Un aGreekment pentru un Grexit ceva mai organizat

De acord, propunerea lui Schauble, aia cu 50 de miliarde într-un buzunar din Luxemburg al unei bănci germane de stat, era pur şi simplu prostească, egoistă, arogantă (căci jigneşte inteligenţa tuturor europenilor) chiar dacă, poate, a vrut să fie doar de neacceptat.

Germania şi-a calculat atât de prost mişcarea încât zici că vrea, nu să scoată Grecia din Zona Euro ci să iasă chiar ea, Germania de acolo. Ei bine, de acum ar trebui să vorbim și despre asta…

515217118

O să reiau câteva idei postate în ultima perioadă pe facebook, ca să putem înţelege cu toţii, cât mai bine situaţia:

  1. 1. Discuţia nu mai este acum despre plata datoriilor greceşti. This is fucking propaganda! Nimeni nu e atât de prost încât să nu înţeleagă că alea nu vor mai fi plătite niciodată.  Deci uitați-o pe aia ca din 240 de miliarde doar 10% au rămas în Grecia… 10% înseamnă oricum 24 de miliarde, ceva mai mult decât a luat și România în 2009 și care uite, rambursează la greu fără să-i plângă nimeni de milă. Discuția acum este despre liniile de creditare, altele noi, de care Grecia are nevoie permanent ca să supraviețuiască. Sau voi ce credeați că sunt liniile alea de la BCE? Bani noi, credite noi, fără de care Grecia se sufocă…
  2. 2. Și asta pentru că singurul lucru pe care l-a făcut Syriza în șase luni, a fost să întoarcă pe deficit o țară care nu poate fi creditată, anulând toate eforturile din ultimii ani care aduseseră totuși bugetul grec în excedent primar. Excedentul primar înseamnă să poți să-ți plătești măcar facturile din ceea ce produci tu, din propriile taxe și impozite. Adică poți să trăiești… Dar nu, grecii nu vor doar să trăiască, deci au votat Syriza…
  3. 3.Deci nemții par să vrea acum să pedepsească toată Grecia că a votat Syriza, că Syriza a luat în derâdere puterea și influența germană, Varufakis ăla făcând tot felul de clovnerii la negocieri, ba referendumul prin care au arătat că ei sunt mândri chiar și în hazna chiar le-a amintit nemților de alte figuri grecești istorice.
  4. 4. De partea cealaltă, singura armă pe care mai poate merge Tsipras este spargerea unității europene, care în sine e o tâmpenie… n-a existat niciodată. Ceea ce au cu adevărat valoros europenii nu este unitatea (nici chiar în diversitate) ci capacitatea de a negocia orice problemă, dorința de a sta la masă până rezolvi orice situație. Această filosofie a păcii face Europa Unită cu adevărat măreață (spre deosebire de Federația Rusă și de Federația Americană care, când nu se mai înțeleg, invadează). Și exact pe această filosofie a negocierii au urinat clovnii Tsipras și Varufakis. Acum însă e clar, s-au creat două blocuri – cel pro-grec, să-i spunem sudic, cu Franța, Italia și Spania strongholds și cel progerman, să-i spunem nordic, cu mai multe țări afiliate Germaniei, unele foarte doritoare să mai obțină câte ceva de la Germania, poate chiar un credit (vezi cazul Portugaliei).
  5. 5. Indiferent ce se spune, ce se mai discută, ce acorduri se mai semnează, ieșirea Greciei din Zona Euro a devenit de ne evitat. Singura variantă în care Grecia rămâne într-un soi de Zonă Euro, este cea în care cele două mari blocuri (sudic și nordic) decid ele că e mai bine să facă două zone euro. (Această variantă s-a vânturat şi în 2011). În fond, deși pare, economic  Franța nu este o excepție în această mulțime a țărilor care finanțează din deficit o mai slabă productivitate a muncii. Altfel spus, economia Franței este mai compatibilă cu a Spaniei decât cu cea a Germaniei. Italia, care e mai sănătoasă din pdv macro decât Franța, are mari decalaje zonale. De exemplu euro e mană cerească în Nordul Italiei, dar e un blestem pentru Sudul ei, sărac. Dar Sudul Italiei nu prea înţelege asta, că n-are cum. Vă spun asta doar pentru a ilustra ideea de euro pentru săraci şi euro pentru bogaţi. Mai simplu spus, săracii au nevoie de devalorizare în timp ce bogaţii produc aprecierea monedei.
  6. 6. Chiar dacă liderii europeni ne vor spune acum că s-a evitat ieşirea Greciei, o linie suplimentară de finanţare de la BCE nu poate fi decât un preţ plătit de europeni pentru ieşirea Greciei dar şi o modalitate de supravieţuire a Greciei până la tipărirea drahmei. Adică un grexit ceva mai controlat. Care nu ştiu când se va produce, dar ar trebui să înceapă până la finalul anului.
  7. 7. Dacă totuşi Grecia rămâne în Zona Euro, după tot circul făcut de Syriza, atunci probabil până prin 2017 Zona Euro va intra în disoluție. Syriza şi Grecia vor deveni un adevărat far pentru partidele extremiste ce vor câştiga alegerile din 2016 şi în Spania şi în Portugalia, posibil şi în Franţa sau Italia. Nu pentru că aceste partide ar vrea desfiinţarea Zonei Euro. Chiar dacă își fac campanie cu sloganuri anti-UE, ceea ce vor este controlul ei. Deci nu, nu Syriza, nu Podemos și nici welfarismul Marinei Le Pen vor desființa Zona Euro. O va face CDU-ul Angelei Merkel în momentul în care euro va fi devenit altceva decât era marca germană. Și deja a cam devenit.
  8. 8. Să nu uităm faptul că intrarea în zona euro nu este opțională pentru statele mebre UE. Opțiunea se referă doar la alegerea timingului, fiecare pregatindu-se cum știe mai bine pentru momentul respectiv. De aceea s-a și vorbit de o ieșire temporară a Greciei. Pentru că pe termen lung, toate statele UE vor folosi moneda unică. Punerea sub semnul întrebării a monedei unice în sine, și deci și a Tratatului de la Lisabona ar pune sub semnul întrebării însăși Uniunea Europeană. Și în final toată arhitectura continentului. Încă o dată vă întreb… are cineva un dubiu, unul cât de mic, că asta ar servi în primul rând intereselor Federație Ruse? (Poate, parțial și pe cele ale americane… dar asta e altă discuție.)
stiri verificate
This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

53 răspunsuri la Un aGreekment pentru un Grexit ceva mai organizat

  • Ana
    Iulie 15, 2015 la ora 03:47

    Obs. la punctul 5 din articolul dvs. Eu am citit pe site-ul europolitics că Franța are productivitatea muncii mai mare ca Germania, dar timpul de lucru e limitat la 35 de ore pe săptămână și șomajul de 10% poate fi redus foarte greu, pentru legislația muncii e fioroasă.

    Răspunde
     
  • Marian Androne
    Iulie 14, 2015 la ora 11:07

    Concluziile autorului sunt ciudate, in fapt:

    Zona Euro a intrat de duminica intr o noua etapa, cea a guvernantei fiscale comune – sau germane, mai precis. Este o problema pusa pe tapet inca din 2012, dar para nu era coapta.

    Germania va mentine euro cu forta sa economica si politica. Germania nu are nevoie de o valuta noua (NordEuro) care s ar aprecia la peste 2 dolari si ar scumpi un bmw de la 30000 dolari la 60000…

    Germania a zdrobit si va zdrobi orice partidulet extremist care i va sta in cale…orice clovni aparuti in Europa sunt inamicii euro si ai Germaniei si vor fi tratati ca atare.

    Răspunde
     
    1. nissan andreas
      Iulie 14, 2015 la ora 12:49

      @Marian Androne:
      si daca apare un ‘clovn’ si in germania? care sa mareasca salariile, astfel ca nu numai marii actionari, bancile, sa profite de pe urma profitului bmw, ci si muncitorul care nu-si permite mult mai mult decat pe vremea cand era somer (decat un credit), asa ca sa se mute fabricile in grecia sau romania, daca vor productivitate maxima si decalaj euro fair nord-sud, import-export.
      germania si-ar permite salarii mult mai mari decat zgarcenia companiilor mana in mana cu politicienii CDU, insa nu vor sa-i lase sa traiasca si ei bine ca grecii, sa-si cheltuie banii la restaurant (grecesc) si sa-i lase si pe aia din sud sa dea la pila, sau ma rog, sa produca ceva din categoria plus-valoare
      americanii nu au estul si sudul ieftin, ca nemtii, de aceea poate zice noul candidat din casa Bush (Jeb):Americans “need to work longer hours and through their productivity gain more income for their families.”

      Răspunde
       
      1. Marian Androne
        Iulie 14, 2015 la ora 16:21

        Cum explicati increderea de 70% de care se bucura cancelarul Merkel? Sper ca nu credeti ca ” muncitorul care nu-si permite mult mai mult decat pe vremea cand era somer” nu a participat si el la sondaj…

        Răspunde
         
      2. Constantin
        Iulie 14, 2015 la ora 19:22

        Toti profita de pe urma BMW, au scoli spitale si pensii bune. Este absurda o abordare dintr-o perspectiva atat de ingusta. In alta ordine de idei, SUA are in sud
        Mexic, iar pentru relocarea productiei industriale germane in Grecia si Romania este necesar a fi indeplinite mai multe conditii, pe care mult mai bine le indeplineste in prezent Slovacia, spre exemplu.

        Răspunde
         
    2. Stelian F
      Iulie 14, 2015 la ora 14:37

      „Germania a zdrobit si va zdrobi orice partidulet extremist care i va sta in cale…”
      Spuneti ca Germania va sta in calea partiduletului extremist sa nu bage mana pana la cot in banii altora? Partiduletul extremist sa faca bine sa nu ceara bani ca nu are el ce toca si Germania nu-i va sta in cale

      Răspunde
       
  • ulisesmenarul
    Iulie 14, 2015 la ora 08:22

    Inainte de 1989 , in Republica Socialista Romania era o dictatura socialista , comunista sau / si un amestec dintre ele. Era si multa minciuna. Minciuna venea din partea guvernului socialist dar si a clasei muncitoare. Ne minteam unii pe altii noi pe guvern guvenul pe noi. In acei ani se muncea. Se muncea prost , neproductiv , nu interesa daca sau nu rezultatul muncii se putea vinde , se muncea haotic . Toata aceasta munca era planificata . Planificata sa fie asa cum era ea. Planurile erau si ele proaste. Este buna intrebare daca este bine sa muncesti prost si neproductiv sau sa nu muncesti deloc. La aceasta intrebare se pricep sa raspunda cel mai bine altii : capitalistii . Parerea mea personala este ca mai bine sa muncesti defectuos decat sa stai efectiv degeaba. Uneori este nevoie si de oameni care sa sape un sant fie el si stramb intr-timp mare (o luna de zile) adica deloc productiv ! Toata lumea asta se imparte in trei : 1 : muncitori . 2 : patroni ( administratori , investitori , etc ) 3. guvernanti + bugetari( parlamentari , senatori , sistem medical , politie , armata , invatamant etc ) mai precis aparatul de stat. Sa vedem pe rand cine munceste : 1: muncitorii muncesc ? se pare ca da. daca nu ar munci ar fi putine sanse in anul 2015 sa mai fie angajati si retributiti fara sa munceasca si ar deveni someri sau oameni care „pun coada la pruna” . daca sunt angajati la patroni sunt sigur ca muncesc. Pot trage chiulul maxim o luna doua dupa aia…pa ! 2. guvernantii munces

    Răspunde
     
  • Alex
    Iulie 14, 2015 la ora 07:02

    …atita timp cit aici nu se vorbeste si de Goldman Sachs imi dau seama ca toata lumea in frunte cu Guran (care are saracu’ familie de intretinut ) nu stiu ce vorbesc ….Sursele voastre de informati ca CN sau BBC sau canalele romanesti sint propagandistice Sunteti spalati pe creier… O sa va dati seama dar va fi foarte tirziu Apropo domnule Guran si comentatori de pe aici… Cite prezentari economice a lui Varoufakis inainte de a fi ministru ati urmarit pe youtube ? Stiu raspunsul ….despre ce vorbim aici ?

    Răspunde
     
  • Constantin
    Iulie 13, 2015 la ora 20:43

    Nu, Grecia nu iese din Eurosystem. S-a inaugurat sistemulbfiscal unitar, iar Greciei ii vor fi administrate veniturile obtinute din privatizari din afara. Forurile europene si FMI vor supraveghea reformele fiscale. Grecia este obligata sa adopte masuri de performanta fara a i se sterge (cel putin deocamdata, aparent si cu referire la cea mai mare parte a lor) datoriile externe. Banii obtinuti din privatizari vor fi alocati cu prioritate pentru stingerea datoriilor. Spatiul monetar european face un pas inainte pentru optimizare, iar pe termen lung toate statele membre se vor conforma unui astfel de mecanism de supraveghere fiscala. Despre acest lucru se tot discuta de aproape sase ani, iar Grecia a fortat grabirea aplicarii planului de integrare mai puternica a statelor membre UE, la care sunt angajate inclusiv statele nemembre eurozone. Totul merge conform proiectului.

    Răspunde
     
    1. Catalin (CTL)
      Iulie 14, 2015 la ora 18:10

      ” Totul merge conform proiectului ” imi aminteste de filmele cu dezastre in care toata lumea fuge din calea pericolului in cel mai perfect haos si la tv apare un oficial care zice : pastrati calmul, situatia e sub control. : ))

      Răspunde
       
      1. Constantin
        Iulie 14, 2015 la ora 19:09

        Fiti mai optimist, ne apropiem de uniunea fiscala, ce Dumnezeu?! 🙂

        Răspunde
         
        1. Tudor
          Iulie 15, 2015 la ora 00:29

          Uniunea fiscala presupune si redistribuire. Mult noroc sa explici neamtului conceptul siapoi succes sa il mai si convingi.

          Răspunde
           
  • donjoe
    Iulie 13, 2015 la ora 18:14

    „Și exact pe această filosofie a negocierii au urinat clovnii Tsipras și Varufakis”

    Genial punctat, doar că numele celor doi cretini la care te referi se scriu corect „Schäuble” și „Dijsselbloem”.

    Răspunde
     
    1. Moise
      Iulie 13, 2015 la ora 20:23

      🙂 detalii!

      Răspunde
       
      1. donjoe
        Iulie 13, 2015 la ora 21:37

        Ce detalii mai vrei? Propuneri după propuneri, cu tot mai multe concesii de pe partea greacă, forţând tot mai mult limitele mandatului lor democratic, şi creditorii tot „nu”, „nu”, „nu”, „insuficient”, „insuficient”, „insuficient”. După o vreme chiar şi Lagarde a zis „Ştii ce, nobeliştii ăştia în economie nu-s ei proşti degeaba, chiar nu se mai poate cu austeritate maximă ca până acum, n-o să iasă nimic”, dar Schaeuble şi gaşca „nu”, „nu”, „nu”. Şi în continuare se va demonstra că vorbesc tâmpenii şi impun politici cretine şi recesionare care nu vor rezolva problema.

        Şi mai ai tupeul să-i acuzi pe Tsipras şi Varoufakis că n-au fost dispuşi la negocieri după ce au acceptat aşa ceva (nu fără să comenteze cât de mult s-a putut, desigur, că au coloană vertebrală, aşa cum alţi lachei ai sistemului bancar n-au).

        Răspunde
         
        1. SANDU
          Iulie 13, 2015 la ora 23:31

          Asta-i ce a spus si Alexis: nu-i vorba despre iesirea din UE ci de recalcularea datoriei, facuta pe bune. Dar asta ar creea un precedent, cine stie, poate chiar si pentru romani. Sa vezi atunci cum iese la iveala care sunt coruptii si care corupatorii…

          Răspunde
           
        2. AndreiM
          Iulie 14, 2015 la ora 00:41

          Au coloana vertebrala? Au, ceea ce se cheama in argoul infractional „prosteala”. Adica incearca sa fraiereasca. Pe acelasi principiu cu al doctrinei ai caror adepti sunt. Desigur, pe munca altora…χωρίς άγχος adica fara stres, asta e deviza grecilor.

          Răspunde
           
          1. AndreiM
            Iulie 14, 2015 la ora 11:21

            D-le Sandu, se pare ca a trecut iar bau-bau si a mai lovit cu palosul in stinga si-n dreapta. Incerc un rapuns din amintiri. Aceasta deviza o stiu din croazierele facute in excursiile din Grecia. Cand am fost prima oara in Grecia in 2007, am fost foarte surprins de relaxarea lor. Am pus acest lucru pe veniturile foarte mari castigate din turism si mi-am spus uite un loc in care mi-ar place sa traiesc (mare, soare, relaxare). Ingrijorarea am observat-o acum 2 ani cand am fost in Zakynthos si eram printre putinii clienti ai unei tacerne si am putut sa stau de vorba mai mult cu proprietarii.Acum un an, fiind in Thassos,imaginea magazinelor/tavernalor inchise mi-a lasat un gust amar, asa cum am simtit in Spania in 2011. Realitatea este cruda dar trebuie gestionata.
            Si acum, problema resurselor pe care ni le-ar fi luat UE. Nu UE ni le-a luat,ci noi prin politicienii nostri le-am cedat. Iar cel care a facut-o,astazi ii numaram ouale,are o functie prin min de externe iar copiii lui purtatori de genti diplomat pe la Bruxelles.
            Nu sunt adeptul exploatarii resurselor mai ales cele neregenrabile,dar si Rusia isi vinde resursele,numai ca grosul ajunge la nomenclatura, populatia primind prea putin. Macar noi avem sansa sa calatorim si sa muncim liberi prin UE,adica sa primim „ajutoare” in tara de vreun miliard de euro. Noi acum invatam ce-i munca,si cine ne invata o face pe bani. Dar ma pot considera privilegiat, avand in vedere ca PIB-ul Rom/cap de locuitor este mai mare decat al Chinei

             
          2. stan
            Iulie 15, 2015 la ora 00:02

            Domnu AndreiM, pe scurt: nu tot ce vedem in Grecia este din cauza UE, se petreceau si inainte. In orice caz, o tara care se inarmeaza nu prea atrage turisti. Gazele naturale grecesti sunt o alternativa mai ieftina pentru Germania, dar grecii nu au fost dispusi sa incheie tirgul si au inceput presiunile asupra lor. Similar ce se intimpla acuma in Iran: chipurile ca ar fi vorba despre controlul armelor dar este vorba despre … petrol – CNN iar s-a scapat: „what is in this deal for oil?”

             
          3. AndreiM
            Iulie 15, 2015 la ora 10:50

            Sa fim seriosi, desi „all it’s about oil”, greci au o mare problema cu evaziunea si colectarea de taxe. Deci sunt socialisti pe banii altora, nu pe banii lor. Iar despre fptul ca nu vin turistii ca se inarmeaza, si Turcia e inarmata pana-n gat si fac foarte frumos turism (desigur investii germane). Pana la resurse, trebuie sa-si faca curatenie prin ograda

             
          4. stan
            Iulie 15, 2015 la ora 21:09

            Turcia a fost inarmata dintotdeauna – deci nici o surptiza. Grecia nu a avut cam nimic si deodata .. pina la ultimul spitz – este drept ca nu i-am inteles nici astazi de ce au facut-o, dar asta a fost mostenirea celor care trebuie sa se spele pe cap astazi.
            Despre evaziune fiscala, la fel ca si despre coruptie – oile negre ale oricarei economii care nu merge, toata lumea isi aduce aminte de ele in momentele de3 criza. Sa nu ma inte;egeti ca le apar sau Doamne fereste, le promovez. Atita doar ca este o iluzie sa se creada ca disparitia lor va reface o economie. Nu am sa incep cu coruptiile si evaziunile zilnice, curente in statele „dezvoltate” de astazi. Am sa va spun doar ca nu tin minte sa fi primit (nici nu am cerut) bon fiscal in Grecia nici la benzinarie si nici la restaurant, chiar nici la magazine. Si inainte si dupa UE totul a fost bine pina a inceput sa fie rau. Deci cauza este alta, dar este asa de convenabil de lansat acuze universale fara a cauta solutia reala. De fapt ceea ce imi pasa este ca aceleasi lucruri se petrec si in Romania iar multi s-au obisnuit cu acelasi mod de a vedea lucrurile si asta nu va rezolva niciodata nimic. Asta inseamna ca la un moment dat se va ajunge la singe, si este mult mai simplu de prevenit. Vreau sa spun: mai simplu dar greu, si nu periculos.

             
  • George
    Iulie 13, 2015 la ora 16:46

    Nu ma pricep cu Grecia – Germania insa nu va parasi NICIODATA voluntar zona Euro pentru ca are imens de castigat (este o economie productiva, in aceeasi zona Euro cu economii mult mai putin productive gen Italia, Portugalia, chiar Spania…)
    Pe acelasi argument ma bazez cand spun ca nici Grecia nu va iesi din zona Euro, nu va fi lasata in ciuda galagiei pe care (din motive electorale) o fac ba liderii Germaniei ba ai Olandei etc. Pe fata este acest circ, pe la spate astia nu stiu cum sa tina Grecia in zona Euro , la o adica fac chiar compromisuri mari de tot.

    Răspunde
     
  • Stefan
    Iulie 13, 2015 la ora 16:24

    Ar trebui sa intelegem ca problema in forma ei actuala este totusi mai putin decat pare economica si mai mult o problema politica – singura mare problema politica care nu a fost luata in calcul cand s-a format si consolidat UE (datorita unei perioade de crestere prelungita) – ce se intampla cand cresterea generala nu mai acopera si compenseaza disparitatile locale. O problema de origine economica, dar care prin implicatiile ei depaseste cu mult sfera economica – cum va arata UE in viitor, pentru ca teoria in baza careia a luat forma actuala isi arata limitele ei – teoria avantajelor comparative. Pentru ca intr-o structura cu diferente majore de productivitate si mai ales cu politici fiscale foarte diferite pericolul ca tarile puternice sa anuleze pe parcurs avantajele comparative ale celorlalti s-a materializat si isi vede astazi rezultatele. Motiv pentru care problema, localizata acum la Grecia dar nu unica ei nu se va rezolva pe deplin pana la o reformare a principiilor de functionare – care poate fi la fel de bine o integrare deplina / federalizare asa cum poate fi si disolutia mai mult sau mai putin pronuntata.
    Si referitor la pct. 5 – e putin exagerat de rezumat la productivitate muncii cand avantajul tau comparativ este munca ieftina, si orice investitii facute in acest sens au sanse mici sa modifice productivitatea tocmai pt ca acopera in productie aici ceea ce nu pot altundeva in Europa.

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Iulie 13, 2015 la ora 21:30

      „cand crestereavgenerala nu mai acopera…” – Cresterea generala in cadrul UE presupune efectul „catch-up”, adica prostia aia cu convergenta despre care se discuta inca de prin anii 1970. Numai ca aproape toate abordarile sunt stangiste (sunt interesante, spre exemplu, rapoartele Clubului de la Roma, precum „Omenirea la raspantie”, „Restructurarea ordinii internationale”, „Revolutia descultilor”, sau „Bogatia lumii, saracia natiunilor” ca sa mentinez doar cateva titluri) iar Syriza are o pozitie asemanatoare. Astfel ca ideea de convergenta nu mai este dezbatuta de pe temeiurile stiintelor economice, ci ca disputa ideologica intre stanga si dreapta politica. Din nefericire, economisti de marca, precum J Stiglitz, ori P Krugman cad in acelasi pacat. Varoufakis insusi este un bun economist, insa, la fel ca sustinatorii sai celebri, dupa ce exprima impecabil legitatile economice pe care le cunoste perfect, enunta un model economic pe masura convigerilor sale politice, captiv intr-un socialism aberant, imposibil de aplicat fara consecinte tragice precum cele traite de Grecia acum.

      Răspunde
       
      1. Tudor
        Iulie 15, 2015 la ora 00:37

        Ma gandesc ca poate daca asa de multi economisti mari au inclinatii spre stanga, oare stiu ei mai bine? Exista exemple de economisti mari care sustin contrariul?

        Răspunde
         
  • Daniel
    Iulie 13, 2015 la ora 15:22

    Cred ca in egala masura este posibila si iesirea si mentinerea Greciei in zona Euro. Cred ca totul depinde de cat si cum vor reusii europenii sa constranga actuala guvernare din Grecia.
    Amenintarea sporiri dominatiei Rusiei pe continent este o motivatie in plus pentru cea mai mare parte a tarilor UE si SUA.
    Nu in ultimul rand, ce au facut grecii prin votarea acestui partid, si ce a facut acest partid pentru Grecia, cred ca este o lectie despre ce inseamna un nationalism prost inteles, exagerat si distructiv pentru insasi tara care pretinde ca o apara.
    Din punctul asta de vedere cred ca votantii din UE ar trebui si ar putea sa inteleaga multe.

    Răspunde
     
  • garbacian
    Iulie 13, 2015 la ora 15:14

    2027. Croaţia primeşte noi credite UE, printre care şi unul pentru protecţia musculiţelor beţive (specie ameninţată cu dispariţia).

    Preşedinţia croată îşi termină mandatul de 6 luni.

    România sfîrşeşte cu succes procesul de privatizare parţială.

    Din ianuarie 2028, preşedinţia UE este preluată de Belgrad.

    2028. Germania iese din UE în februarie. O lună mai tîrziu, fac acelaşi lucru Franţa şi Finlanda şi, pînă la sfîrşitul anului, în timpul preşedinţiei albaneze, ies şi Anglia, Belgia, Danemarca, Suedia, Olanda, Luxemburg, Italia, Spania, Portugalia, Austria, Cehia, Lituania, Letonia, Estonia, Grecia şi Slovenia.

    Toate celelalte ţări introduc un regim drastic de acordare a vizelor pentru cetăţenii din UE.

    Răspunde
     
  • garbacian
    Iulie 13, 2015 la ora 15:13

    Era chiar un banc cu evolutia UE care devine mai actual ca niciodata:
    2007. Bulgaria intră în UE.
    2010. România intră în UE.
    2015. Croaţia, Macedonia, Bosnia-Herţegovina şi Turcia intră în UE.
    2017. Albania, Kosovo, Serbia şi Muntenegru intră în UE.
    2018. Administraţia UE angajează primul român. Acesta îşi angajează în administraţie toată familia nevestei, mulţi naşi, plus membrii familiilor vecinilor şi prietenii cei mai buni.
    2022. Administraţia UE măreşte salariile de 3 ori şi introduce programul de lucru flexibil.
    Din cauza stresului, 90% din membrii administraţiei europene sunt în concediu de boală. Cele mai multe îmbolnăviri se înregistrează între 15 iunie şi 5 septembrie şi între 15 decembrie şi 15 ianuarie. Bolnavii sunt văzuţi pe Mediterana, în Insulele Bali şi în Alpi, în locurile cele mai cunoscute pentru tratamente contra stresului.
    Se dă legea cu privire la acoperirea cheltuielilor pentru tratarea acestor boli profesionale de către bugetul UE. Pînă la întoarcerea bolnavilor, se angajează noi lucrători, pe termen nedeterminat.
    2025. Proporţia balcanicilor în administraţia UE este de 90%.
    Macedonenii refuză din nou adoptarea euro, prin referendum.
    2026. Se ajunge la reducere de costuri şi se dau afară 3 femei de serviciu, 1 bucătar, 2 şoferi, precum şi toţi cetăţenii belgieni, pînă la unul.
    Proporţia balcanicilor în administraţia UE atinge 99,3%.

    Răspunde
     
  • Cezar
    Iulie 13, 2015 la ora 15:12

    Traim vremuri sumbre!

    Răspunde
     
  • Stelian F
    Iulie 13, 2015 la ora 14:59

    Coca au ajuns la un acord si Grecia nu va mai iesi din zona euro. Astia chiar ne iau de prosti. Pai au ajuns la un acord intre ei, nu cu Grecia. Nu mai vorbesc despre faptul ca Grecia s-ar putea sa vrea bani promitand multe lucruri pe care sa nu le indeplineasca, dar din cate am inteles europenii au mai adaugat la planul reformelor propus de Grecia. Stai sa vedem cum va accepta Grecia aceste masuri cu un asemenea referendum in spate. Pai cei ce au votat „nu” vor primi bucurosi ce au spus clar ca nu vor?

    Răspunde
     
    1. Stelian F
      Iulie 13, 2015 la ora 15:03

      Cica*
      Scuze

      Răspunde
       
    2. Stelian F
      Iulie 13, 2015 la ora 15:12

      Doar daca n-au ajuns la un acord ca Grecia sa nu mai plateasca nici un ban, sa primeasca alti bani si sa nu faca nicio reforma. Numai in cazul unui astfel de acord ei ar putea spune ca s-a ajuns la un acord, Grecia va fi salvata fara sa mai fie nevoie de altceva.

      Răspunde
       
  • Alex
    Iulie 13, 2015 la ora 14:54

    Mnu cred ca e asa negru dracu. Un pic exagerat pare-mi-se, insa ce stiu eu pan la urma.
    Sa nu uitam ca urmatorul pas al UE ar fi o centralizare a puterii fara de care nu se poate in conditiile in care fiecare natie o desconsidera pe cealalta. Probabil ca tocmai de asta le-a mai dat o sansa grecilor, desigur imposibil de profitat (legislatia sa intre in vigoare in cateva zile cu toata austeritatea) ca sa arate ca UE este milostiv totusi si sensibil la durerile popoarelor. Grecii vor iesi, sigur, dar nu oricum. Nu dati afara in suturi ca o lectie pentru celalalte popoare alimentand o ura intre natii, ci de buna voie. Ca sa arate ca din UE se iese daca se vrea cu adevarat. Fara Grecia UE este mai puternic, mai unit. Poate va trece la urmatorul pas in sfarsit, sa ajungem la o federalizare completa in curand.

    Răspunde
     
    1. SANDU
      Iulie 14, 2015 la ora 00:14

      „o centralizare a puterii fara de care nu se poate … sa ajungem la o federalizare completa” – asta la nivel UE face sens, nu-i asa? De ce n-ar face sens si la nivel national? De ce nu ar face acelasi sens si la nivel national, adica in Romania (de exemplu) – de ce se doreste descentralizare si privatizare completa si fiecare cu a .. lui..?

      Răspunde
       
  • Cornel
    Iulie 13, 2015 la ora 14:50

    D-le Moise, am apreciat mereu emisiunea Ta dar prima ta Fraza despre aroganta si prostia Germaniei Trebuie sa corectezi!!
    Daca tu ceri unei banci un Credit , prima Intrebare este: ce sigurante poti sa ne oferi?
    Grecii nu s-Au tinut niciodata de cuvint, Dece sa credem tocmai acum ca Ei vor Face reforme.
    Sunt sigur ca Grecii fac IAR un Plebiscit dar numai DUPA ce primesc banii!!!

    Răspunde
     
  • Stelian F
    Iulie 13, 2015 la ora 14:47

    Intrarea in zona euro este optionala atat timp cat statelor li se da posibilitatea sa aleaga „timingul” peste 10-20-30 de ani si chiar si atunci sa mai amane intrarea in zona euro.

    Răspunde
     
  • Cornel
    Iulie 13, 2015 la ora 14:23

    @Vasile, intrepretarea ta a situatiei este foarte corecta. S-ar putea ca Multi politicieni sa gindeasca la fel, dar din cauza DISCIPLINEI DE PARTID se comporta diplomatic. Numai un IDIOT mai poate crede ca Grecii vor Plati un Euro din datorii. De fapt Trebuie sa INCEAPA Plata peste 30 de ani, pina atunci ar trebui sa plateasca numai dobinda( care si Aia este mult mai mica decit dobinzile celorlalte tari europene), dar amaritii astia nici AStA nu sint in stare!!!!
    Cine traieste pe spinarea altora este un PARAZIT !!!!

    Răspunde
     
    1. dmp
      Iulie 14, 2015 la ora 14:43

      @cornel In caz ca nu stiai, exista un tip de super-parazit care isi tine in viata gazda cat timp are nevoie de ea. Parazitul ala este UE, care a stiut mereu situatia economica a oricarei tari UE… Mi-e greu sa cred ca grecii le-au azvarlit in ochi niste hartii iar cei din UE au zis wow cat de tari sunteti!
      Asta este manipularea pe care toata lumea o inghite din nefericire.
      Mai deschideti ochii pentru ca asta se doreste, Grecia trebuie sa ramana in UE. restu nu conteaza… cum explicati altfel o datorie de 130% din PIB-ul Greciei alimentata de un nou imprumut… Ce s-a intamplat acum cu salvarea Greciei a fost un exemplu de administrare proasta a economiei Uniunii… si o sa vedem rezultatele cand vor veni Spania, Italia din urca cu aceeasi problema.

      Răspunde
       
  • alu
    Iulie 13, 2015 la ora 14:13

    Eu am o teorie cum ca Tsipras ar fi agent rus. Nu ar fi primul, politicieni Cehi sau parlamentari europeni (extremisti francezi) sunt platiti direct de guvernul rus putand fi controlati de la Moscova.
    Tsipras e europeanul care are cele mai frecvente contacte cu Putin. Mai e si de extrema stanga, au si interese comune: destabilizarea UE.

    A, si mai am o teorie: grecii inventeaza un nou soi de sistem politic, dupa democratia ateniana si anume dictatura poporului.

    Răspunde
     
  • io
    Iulie 13, 2015 la ora 14:00

    Americani vor ca europa sa se dezbine, vor ca moneda euro sa fie sub dolar (oricum este prea pompat euro , sa aiba un razboi cu rusia sa poata castiga din razboi ceva cash, doar asa sa isi mai revina economia americii,

    Răspunde
     
  • vasile
    Iulie 13, 2015 la ora 12:59

    Moise, e usor sa gasesti mereu vina la CDU, Angela Merkel si Wolfgang Schäuble…dar mult prea ieftin. Nemtii or fi ei, cum zice toata lumea, batuti in cap si extrem de duri cu bietii greci, dar cel putin incearca sa respecte niste reguli de joc. Tsipras si consortii nu respecta nimic, se bat cu caramida in piept ca ei au demnitate si profita de fiecare pala de vant sa schimbe directia. Santajele cu Putin si chinezii sunt o dovada a neseriozitatii lor, tot asa cum mintirea cu buna stiinta a poporului genereaza tensiuni si manifestari anti-germane. Ca si cum neamtul de rand ar avea vreo vina ca grecii nu pot sa-si sustina bugetul cu incasari fiscale si taxe, ca industrie si agricultura nu pera au iar turismul se duce in jos. Deci, daca vor implementa legile in parlament primesc 86 de miliarde de euro, cu 25 de miliarde vor fi recapitalizate bancile (in cateva zile „boborul grec” va retrage numerarul de la atm-uri) si cel mult in 6-12 luni ajungem iar unde suntem azi…alti bani, alta distractie. Stii bine ca economia grecilor e in vrie si ca nimeni nu investeste nimic acolo de ani buni. Syriza a reusit sa ameteasca oamenii simpli cu parole proletcultiste, cu sperante desarte si cu vise istorice despre democratia si cultura antica. Ca Renzi si francezii sau spaniolii sustin partea grecilor e normal, dar anormal este sa pariezi pe o mana moarta riscandu-ti viitorul copiilor tai. Grecia a trucat cu buna stiinta bilanturi si statistici oficiale ca sa ajunga in zona euro, basta!

    Răspunde
     
    1. un turist
      Iulie 13, 2015 la ora 13:14

      @Vasile: Bine spus tot noi Germanii sintem de vina la toate bazaconiile Grecesti.Germanul care lucreaza in industria metalurgica.turnatorie,ind. chimica,mase plastice si mai cite la temperaturi de peste 45°C in 3(trei) schimburi este vinovat ca Grecul la peste 30°C face siesta si doarme una??????Plus ca Germanul mai plateste cuminte o groaza de impozite fara sa se plinga fara a face un referendum daca este de acord cu tot ce se petrece. De acord trebuie ajutat dar sa faci singur ceva pentru tine. Sper ca cei din Brüssel stiu ce fac!!!!!

      Răspunde
       
      1. Constantin
        Iulie 13, 2015 la ora 20:52

        Grecia a absorbit in totalitate fondurile europene, la care au contribuit si romanii. Nu doar germanii muncesc pentru siesta linistita a grecilor, ci toti cetatenii europeni.

        Răspunde
         
        1. SANDU
          Iulie 14, 2015 la ora 00:39

          Deacord cu teoria ca „si din buzunarul meu”. Pe ce va bazati ca datoria, care i se imputa Greciei, este reala? De unde stiti ca din buzunarul dvs. stau cu burta la soare niste belgieni, la polul sud?

          Răspunde
           
        2. un turist
          Iulie 14, 2015 la ora 00:52

          Constantin: Cu totul de acord cu d-voastra dar nu ati fost criticat.

          Răspunde
           
    2. SANDU
      Iulie 14, 2015 la ora 00:34

      „nimeni nu investeste nimic acolo de ani buni” – probabil ca ar fi corect daca ati omite ca s-au vindut niste insulite, ca piinea calda si s-au facut niste cercetari costisitoare pentru o punga cu gaze. Dar totusi, cine ar investi intr-o tara care se inarmeaza – ca prima prioritate inca de pe vremea guvernelor care au adus Grecia in UE?
      „a reusit sa ameteasca oamenii simpli” – nu-i cunoasteti pe greci si nici macar nu urmariti interviurile luate de la populatie.
      „mintirea cu buna stiinta a poporului” – stiu un premier britanic care chiar a reusit asta si pina la urma l-au mintit pe el chir cei pentru care a mintit. Nu-i vorba de ciuperca. Daca ala a gasit unde sa se refugieze (ca nu mai vine in Anglia), spuneti-mi, astia din Grecia unde au sa fuga si cu ce? Si atunci am sa va dau citeva procente credit pentru ce afirmati.

      Răspunde
       
  • AndreiM
    Iulie 13, 2015 la ora 12:50

    Asa cum mai spuneam pe aici, nu exista echilibru, ci 2 forte de sens contrar care dau senzatia de echilibru. Rusii vor dezbinarea Europei, americanii vor unirea ei tocmai pentru ca sa nu castige rusii. Europa isi doreste un mare stat social. Om vedea cu ce consecinte. In privinta. Cat priveste Grecia & Co , nu pot sa nu imi aduc aminte replica regretatului actor Gheorghe Dinica in Filantropica :”La banii tai tu iti permiti sa ai demnitate ?”

    Răspunde
     
  • ifcosmin
    Iulie 13, 2015 la ora 12:42

    Citez: „Să nu uităm faptul că intrarea în zona euro nu este opțională pentru statele mebre UE. Opțiunea se referă doar la alegerea timingului, fiecare pregatindu-se cum știe mai bine pentru momentul respectiv. – See more at: http://www.biziday.ro/2015/07/13/un-agreekment-pentru-un-grexit-ceva-mai-organizat/#sthash.gOXHKDCS.dpuf

    Pai Regatul Unit e de mult timp in UE, de ce nu are euro?

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase