Cercul vicios al banilor, al puterii și iar al banilor…

Publicat la data de de Moise

de Moise Guran

Mulţi români cred că politica este o chestiune de orgolii, ambiţii şi proiecte. Și mai mulţi români intuiesc faptul că politica este despre corupţie, bani şi putere, iar jobul meu de astăzi este să vă explic, într-un mod aplicat, aceste relaţii. Condamnarea puternicului Liviu Dragnea ne oferă cadrul perfect.

Liviu Dragnea nu mai are nevoie de PSD şi, sincer să vă spun, o condamnare la un an cu suspendare tot condamnare este. Probabil îşi va încerca şansele la recurs. căci, altfel, cariera politică a lui Liviu Dragnea s-a terminat. Până la recurs însă, conducătorul, liderul Liviu Dragnea se va strădui din răsputeri să-şi păstreze poziţia de învârtitor al cercului atât de vicios al banilor ce determină puterea, pe care apoi trebuie să o foloseşti pentru a genera alţi bani.

Să mă explic.

Nu funcţia de vicepremier e importantă. Dar plecarea lui Liviu Dragnea de pe funcţia de ministru al Dezvoltării şi Administraţiei poate crea un adevărat haos în PSD. Mecanismele de aprobare şi control, create tot de Dragnea în ministerul respectiv, presupun, pe lângă cele peste 5 miliarde de lei cât este bugetul anual aproximativ al ministerului, şi o mare putere de decizie asupra unor programe sectoriale destinate administraţiei locale, ce în perioada 2014-2020 au bugete ce depăşesc 9 miliarde de euro. Sigur, nu se pot trage toţi banii până la alegerile din 2016, dar chiar şi un sfert din aceste sume tot produce ameţeli.

Și, dacă gruparea lui Ponta s-a orientat mai mult către banii pentru Transporturi (vezi persistenţa lui pe Comarnic-Braşov), grosul baronimii PSD, atâta câtă a mai rămas ea după epidemia DNA, stă în banii învârtiţi cu un ok de la ministerul lui Dragnea. Deruta acestei baronimi este că nu are un înlocuitor pentru Dragnea în acest rol de reîmpărţire a caşcavalului şi, deci, dacă gruparea lui Ponta nu vine cu unul, atunci va accepta acolo un om marionetă, un teleghidat al fostului ministru.

În altă ordine de idei, nimeni din PSD nu va face pasul în faţă pentru mazilirea lui Dragnea până când nu va fi clar dacă Dragnea păstrează sau nu, în mod indirect, prin interpuşi, decizia finală asupra banilor de la ministerul Dezvoltării şi Administraţiei.

Invers, dacă Dragnea pierde totuşi controlul asupra PSD, atunci Ponta nu mai are nicio frână în a-şi numi la ministerul Administraţiei un om pe care să nu îl poată controla Dragnea, aşa cum a făcut-o deja de anul trecut cu ministerul de Finanţe.

De la început şi până la sfârşit, în toată această poveste este vorba de bani, din păcate de banii noştri, care determină însă puterea lor.

Comentarii prin facebook

14 răspunsuri la Cercul vicios al banilor, al puterii și iar al banilor…

  • Pingback: Moise Guran | Și totuși, la vârf e mafia! | Stiri Teleorman
  • Constantin
    Mai 22, 2015 la ora 18:08

    @Alex g_Stimate domn, sunt de acord cu dumneavoastra, schimbarea despre care vorbeste dl. Moise NU se vede, este o iluzie. Statul de drept este doar „wishful thinking”. Se vorbea intr-un articol anterior despre violenta in spatiul public, despre incalcarea normelor de convietuire in societate. Institutiile platite de mine sa ma apere nu-si fac datoria, iar banii mei sunt risipiti, atunci cand nu sunt furati direct. Politia urmareste amantele primarilor. Asta se intampla acum in zilele acestea, cand dl Moise vorbeste despre schimbare, in mai multe judete (Iasi, Suceava si Dumnezeu mai stie in care altele). Atunci cand i se reproseaza domnului G Nichita faradelegea infaptuita, seful domniei sale pe linie de partid si prim-ministrul Romaniei (el insusi un plagiator nesanctionat)spune cu un dispret imens fata de catateni „ce aveti cu omul, nu poate si el sa se indragosteasca?!”. Va puteti imagina pe primarul din Karlsruhe trimitand cate doua echipaje de politie sa-i urmareasca amanta? Si apoi, pe doamna Merkel declarand presei ca este dreptul d-lui H. Fenrich sa se indragosteasca si sa-si supravegheze amanta pe banii contribuabililor?! Nu se schimba inca nimic, iar serviciile, aflate in slujba kleptocratiei, vegheaza la asta. Mai sunt cateva luni pana la alegeri, ce credeti ca se va schimba, d-le Alex g?

    Răspunde
     
  • Alex g
    Mai 20, 2015 la ora 20:08

    Mulţi români cred că politica este o chestiune de orgolii, ambiţii şi proiecte….
    Daa pentru ca majoritatea romanilor sunt asa au orgolii si ambitii prostesti..cand se vor schimba ROMANII se vor schimba si POLITICIENII ca si ei sunt tot dintre noi pentru noi nu!? Asa ca ROMANI! Schimbati-va voi si restul va veni de la sine.

    Răspunde
     
  • Stelian F
    Mai 20, 2015 la ora 17:21

    Moise ai avut dreptate. A pus telecomanda ministru.

    Răspunde
     
  • gogu
    Mai 20, 2015 la ora 15:26

    Din cate stiu eu, Romania e in urma cu 2 ani, iar anul acesta inca mai incearca sa traga din fondurile pentru programele sectoriale 2007-2013. Abia de la anul se va intra pe fondurile pentru 2014-2020

    Răspunde
     
  • dan
    Mai 20, 2015 la ora 14:10

    Pai daca este vorba de banii nostri, care sunt in mod evident si regulat furati si praduiti, DE CE dle Guran ne tot tineti prelegeri cu „sa ne platim cinstit taxele, sa nu facem evaziune , sa cerem bon fiscal peste tot etc etc” ??
    Evaziunea este singura forma de lupta contra statului mafiot care se intinde in jurul fiecaruia dintre noi. Altceva nu exista !!
    Protestele sunt fum in ochi. Pe 80% din cei care ar vrea sa faca asta ii „linisteste” prima amenda de 5000 de lei data de jandarmerie.

    De unde izvoraste acest etatism pagubos atunci cand daca te uiti putin in jur realizezi ca fiecare este el pentru el ?

    Răspunde
     
    1. Radu
      Mai 20, 2015 la ora 14:42

      Tocmai aici este buba,că noi ca români de pe timpul lui Ceașcă suntem contra statului prin furt și nesupunere financiară și administrativă,dar urmările le suportăm tot noi prin sărăcirea țării.Ca atare singurele metode sunt ori ieșirea în stradă în număr mult prea mare ca forțele de ordine să mai fie o piedică sau căscăm naiba ochii la alegeri.

      Răspunde
       
  • mihai
    Mai 20, 2015 la ora 06:11

    MAREA CUMETRIE !
    1.Dragnea-N.Constantinescu-d-na ministru;
    2.La Buzau:Boscodeala-Mocanu senior-Mocanu junior(deputat la 25 ani);
    3.Ponta-Gabriel Oprea-Maior-Sarbu;
    lista e deschisa…
    Sigur mai stiti si alte „cumetrii”!

    Răspunde
     
  • Dan
    Mai 20, 2015 la ora 02:27

    Moise profitul ti-a crescut mult de tot de cand te-ai dat cu Ponta, ti-am observat atitudinea foarte critica cu Iohannis, chiar absurd de critica, iar pe Ponta desi mereu zici tu ca il critici pe Ponta, „l-am criticat destul”, de fapt daca esti atent e lauda deghizata.

    Creadeam ca sunt absurd, dar romanul tot roman e.

    Răspunde
     
    1. Spectator
      Mai 20, 2015 la ora 19:33

      Eu înțeleg ca ești fan Base … Dar nu uita o chestiune. Istoria ultimilor ani e ceva de genu:
      Base + Boc => tăieri de salarii
      Iohannis + Ponta => tăierea TVA

      Si asta ți-o zice un fan înrăit anti-Ponta.

      Răspunde
       
  • Mihaela
    Mai 20, 2015 la ora 00:53

    Cel mai important lucru pe care l-am invatat in viata?
    Am invatat ca: “ daca dragoste nu e, nimic nu e ”, precum frumos graia odata marele nostru scriitor.
    Poate ca n-ar fi rau sa pictam pe cerul planetei noastre o pancarda uriasa cu vorbele olteanului nostru drag ca sa serveasca drept motto actiunilor mai marilor lumii. Poate ca n-ar mai fi atatea razboaie, durere, saracie si suferinta in lumea asta mare.
    Dragostea nu judeca, nu pedepseste, nu se sfadeste, nu cere socoteala, nu se indreptateste si nu nedreptateste, nu se divide ci se multiplica continuu, nu scade ci creste, nu se sfarseste niciodata ci se regenereaza perpetuu.
    Iubirea e lumina, rasarit de soare, caldura, liniste si pace, seninatate si intelegere, candoare si puritate, prietenie, ajutor si alinare, compatimire si reciprocitate, bucurie si daruire, ras curat de copil, clinchet zglobiu de clopotei in Seara de Ajun, glasuri vesele de prichindei asteptandu-l pe Mos Craciun, iubirea e infinita asa cum nemarginit e Universul in care traim!
    Felicitari trupei Voltaj pentru calificarea in finala Eurovision.
    Sa le tinem cu totii pumnii sambata seara, caci, drept ar fi ca Romania sa castige anul acesta concursul pentru ca baietii au cea mai frumoasa melodie! Si stiti de ce, oameni buni?
    Fie si numai pentru faptul ca din ea izvoraste nesfarsita IUBIRE!

    Răspunde
     
  • Detectarea banilor
    Mai 19, 2015 la ora 23:32

    Banii pot sa fie detectati foarte usor, iar condamnarea lui Dragnea este un semnal de alarma cu privire la faptul ca urmeaza noi actiuni. Primarii tremura, deputatii nu mai vor sa fie deputati, iar politicienii s-au saturat. O sa asistam la o migratie in grup a politicienilor in strainatate. Adevarul ca daca ai scapat cu niste bani nu are rost sa ramai intr-o tara in care oricand cineva poate sa te prinda. Si mafiotii din filme dupa ce dau o spargere … fug…

    Răspunde
     
  • azu
    Mai 19, 2015 la ora 21:15

    politica este despre ciolan ( bani,putere ,influenta ). pierzi ciolanul ,pierzi si haita,care normal ca nu te mai urmeaza si-l urmeaza pe noul proprietar de halca,in speranta ca ea,haita, se alege si ea cu ceva.

    Răspunde
     
  • vali
    Mai 19, 2015 la ora 19:33

    Cu mentiunea ca deja a aparut un inlocuitor pentru Dragnea in persoana unei fini de-a lui si de-a lui N. Constantinescu.

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase