce ţin de guvern. Nu, dragă Victor, în cel mai rău caz Iohannis îl va suna pe Dragnea, care e clar că în acest moment controlează mai mulţi miniştri din guvernul tău, asta dacă nu cumva, ar fi suficientă o discuţie cu ordonanţa sa, generalul Gabriel Oprea.
Și, dacă în privinţa Consiliului European şi Klaus Iohannis are dreptate, soluţia nu poate fi în niciun caz izolarea premierului şi controlul guvernului prin interpuşi. De altfel, nici nu este acesta spiritul Constituţiei. Din acest punct de vedere, preşedintele nu se grăbeşte să găsească o soluţie, aşteptând tradiţionala noapte a cuţitelor lungi din PSD, în care, ca de obicei, acest partid îşi va sfâţia liderii. Poate că asta se numeşte diplomaţie…

Eu aş fi zis că diplomaţie se numeşte să nu te pui inutil contra Europei, ci să ştii să profiţi de o ocazie, în loc să fii luat prin surprindere de o decizie ce ţi se va impune. Și da, la faza cu cotele de refugiaţi, diplomaţia românească, condusă nu de Ponta, ci de Iohannis, n-a reuşit mare lucru la Comisia Europeană, poate şi pentru că ordonanţele prezidenţiale negociază mai greu dacă au o faţă imobilă şi se descurcă mai greu la conversaţii în limba engleză. Poate doamna profesoară Iohannis să acorde unele meditaţii, de dragul patriei şi în slujba diplomaţiei româneşti.